Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.) a fost constituit la începutul anului 1979, la Bucureşti, din iniţiativa dr. Ionel Cană. Lui i see vor alătura mai târziu pr. Gheorghe Calciu şi ec. Gh. Braşoveanu.
Dr. Ionel Cană, iniţiatorul S.L.O.M.R., ca medic de întreprindere, a cunoscut îndeaproape problemele sociale şi a conceput un program de luptă sindicală pentru respectarea drepturilor economice, sociale şi politice, program care a stat la baza organizării unui sindicat ce trebuia să fie o alternativă la sindicatul aservit Puterii.
S.L.O.M.R. devine cunoscut începând din 4 martie 1979, când apelul său este difuzat de postul de radio „Europa Liberă”. Sindicatul nu era organizat piramidal, pe verticală, ci orizontal, în reţea, dând posibilitatea fiecărui aderent de a forma nuclee.
Imediat după difuzarea apelului la Europa Liberă, pe adresa dr. Cană au început să sosească adeziuni din întreaga ţară, primii membri S.L.O.M.R. fiind muncitori de la Şantierele Navale din Turnu Severin. Revista sindicatului socialist francez C.F.D.T. estima la circa 2.000 numărul membrilor S.L.O.M.R..
După doar câteva zile Securitatea a trecut la primele arestări.
Dr. Ionel Cană este arestat la 10 martie 1979 fiind acuzat de ”complot”. Prin sentința nr. 35/1979 a Tribunalului Militar București a fost condamnat la 5 ani închisoare. Închis la Rahova, este apoi transferat în închisoare de maximă siguranță Craiova. Va fi eliberat în 10 noiembrie 1980 în baza decretului de grațiere nr. 275/1980.
Condamnaţi la închisoare în 1979, conducătorii S.L.O.M.R. sunt eliberaţi în 1980, în încercarea demagogică de a arăta străinătăţii că în România epocii ceauşiste drepturile omului sunt respectate. În următorii ani ei vor fi însă puşi în situaţia de a lua calea exilului.
Arestarea conducătorilor şi a celor ce aderaseră la S.L.O.M.R. a zădărnicit existenţa sindicatului liber în ţară, dar, în timpul exilului în S.U.A., dr. Ionel Cană a înfiinţat în 1988 Secţia externă a S.L.O.M.R., organizaţie recunoscută de Confederaţia Generală a Sindicatelor de la Geneva.
În 1990 dr. Ionel Cană se reîntoarce în România.
Ionel Cană: În analele istorice din țara noastră și de peste hotare, SLOMR este considerat primul sindicat liber din România totalitară și din Europa de după fosta Cortină de Fier. Am conceput documentul programatic al acestui sindicat, sub titlul Declarația de constituire a SLOMR. Am reușit cu greu să o trimit peste hotare. La 4 martie 1979, declarația a fost citită în premieră de către marele nostru Noël Bernard, directorul departamentului românesc de la radio Europa Liberă, specificând că va transmite un document deosebit de important pentru țară. Se înfiripa atunci în România un lucru foarte, foarte important pentru mișcarea noastră de opoziție, pentru mișcarea noastră disidentă.
Am inițiat și organizat SLOMR în conformitate cu Pactul internațional al drepturilor civile, politice, economice și culturale, ratificat de Nicolae Ceaușescu prin Decretul 212 din 1974 (valabil și astăzi), în care se menționa explicit dreptul cetățenilor români de a se organiza în sindicate libere care să le asigure condiții de muncă și de existență decente. Atât de tare s-a speriat Ceaușescu de perspectiva organizării și extinderii SLOMR, încât a poruncit înscenarea în mare grabă a unui proces politic cu ușile închise împotriva noului sindicat, sub acuzația de „complot împotriva orânduirii socialiste“, conform articolului 167 din Codul Penal. Acesta a fost primul mare proces politic, după grațierea din 1964. Eu, un preot și un economist am fost condamnați la ani grei de temniță politică. În acea perioadă, spre a se motiva ideea de complot era necesar un grup format din minimum trei persoane. Este vorba de preotul Gheorghe Calciu – arhicunoscut, dar nu am primit acceptul de a-l divulga – și de economistul Gheorghe Brașoveanu. În cadrul procesului, am fost acuzat de propagandă ostilă împotriva regimului comunist, pentru faptul că răspândisem manifeste anticomuniste prin București, în noaptea premergătoare zilei de 1 mai 1977. De pildă, pe vitrina fostei librării Dacia, actualmente Humanitas, am lipit un afiș pe care scria: „Jos Ceaușescu, autorul romanului fluviu România pe drumul decăderii socialiste!“. Am fost încarcerat în temnița de maximă siguranță din Craiova, de unde, sub presiunea opiniei publice internaționale, am fost eliberat în prima zi a Conferinței post-Helsinki de la Madrid, unde Ceaușescu voia să se prezinte cu lecțiile făcute, pentru a arunca praf în ochii străinătății și a pretinde că în România nu mai există deținuți politici.
Am organizat SLOMR în conformitate cu normele internaționale de funcționare a sindicatelor libere, care prevedeau și posibilitatea formării inițiale a unor confederații in nuce, cu membri din di-ferite domenii de activitate, existând oportunitatea formării ulterioare de grupe sindicale pe ramuri de activitate și asociații profesionale. Am organizat SLOMR nu piramidal, pe verticală, ci orizontal, în rețea, dând posibilitatea fiecărui aderent de a forma grupul său, nuclee sindicale aflate sub egida SLOMR. Aceasta a fost o tactică bine gândită, asigurând supraviețuirea sindicatului liber, prin acțiuni în valuri, foarte eficace în confruntarea cu omniprezenta Securitate. Chiar Goma recunoștea într-un articol că, în timp ce el era o simplă cutie poștală, SLOMR era o organizație bine articulată, care acționa scurt, rapid și pe celule. Am organizat SLOMR și ca pe o primă formă a unei organizații de masă a anilor ’70-’80, prin care fiecare simplu cetățean avea posibilitatea să-și exprime opinii disidente la adresa dictaturii comuniste. Stau mărturie cele trei „comunicate curente” ale SLOMR, amplu și îndelung dezbătute la Europa Liberă, care arătau modul în care se dezvolta noul sindicat în țara noastră.
Din cauza permanentei supravegheri a poliției politice, a falsei libertăți în care am fost ținut după așa-zisa eliberare, în 1987 am fost determinat să plec în exil în Statele Unite. Am continuat acolo activitatea liber sindicalistă, pentru apărarea drepturilor cetățenilor români aflați în țară în imposibilitatea de a se exprima. SLOMR a fost recunoscut drept purtător de cuvânt al muncitorimii române private de drepturi sindicale de către Organizația Internațională a Muncii, organism al ONU, și de către Confederația Internațională a Sindicatelor Libere, cu sediul la Geneva. În 1988 am organizat la Los Angeles secția externă a SLOMR, ca o reprezentanță în lumea liberă a cetățenilor români cărora li se încălcau drepturile sindicale.
Din Am avut un sindicat liber în 1979 în Romulus Rusan (ed.), Cei care au spus NU, Fundația Academia Civică, 2005
Citește și
Dr. Ionel Cană, Sindicat liber și dictatură, Editura Pim, Iași 2015
