Centrul Cultural German din Cluj a sărbătorit 20 de ani de activitate. Jubileul a cuprins concerte, expoziții, prezentări și instalații artistice desfășurate în perioada 21 – 23 mai. În centrul programului festiv s-au aflat întâlnirile germano-române sub diferite forme. Cu acest prilej Centrului Cultural German i-a fost acordat titlul de „Goethe-Zentrum“.
Doamna Ana Blandiana a fost invitată joi, 22 mai, la simpozionul „Politica Culturală Externă a Germaniei în România”, eveniment organizat în cadrul jubileului de 20 de ani al Centrului Cultural German din Cluj.
La eveniment au participat ES Werner Hans Lauk (Ambasadorul Republicii Federale Germania în România), Ioan-Aurel Pop (Rectorul Universității Babeș-Bolyai), Ana Blandiana (scriitoare), Markus Bauer (profesor și scriitor), Vasile Pușcaș (fost Ministru Delegat, Negociator Şef cu Uniunea Europeană)
Locație: Sala Tonița a Muzeului de Artă din Cluj Napoca
fotografii de la eveniment, aici
Prezentăm intervenţia dnei Ana Blandiana în cadrul simpozionului.
Ana Blandiana
DE LA O EUROPĂ LA ALTA
Chiar dacă tema intervenţiei mele se referă în principal la relaţiile de colaborare şi sprijinul oferit de Germania, Memorialului Sighet, primul memorial al victimelor comunismului din lume, care şi-a sărbătorit anul trecut jubileul de 20 de ani, aş prefera să încep relatarea legăturilor mele de scriitor cu Germania mult mai vechi şi de natură să-mi marcheze biografia.
În 1982 am avut enorma surpriză să fiu laureată a premiului Herder. Eram – şi am rămas până azi – cea mai tânără deţinătoare a acestui prestigios premiu decernat de un juriu format din profesori ai Universităţilor de limbă germană din Germania, Elveţia şi Austria şi susţinut de Fundaţia Alfred Toepfer din Hamburg. Dincolo de onoarea în sine, acest premiu a reprezentat pentru mine şansa de a-mi fi publicată în ţară o carte de nuvele fantastice oprită până atunci de cenzură. De altfel, versiunea germană a fost prima din şirul de versiuni străine a celei mai traduse cărţi ale mele.
O altă întâmplare care m-a marcat a fost, câţiva ani mai târziu când, în 1988, mi s-a luat dreptul de a publica în România, Universitatea din Heidelberg, (prin profesorii Klaus Heitmann şi Samuel Druckmann) a fost cea care a organizat un protest în sprijinul meu, dându-mi sentimentul că nu sunt singură în lume. Începută sub astfel de auspicii, colaborarea mea cu Universitatea din Heidelberg a rămas constantă şi după ’89, revenind în numeroase rânduri pentru a participa la colocvii, conferinţe sau întâlniri cu studenţii ca scriitor sau, împreună cu soţul meu Romulus Rusan, ca realizatori ai Memorialului victimelor comunismului.
Tot ca scriitori aveam să revenim în 1993 cu o bursă DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst) pentru o perioadă mai lungă, o jumătate de an, la Berlin. Între timp însă apariţia primelor cărţi (Kopie eines Alptraums, Engelernte, Die Applausmaschine) a presupus zeci de lecturi publice în principalele oraşe germane, universităţi, literaturhaus sau Târgurile de carte de la Frankfurt şi Leipzig.
Dar mai ales, o dată cu implicarea mea în viaţa publică şi în eforturile societăţii civile de transformare a României într-un stat de drept, relaţiile cu instituţiile germane dispuse să ne sprijine lupta s-au multiplicat şi au devenit preponderente.
Prima dintre aceste instituţii a fost „Biroul Federal pentru studierea documentelor STASI” numit pe scurt de toată lumea Institutul Gauck după numele celui ce construise şi făcuse să funcţioneze, cu uimitoare eficienţă şi concluzii aproape filozofice, un riguros mecanism de prelucrare a trecutului. Institutul Gauck a devenit modelul nostru în organizarea eforturilor de risipire a confuziei bine organizate în post communism şi de eliminare a reziduurilor totalitare care împiedicau formarea statului de drept. Iar Dr. Joachim Gauck, personal, a fost alături de noi la modul cel mai concret şi mai emoţionant. El a venit în România în două rânduri ca invitat al Alianţei Civice, organizaţia nonguvernamentală pe care o conduceam şi care reuşise să coaguleze opoziţia democratică împotriva moştenitorilor travestiţi ai fostei puteri comuniste. Prima oară în 1992, a ţinut o conferinţă „Cum să lucrăm cu dosarele trecutului?”, iar impactul prezenţei şi ideilor sale, ca şi aglomeraţia ascultătorilor, a fost atât de mare, încât ţin minte că mi-era frică să nu se prăbuşească planşeul superbului edificiu, fost sediu al Senatului în secolul 19, în care vorbea şi răspundea întrebărilor sutelor de persoane agitate şi îngrămădite – de la demnitari la ziarişti – care îl ascultau. Conferinţa şi conferinţele de presă ale Dr. Gauck din 1992 aveau ca scop să pregătească opinia publică românească pentru ceea ce avea să rămână în istoria luptelor politice din România deceniului 9 ca „Legea Ticu”, o lege iniţiată de senatorul creştin democrat Constantin Ticu Dumitrescu, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, după modelul german şi având ca scop scoaterea vieţii publice româneşti de sub dominaţia foştilor membri şi colaboratori ai Securităţii. În următorii ani au fost invitaţi în Germania grupuri de ziarişti, scriitori, foşti deţinuţi politici, sociologi, jurişti pentru a se familiariza cu sistemul de funcţionare al Institutului Gauck, iar în 1997, după rotaţia la putere din ’96, Dr. Gauck a revenit în România pentru a doua oară, de această dată însoţit de un ministru adjunct de interne din guvernul german. A participat la dezbateri pe care le-am organizat pentru a introduce idei şi analize logice în atmosfera de ură şi isterie declanşată de perspectiva votării legii pentru deconspirarea Securităţii. De altfel în acelaşi scop a fost organizată în decembrie 1999 la Frankfurt prima expoziţie din străinătate a Memorialului Sighet, deschisă printr-o discuţie despre prelucrarea trecutului moderată de Werner Adam de la FAZ la care am participat alături de cel ce avea să devină actualul preşedinte al Germaniei. Şi abia din această perspectivă, altruismul fostului pastor din RDG – care nu a precupeţit nici un efort şi nici o oboseală pentru a-şi ajuta colegii de suferinţă dintr-o altă ţară fostă comunistă să depăşească urmările Răului – îmi apare în adevărata, uimitoarea lui lumină. De altfel, colaborarea dintre Memorialul de la Sighet şi Biroul federal pentru studierea documentelor STASI a continuat la fel de susţinut şi după ce Dr. Gauck nu l-a mai condus. Istoricul Helmut Müller-Enbergs a fost an de an reprezentantul oficial al instituţiei la Şcoala de Vară de la Sighet, iar Dna Marianne Birthler a inaugurat în 2001 – o mare expoziţie a Memorialului sub egida Deutsche Welle la Köln.
În cei 20 de ani de existenţă, Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei de la Sighet a revenit în Germania cu expoziţii în multe rânduri la Berlin, Düsseldorf, Tübingen, Heidelberg, Augsburg, Bochum, Hamburg, München, Wuppertal. Şi deşi expoziţii asemănătoare am organizat şi în alte ţări europene, interesul publicului german pentru suferinţele, ideile şi eforturile noastre a fost mai intens şi mai solidar decât în alte părţi.
Trei cred că sunt motivele care explică relaţiile privilegiate pe care le-am avut cu Germania. Primul este acela că dintre toate statele occidentale Germania a fost singura care a cunoscut, prin RDG, comunismul real. Cel de-al doilea motiv este legătura istorică – prin saşi şi şvabi – populaţii care timp de secole şi-au împletit existenţa în condiţii de bună înţelegere cu cea a românilor. Au părăsit România în anii ’80 ai secolului trecut, vânduţi la bucată de regimul Ceauşescu, ca să se reîntoarcă în patria ancestrală, dar au păstrat nostalgia şi legăturile sufleteşti cu pământul Transilvaniei în care îşi lăsaseră câteva zeci de generaţii de strămoşi. Prezenţa în Germania a acestor mii şi mii de foşti cetăţeni români de origine germană este garanţia unei legături de nedesfăcut dintre cele două ţări. Cel de-al treilea motiv este înfiinţarea în România în primul deceniu după ’89 a unor reprezentanţe a marilor fundaţii germane Konrad Adenauer, Hanns Seidel şi Friedrich Ebert, ca un semn al hotărârii Germaniei de a sprijini transformarea României dintr-o fostă dictatură comunistă într-un stat de drept, predând alfabetul democraţiei şi ajutând la schimbarea mentalităţilor unei populaţii care, lăsată pradă structurilor de putere postcomuniste şi confuziei bine organizate, descoperea cu spaimă că a fi liber este şi mai greu decât a nu fi liber.
Fundaţia Hanns Seidel a fost prima cu care am colaborat încă din 1994 când şi-a deschis reprezentanţa de la Bucureşti, organizând împreună cu noi la Sighet simpozioane cu sute de invitaţi. Dezbătând istoria ultimei jumătăţi de secol, aceste simpozioane puneau faţă în faţă eroi sau martori ai evenimentelor şi istorici, sociologi, ziarişti specializaţi în analiza lor. Această colaborare a funcţionat până în 1998 când şi-a deschis reprezentanţa în România Fundaţia Konrad Adenauer, care a devenit nu numai principalul nostru colaborator ci şi principalul nostru punct de sprijin. Cu primul său director, dl Norbert Chauvistré, am colaborat pe mai multe planuri cu sentimentul unei solidarităţi intelectuale care depăşea obligaţiile instituţionale. Împreună am înfiinţat Şcoala de Vară a Memorialului, care a ajuns anul acesta la a 16-a ediţie şi pe care FKA a susţinut-o la început în întregime, apoi odată cu creşterea preţurilor şi declanşarea crizei, ca principal sprijinitor. Tot împreună şi în colaborare şi cu reprezentanţa UNESCO de la Bucureşti am organizat dezbateri pe teme de stringentă actualitate politică, cum au fost cele două colocvii despre sistemele electorale şi despre legea privind accesul cetăţeanului la propriul dosar.
De asemenea, cu sprijinul şi colaborarea FKA am organizat în România două conferinţe internaţionale ale Internaţional PEN, organizaţia mondială a scriitorilor, a cărei preşedintă pentru România am fost timp de 14 ani. Pe lângă toate aceste acţiuni, sprijinul FKA s-a manifestat în domeniul editorial, prin sponsorizarea a zeci de cărţi, printre care seria de 10 masive volume a Analelor Sighet, reprezentând o trecere în revistă a principalelor teme ale celor 45 de ani de comunism şi seria deocamdată de 9 volume, din Şcoala Memoriei, care publică dezbaterile şi conferinţele şcolii de vară a Memorialului, precum şi – ca să citez doar câteva titluri – „Misiunea Ethridge în România“ (transcriere a microfilmelor găsite la Biblioteca Naţională din München de cercetătorul Ulrich Burger şi care cuprind interviurile luate la cererea preşedintelui Truman principalilor oameni politci din România anului 1945), „Roşu Brun, răul secolului“ de Thierry Wolton, „Românai sub regimul comunist“ de Dennis Deletant (apărută în patru ediţii) sau seria de volume cuprinzând răspunsuri ale elevilor şcolilor de vară: „Exerciţii de memorie“, „Exerciţii de speranţă“, „Cum aş vrea să fie familia mea?“, „Pe unde vine extremismul?“. Toate acestea se referă la anii de început ai prezenţei FKA în România, pentru că în ultimii ani colaborarea s-a restrâns strict la sprijinirea şcolii de vară.
Unul dintre ultimele noastre proiecte legate de Germania a fost realizarea cu sprijinul ICR Berlin a versiunii germane a expoziţiei „Rusaliile Negre“, prezentând deportarea într-o singură noapte (noaptea de Rusalii a anului 1951) a 44.000 de persoane din Mehedinţi şi Banat (mulţi dintre ei şvabi). Era reacţia României staliniste la ruptura dintre Tito şi Stalin, prin deportarea locuitorilor de pe malul Dunării şi a frontierei cu Iugoslavia. Cel mai tânăr deportat era născut de o zi, cel mai bătrân a împlinit 100 de ani în Bărăgan, unde au fost lăsaţi pe câmpul gol şi obligaţi să-şi sape bordeie în pământ. Această expoziţie, realizată în versiune germană, a fost montată pentru 3 luni în 2012 la Hohenschönhausen Memorial în Berlin pentru a-şi urma în continuare periplul la Adunarea anuală a şvabilor de la Sindelfingen, la München sub egida asociaţiei şvabilor şi Asociaţiei saşilor în Consulatul României, la Augsburg, la Consiliul Regional (Kreis) din Tübingen. În toate aceste locuri – ni s-a relatat sau am văzut cu ochii noştri – cum oameni veniţi de la sute de kilometri stăteau ore întregi să studieze panourile, să-şi caute rude sau cunoştinţe printre deportaţi, într-o fervoare a memoriei şi a nevoii de a-şi cunoaşte trecutul care m-a impresionat profund.
Ce-aş mai putea să spun? Să amintesc cercetătorii, istoricii, scriitorii, ziariştii germani care au revenit mereu la Sighet devenindu-ne colaboratori permanenţi şi prieteni: Hans Bergel (important scriitor şi fost deţinut politic, autor recent al unei tulburătoare cărţi despre fratele său, marele muzician Erich Bergel, fost şi el deţinut politic), Anneli Ute Gabanyi (specialistă cunoscută în istoria recentă a României şi autoarea primei cărţi despre revoluţia română), Hannelore Baier (autoarea unei cărţi editate de noi despre deportările germanilor din România în URSS), Helmut Muller Enbergs, cunoscut cercetător şi istoric al STASI, Katherine Kilzer de la FAZ, Rita Schorpp cercetătoare a istoriei recente, organizatoare plină de idei şi sfătuitoare plină de prietenie în labirintul proiectelor europene.
Anul trecut, cu prilejul jubileului de 20 de ani a primului Memorial al Victimelor Comunismului din lume, Katherine Kilzer şi Helmut Muller Enbergs au publicat la editura Frank & Time un volum în care au strâns zeci de texte semnate de nume prestigioase din Europa şi SUA dedicate Memorialului (Geist hinter Gittern. Die rumänische Gedenkstätte Memorial Sighet). A fost cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată.
Cu gândul la toate aceste persoane şi instituţii, cu care am colaborat şi care ne-au sprijinit, nu pot să închei decât mulţumindu-le – mai patetic decât ar îngădui sensibilităţile postmoderne –, pentru felul în care ne-au fost alături de câte ori am avut nevoie să nu rămânem singuri.
Mulţumesc fundaţiilor germane, Fundaţiei Konrad Adenauer în primul rând, pentru că au venit în România în acel sfârşit de mileniu, în care nu eram siguri nici că Răul s-a terminat, nici că Binele va începe, le mulţumesc pentru că au venit în lumea noastră ca să ne înveţe să înaintăm spre lumea lor. După cum simt nevoia să mulţumesc publicului german cel care vine să ne vadă expoziţiile despre zestrea de suferinţă pe care noi, cei din Europa de Est, o aducem celeilalte Europe.
Şi nu în ultimul rând le mulţumesc traducătorilor şi cititorilor celor 10 cărţi ale mele traduse în limba germană.
Centrul Cultural German
20 DE ANI DE CENTRUL CULTURAL GERMAN
Program festiv
20 – 23 mai 2014
Marți, 20.05
16:00 – 20:00
Seminar I: „Politica Culturală Externă a Germaniei în România”
Susținut de către Prof. Dr. Markus Bauer
Participanți: Studenți în Istorie, Științe Politice, Studii Europene, Diplomație Culturală
Miercuri, 21.05
10:00 – 14:00
Seminar II: „Politica Culturală Externă a Germaniei în România”
Susținut de către Prof. Dr. Markus Bauer
Participanți: Studenți în Istorie, Științe Politice, Studii Europene, Diplomație Culturală
17:00
Conferință de presă
Participanți:
Emil Boc (Primarul municipiului Cluj-Napoca)
Werner Hans Lauk (Ambasadorul Republicii Federale Germania în România)
Ioan-Aurel Pop (Rectorul Universității Babeș-Bolyai)
Bruno Gross (Directorul Executiv al Goethe-Institut München)
Beate Köhler (Directoarea Goethe-Institut București)
Rudolf Gräf (Președintele Societății Culturale Româno-Germane)
Fabian Mühlthaler (Directorul Centrului Cultural German Cluj)
Locația: Centrul Cultural German
18:00
Semnarea statutului Goethe-Zentrum
Locația: Centrul Cultural German
19:00
Lansare: Volum de benzi desenate „Țara desenată. Întâmplări cu și despre Germania“
Locație: Centrul Cultural German
21:00
Concert de Jazz: Thomas Siffling Trio feat. Petra Acker
Locație: Casa TIFF
Joi, 22.05
14:00
Simpozion „Politica Culturală Externă a Germaniei în România”
Vor lua cuvântul
Werner Hans Lauk (Ambasadorul Republicii Federale Germania în România)
Ioan-Aurel Pop (Rectorul Universității Babeș-Bolyai)
Ana Blandiana (scriitoare)
Markus Bauer (profesor și scriitor)
Vasile Pușcaș (fost Ministru Delegat, Negociator Şef cu Uniunea Europeană)
Locație: Sala Tonița a Muzeului de Artă din Cluj Napoca
17:00
Ceremonie oficială
Vor lua cuvântul
Ioan-Aurel Pop (Rectorul Universității Babeș-Bolyai)
Werner Hans Lauk (Ambasadorul Republicii Federale Germania în România)
Emil Boc (Primarul municipiului Cluj-Napoca)
Rudolf Gräf (Președintele Societății Culturale Româno-Germane)
Fabian Mühlthaler (Directorul Centrului Cultural German Cluj)
Program: Corala Universitarilor Clujeni și Cellharmonics (Frankfurt am Main)
Locația: Aula Magna, Universitatea Babeș-Bolyai
19:00
Concert cameral: Cellharmonics & Anca Lupu
Locație: Sala Reduta, Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Vineri, 23.05
12:00 – 18:00
Ziua Porților Deschise la Centrul Cultural German Cluj
Program: Mini-cursuri de limbă germană, proiecții de film, prezentări, Comics, jocuri
Locație: Centrul Cultural German
19:00
Seară de jocuri de societate
Locație: Centrul Cultural German
21:30
Fortress Hill//:Cetăţuia de Frank Schulte
Vernisaj instalație de sunet
Locație: Dealul Cetăţuia
22:30
Set: DJ Alex Barck (Jazzanova Berlin), Marwan DUA
Locație: La Gazette
http://www.kulturzentrum-klausenburg.ro/ro/cultura/program-cultural/noutati-si-evenimente/noutati/artikel/politica-culturala-externa-a-germaniei-in-romania-evolutie-si-tendinte/
http://www.kulturzentrum-klausenburg.ro/ro/cultura/program-cultural/noutati-si-evenimente/noutati/artikel/20-de-ani-de-centrul-cultural-german/
http://issuu.com/deutscheskulturzentrum/docs/programm_20_jahre
