posted in: Din "marea de amar"
(1885-1961)
După studii de filozofie în Bucureşti, Leipzig şi Hamburg încununate de un doctorat la Londra despre interpretarea operei lui Kant, a fost timp de 26 de ani profesor la Conservatorul din Bucureşti, maestrul a mai multor generaţii de intelectuali. În 1948 este concediată.
În 25 aprilie 1951 este arestată pentru participarea la conferinţele de rezistenţă intelectuală, organizate de Petre Manoliu (o „Universitate liberă” aşa cum peste trei decenii vor organiza cehii „Charta 77”).
Ţinută nejudecată un an în lagărul de la Ghencea şi închisoarea Jilava, este trimisă în domiciliu obligatoriu, fără nici un mijloc de subzistenţă, timp de şase ani, într-un sat din nordul Moldovei.
3 martie 1945
…S-au petrecut evenimente pe care îndrăznesc să le numesc tragice pentru poporul românesc. Curajul şi demnitatea lui Rădescu au declanşat o mişcare a ruşilor, care ne pândeau de mult, dar aşteptau momentul de îndreptăţire faţă de aliaţi. Am sperat că, susţinut de aliaţi, el se va menţine. Dar a sosit Vîşinski, se pare că a bătut cu pumnul în masă în faţa Regelui, a trântit uşa că a ieşit din ţâţâni, că Regele a vrut să plece, în fine, dezastru! Ruşii ne-au dezarmat, şi-i au pe ai noştri pe front! Trăiesc într-o neîncetată revoltă, dacă n-aş avea încredere în Dumnezeu şi în neamul nostru, nu ştiu cum aş suporta timpul acesta. Gestul unor ofiţeri, regimente întregi, dintre care Roşiori, mă consolează de multe: nu s-au lăsat dezarmate şi, la ameninţarea că vor fi imediat trimise pe front, au preferat să plece, fără măcar să-şi vadă nevestele, părinţii şi copiii!(…) Despre englezi şi americani ce să zic? Nu pot nimic pentru moment. Chiar de ar putea, nu-şi vor sacrifica interesul, pentru ţara noastră! Nu o fac pentru Polonia, faţă de care au datorie de onoare! Urâtă e omenirea… Şi nici măcar nu mă pot retrage ca Diogene într-un butoi
7 mai
...Eu trag nădejdea că ruşii vor ceda, vor înţelege că e mai bine şi pentru ei să nu întindă coarda prea tare. În fond, comunismul, în forma lor, nu e simpatic în Europa, să înceteze deci a-l infiltra cu sila. Mai trag nădejdea să-l modifice şi la ei, să-i lase pe oameni să trăiască liberi şi liniştiţi. Sper că vor apune aceste ideologii care nesocotesc natura omenească, după ce a fost un sever avertisment pentru toate statele ca să facă mai multă dreptate socială. Fără îndoială, sunt reforme care trebuiesc făcute, politica trebuie să se ocupe mai mult de ţărani şi de muncitori. Să dea o cultură omenească tuturor.
din jurnalul lui Alice Voinescu
NOI
PREZIDIUL PROVIZORIU
AL
REPUBLICII POPULARE ROMÂNE
Văzând raportul Domnului Ministru Secretar de Stat la Departamentul Artelor cu nr. 1529/1948
Având în vederea dispoziţiile legale în vigoare privitoare la comprimări:
DECRETĂM
Art. 1 – Pentru atitudine permanent antidemocratică, pe data de 1 februarie 1948 se licenţiază din serviciu următorii profesori de la Conservatorul de Stat din Bucureşti al Republicii Populare Române:
1/ Dl. Mihail Jora, titularul catedrei de armonie, contrapunct şi compoziţie:
2/ D-na Alice Voinescu, titulara catedrei de istoria literaturii dramatice etc.
Dat în Bucureşti la 9 febr. 1948
MINISTRUL ARTELOR,
I. Pas