posted in: 1945 Dokumentar Dateien
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Adriana Georgescu a fost avocat, critic cinematografic la „Universul literar” şi infirmieră la un spital militar. Apoi a devenit reporter politic la oficiosul liberal „Viitorul” şi şef de cabinet al generalului Nicolae Rădescu la Ministerul Afacerilor Interne.
După demisia guvernului Rădescu, Adriana Georgescu a fost secretara fostului premier până în ziua de 31 iulie 1945. Arestată în faţa casei din str. Clopotarii Vechi, unde generalului i se fixase domiciliu obligatoriu, a fost implicată în procesul Organizaţiei „T”. Anchetatorii, sub coordonarea „omului şobolan” (Al. Nicolschi), au încercat prin mijloace brutale (ameninţări, administrarea de substanţe halucinogene, bătăi, viol etc.) s-o determine să declare că adevăraţii conducători ai presupusei „organizaţii contrarevoluţionare” erau liderii opoziţiei (iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Nicolae Rădescu).
În septembrie 1945 a fost condamnată la 4 ani închisoare corecţională. A fost graţiată în aprilie 1947, rearestată în august 1947 şi eliberată după câteva săptămâni de anchetă.
A reuşită să părăsească România clandestin, în august 1948, împreună cu viitorul soţ, Ştefan Cosmovici, refugiindu-se la Viena, apoi la Paris.
În exil a fost secretara generalului Rădescu la Paris, membru al comitetului de redacţie al ziarului „Uniunea Română” (1948-1951), corespondent acreditat al Naţiunilor Unite la Radio Paris, secţia română (1951-1952), corespondent la Radio Europa Liberă (1952-1957, 1965-1967) şi la radio BBC, secţia română. Din 1961 s-s stabilit în Marea Britanie, după căsătoria cu F.L. Westwater.
În 1951 a publicat la editura Hachette volumul „Au commencement était la fin”, în traducerea Monicăi Lovinescu (sub pseudonimul Claude Pascal) – cea dintâi mărturie a experienţei anchetelor şi detenţiei dintr-o ţară aflată în spatle Cortinei de Fier. În anul 2000 a fost decorată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Comandor.
Text şi imagine preluate din Oana Ionel Demetriade, Andrei Șerbănescu şi „Generalul Nicolae Rădescu. Profilul unui om de stat în imagini și documente”, Editura Oscar Print, 2015