un interviu de Andrei Crăciun
Poeta ne-a oferit un interviu despre 1990, despre memorie, despre Memorialul de la Sighet, despre comunism si
postcomunism, despre politica, despre intelectuali si idei, despre dragoste si despre poezie.
Octombrie 2012: Ana Blandiana ne-a oferit un interviu cum nu a mai fost altul inainte. Ideile doamnei au
ajuns in aceasta toamna la o maturitate de necombatut. Ana Blandiana spune ca a rezistat prin naivitate.
A luptat in fiecare zi sa si-o pastreze. Am tot sunat-o pe Ana Blandiana in dimineata aceea. Stiam ca nu se
simte prea bine. A doua zi urma sa se interneze si sa fie supusa unei operatii chirurgicale, nu foarte
complicate, dar orisicat. Si Ana Blandiana nu raspundea. Am pornit, totusi, spre sediul din Bucuresti al
Fundatiei ,,Academia Civica”. Poeta avea telefonul inchis si concentrata la ce avea de scris a si uitat sa il
mai consulte. Si adevarul e ca tot clacheaza telefoanele astea noi! Ana Blandiana nu s-a enervat, nu a
hulit, cum am fi facut noi, ceilalti, ci s-a mirat cu o sinceritate de care doar poetele sunt, uneori, capabile.
,,Extraordinar! Chiar e inchis!” . Si asta a fost. Am vorbit cu Ana Blandiana despre 1990, despre
memorie, despre Memorialul de la Sighet, despre comunism si postcomunism, despre politica, despre
intelectuali si idei, despre dragoste si despre poezie, pentru care se pare ca – slava zeilor! – inca nu e prea
tarziu.
Partea I: in care Ana Blandiana da un deceniu din destinul ei celorlalti
O sa scriem mai multe articole prin care vom incerca sa descriem diferite tipuri de conflict din societatea
romaneasca. Dupa 2007, de la aderarea la Uniunea Europeana, parca ne lipseste un proiect comun, parca
nu mai avem un catalizator de energii. Nu credetisBa da, desi tocmai acum ar fi trebuit sa avem.
Suntem foarte departe de a avea o idee despre cum va arata viitorul nostru in 2030 sau chiar mai
aproape. Idealurile pentru care dumneavoastra ati luptat in Piata Universitatii, integrarea in NATO, in
Uniunea Europeana, s-au implinitt Da si nu. Suntem membri in NATO si in Uniunea Europeana,dar am fost
primiti fara sa ne fi facut toate temele, in timp ce noi visam aceste intrari ca pe niste examene a caror trecere sa
ne transforme esential. Dar ce ma impresioneaza e ca tot ceea ce ceream noi prin anii `90 in proclamatii, pe
puncte, e ce ne cere inca Uniunea Europeana acum. Eram cu cincisprezece ani in avans, noi, cei care le ceream.
Iar din moment ce trebuie cerute in continuare, nu s-au implinit, din pacate.
Care este conditia intelectualului astazi in Romaniat Hai sa va spun ceva. Eu sunt un om care mai bine de
zece ani am fost de dimineata de la 8 pana seara la 11 la ,,Alianta Civica”. Si toti eram asa, nu stateam singura
acolo. Era aglomeratie ca in Gara de Nord. Si toti o faceam neretribuiti,voluntar. Am dat mai bine de un deceniu
de viata sperantei, iluziei ca vom reusi sa schimbam ceva in tara. Am sperat – intr-un mod incredibil, uluitor –
ca vom reusi sa schimbam compozitia chimica a puterii.
Credeti ca ati reusit sa schimbati aceasta compozitier In mod evident, nu. ,,Alianta Civica” este acum total
uitata, in manualele sumbre de azi se vorbeste doar in termeni lemnosi despre”socitatea civila”. Ziaristii sub 40
de ani nici nu pot sa-si imagineze intensitatea entuziasmului si gandirii politice de atunci, cei peste 40 de ani nu
mai au puterea sa-si aminteasca. Am fost atat de naivi! Si atat de profunzi in naivitatea noastra. Vreau sa va
spun ca toate observatiile pe care le fac acum sunt pe marginea unei casete pe care am gasit-o recent, de a carei
existenta nici nu stiam. O caseta care contine discursurile mele din balconul Universitatii… Ei bine, in mod
evident, dupa ,,Duminica Orbului” (n.r. – 20 mai 1990, data alegerilor), noi, Piata, am cazut in depresie. Dar
daca o sa comparam Parlamentul iesit atunci cu cel de acum, in cel de atunci gaseai multi oameni pe care puteai
sa ii respecti! Erau specialisti, erau oameni politici adevarati, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ticu
Dumitrescu, Sergiu Cunescu, Ion Ratiu, proveniti din partidele istorice, fosti detinuti politici. Liberalii aveau
niste parlamentari grozavi, unul si unul, doctorul Sabin Ivan, Sorin Botez, Popescu-Necsesti, atatia intelectuali
de tinuta moral-politica, oameni absolut respectabili. Nu sunt in stare sa dau astazi nici pe departe atatea nume
pe care le respect integral in Parlamentul Romaniei. Deci, trendul este profund descendent, lupta noastra a fost,
asadar, in mare masura o iluzie.Si ceea ce este cutremurator este faptul ca, ascultate azi, discursurile mele din
balconul Pietii Universitatii suna deprimant de actual…
A fost o optiune corecta ca intelectualii publici din Romania sa se angajeze in lupta politican Sunt doua
raspunsuri. Cazul meu e particular. Dupa ce am dat mai mult de un deceniu din viata, chiar cu rezultate sub
asteptarile mele, pot totusi sa fiu obiectiva. Sa nu exageram. Fara ,,Alianta Civica” nu exista rotatia la putere si
fara rotatia la putere nu exista, pentru noi, nici Uniunea Europeana, nici NATO, nici nimic. Deci nu a fost
degeaba. Un deceniu din viata furat propriului meu destin si oferit celorlalti este destul. Sigur ca rostul
intelectualilor nu este sa fie implicati politic. Sunt mai importante cartile decat ceea ce pot face ei intr-un partid.
In acelasi timp insa, a fi indiferent nu a fost niciodata o solutie. Si este clar ca una e sa fii intelectual intr-o
societate asezata, cu reguli clare, cu legi peste care nu se trece, si atunci chiar poti sa iti permiti sa nu pierzi
timpul in forum, si alta e sa traiesti momente de care depinde cu adevarat ce se va intampla cu tara ta maine.
Partea a II-a: in care Ana Blandiana constata spiritul suicidar al Europei
Cand privim spre anii `96-2000 ignoram ca atunci a fost o schimbare de destin istoric, dar nu se uita
momentele de declin economic. Cum trebuie sa cantarim acei ani, fara sa fim nedereptin Imediat dupa
alegerile din 1996 am scris un articol despre principalul handicap al noii Puteri, pentru care s-au suparat pe
mine toti prietenii. Spuneam ca soarta celor care castigasera alegerile, cei din Conventia Democrata, va fi
extrem de grea, pentru ca nu au fost alesi politic, ci aproape religios. In 1996 nu s-a votat intre partide sau
coalitii politice, ci intre Bine si Rau. Iar ei reprezentau Binele. Cei care au beneficiat de un asemenea verdict nu aveau sa fie iertati pentru nimic. Cea mai neinsemnata greseala va deveni o catastrofa, ziceam, si chiar asa s-a
intamplat! Greselile au fost mici, dar au fost multe, desi obiective. Au ajuns la Putere oameni care nu
condusesera decat, cel mult, catedre universitare, pe cand adversarii lor aveau Puterea chiar si genetic, in sange,
erau fii de nomenclaturisti, sau erau ei insisi nomenclaturisti, activisti, securisti, si asa mai departe. Lupta a fost
extrem de inegala si este clar ca perspectiva asupra acelor ani este prea severa. Cu siguranta atunci s-a intamplat
apropierea de Uniunea Europeana, atunci s-a intamplat apropierea din NATO. A fost razboiul din Serbia, a fost
nevoie de curaj ca Romania sa actioneze cum a actionat. In acelasi timp e adevarat ca cei care au ajuns atunci la
Putere i-au dezamagit in primul rand pe cei care ii dusesera acolo. ,,Alianta Civica”, motorul Conventiei
Democrate, s-a retras, tocmai pentru ca avea o privire tot mai critica asupra felului in care evoluau
lucrurile.Partenerii din CDR,constienti de faptul ca-si datorau victoria ,,Aliantei Civice”, erau tot mai iritati de
ochiul ei critic, iar adversarii CDR o urau mai mult decat pe partidele adversare.
Acum alegerile au devenit intre rau si mai rau Mai stim unde e binelem Binele imi pare mai putin evident
decat in anii `90. Aveti dreptate. In toate alegerile noastre de dupa `96 s-a ales raul cel mai mic, care nu
insemna ca nu e rau.Iar cu timpul s-a petrecut o uniformizare a clasei politice de natura sa puna sub semnul
intrebarii insasi utilitatea alegerilor. Ceea ce mi se pare mie esential in alegeri, nu doar in Romania, si nu numai
acum, este ca trebuie sa avem in permanenta grija de a nu da nimanui o parte din putere atat de mare incat sa
apara tentatia de o lua intreaga. Democratia e un sistem in care diversele voci ale momentului trebuie sa
dialogheze si sa ajunga de fiecare data la un compromis care sa fie spre binele interesului public. Problema
noastra este ca interesul public nu mai exista.Uneori mi se pare ca nu mai exista nici macar interesul de partid.
Exista doar interesul personal, care se confunda adesea cu coruptia, si dezvoltarea exploziva a mijloacelor de
manipulare, reusind sa duca in acest
an (n.r.-2012) la inspaimantatoarea si originala situatie in care democratia
se opune cu violenta statului de drept.Sentimentul dominant e ca traim un tur de magie neagra.
Interesul public este confundat cu interesul publicului. Traim o videocratie completa! Da. Nu cred ca mai
exista vreun om politic in Romania care sa isi puna cu adevarat problema interesului public sau a doctrinei in
numele careia activeaza. Exista nu numai traseisti, ci si navetisti.Exista parlamentari de meserie care au trecut
prin 5-6 partide, parasindu-le, intorcandu-se, parasindu-le din nou. Totul este aiuritor. Cel mai greu an din viata
mea a fost anul 1990, care a fost infernal. Totusi era un an in care notiunea de traseism nu se putea imagina.
Partidele aveau inca o doctrina. Partidul de la Putere continua practicile comuniste, taranistii erau taranisti,
liberalii erau liberali, sociali-democratii lui Cunescu erau social-democrati adevarati. La un moment dat si-au
dat seama ca pot functiona intr-un loc geometric al democratiei si s-a creat Conventia Democrata, dar ideea ca
poate un taranist sa treaca in FSN, FDSN, PDSR sau cum se numea pe atunci, sau un liberal sa devina taranist…
asa ceva era de neinchipuit! Nici nu le putea trece prin cap!
Cum credeati ca urma sa arate Romania in 2010 Eu am fost in general pesimista pe termen scurt si destul de
optimista pe termen lung. Odata cu criza economica, suprapusa cu criza notiunii de Europa, lucrurile pe termen
lung nu mai sunt nici ele luminoase. Am ajuns in Europa cand Europa nu mai stie cine este si are un spirit
suicidar destul de accentuat. Europa daca dispare, dispare fiindca se va sinucide. Dispare respectul pentru
propria ei cultura si traditie, disparitie care se explica printr-o aberanta political correctness care genereaza frica
de a nu jigni celelalte culturi si traditii. In Anglia a fost interzisa de curand purtarea cruciulitei la gat in public,
dar nu si purtarea valului musulman: prima este considerata o forma de binecrestere fata de necrestini, cea de-a
doua ar fi considerata o incalcare a drepturilor omului.Corectitudinea politica Da. Pare frumos, dar este absolut gresit. Corectitudinea politica este similara cu ceea ce
in comunism era cenzura interioara, adica una dintre cele mai periculoase forme de represiune, de care mi-a
fost intotdeauna frica. Romanul ,,Sertarul cu aplauze” l-am scris cand nu puteam publica. Nu mi-am pus
niciodata problema sa il public,eram convinsa ca se va publica dupa moartea mea, dar simteam nevoia sa fiu
absolut libera,sa scap nu numai de amenintarea cenzurii, ci si a cenzurii interioare. Corectitdinea politica e o
forma de spalare a creierului care nu duce la nimic bun niciodata, niciunde.
Articol din seria “Ce facem cu Romania”, realizat in colaborare cu platforma media independenta “România de la zero”.
Citeste mai mult: adev.ro/mj5fip
