posted in: Évenements
Joi, 10 aprilie, a avut loc la Ambasada SUA din Bucureşti Gala „Femei curajoase din întreaga lume”. A fost prima ediţie a acestor premii în România, premii pe care Departamentul de Stat al SUA le decernează încă din 2007.
Discursul însărcinatului cu afaceri, Duane Butcher:
„În anul 2007, Departamentul de Stat a înfiinţat premiile „Femei curajoase din întreaga lume”, pentru a onora calităţile de conducător ale unor femei extraordinare care au jucat un rol important în transformarea societăţilor lor. Pentru Ambasada SUA la Bucureşti este o plăcere să găzduiască propria sa ceremonie şi să celebreze româncele curajoase.
Femeile pe care le onorăm în această seară au vieţi extraordinare. Realizările lor demonstrează puterea acţiunii individuale şi reflectă valorile comune ale României şi ale SUA. Viziunea, curajul şi hotărârea lor reprezintă o sursă de inspiraţie pentru noi toţi.
Este important să le sărbătorim şi să le preţuim pe aceste femei curajoase. Ar fi bine dacă ar exista mai multe ca ele în lume.
Din acest motiv, recunoaştem în această seară realizările excepţionale ale unor femei care sunt:
Un distins istoric al Holocaustului;
O renumită poetă şi neobosită activistă civică;
O remarcabilă jurnalistă de investigaţie pasionată de adevăr;
O conducătoare exemplară a unei instituţii de aplicare a legii, angajată în promovarea drepturilor femeilor;
O antreprenoare de succes care şi-a dedicat eforturile îmbunătăţirii situaţiei mediului înconjurător.
Acum am marele privilegiu de a înmâna premiul cel mare din această seară persoanei nominalizate de noi pentru ediţia din 2014 a premiilor „Femei curajoase din întreaga lume”. Prima femeie şi cel mai tânăr procuror general al României, devenită acum prima femeie procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kövesi a demonstrat curaj extraordinar, luptând împotriva infracţionalităţii şi corupţiei.
Sub conducerea sa, procurorii DNA au continuat să investigheze cazuri care ar fi fost de neînchipuit în urmă cu un deceniu. Doamna procuror-şef Kövesi a luptat pentru a păstra DNA puternică, relevantă şi independentă. Ea este o forţă care luptă pentru reforma justiţiei şi a statului de drept.
Doamna procuror-şef Kövesi a demonstrat un combinaţie rar întâlnită de cutezanţă şi echilibru, trăsături caracteristice ale unui lider adevărat. Pe tot parcursul carierei, a invins obstacole pentru a-şi îndeplini visurile. În pofida celor care au avertizat-o că va avea un viitor sumbru ca femeie procuror, ea a fost sfărâmat stereotipurile existente.
Înainte de a deveni procuror-şef al DNA, în perioada 2006-2012, doamna Kövesi a fost procuror general. În prima sa declaraţie publică în calitate de procuror general, a spus: „vreau să schimb imaginea Ministerului Public în ochii publicului”. Sensul acestei declaraţii se reflectă în toată activitatea profesională a doamnei procuror-şef Kövesi. Între 2006 şi 2012, ea a adus în echipă tineri profesionişti, a adoptat cele mai noi tehnici de investigaţie şi a insuflat o etică a independenţei procurorilor.
Funcţionar public devotat, doamna procuror-şef Kövesi este un model pentru aceia care îşi vor dedica vieţile activităţii în slujba legii şi eforturilor de a asigura dreptate în societate. Activitatea sa şi a instituţiei pe care o conduce acum este de o importanţă vitală pentru această ţară. Devotamentul său şi al altor curajoase femei procuror şi judecător demonstrează rolul lor crucial în reformarea sistemului judiciar. Un sistem judiciar independent şi statul de drept sunt nu doar valori fundamentale, ci şi cheia asigurării creşterii economice şi promovării investiţiilor străine. Transparenţa, previzibilitatea şi stabilitatea sunt esenţiale pentru o societate democratică ce concurează în economia mondială.
A fost o onoare şi un privilegiu să lucrez cu doamna procuror-şef Kövesi în ultimii trei ani. Sunt realmente impresionat de talentul, devotamentul şi perseverenţa sa. Sper că tinerii şi tinerele din România vor urma exemplul altruismului său pentru a face eforturi pentru un viitor mai bun şi mai luminos.
Îmi face o deosebită plăcere să înmânez acest premiu oferit de Ambasadă doamnei procuror-şef Kövesi.”
Scurte biografii ale premiantelor:
– Lya Benjamin, un istoric recunoscut la nivel internaţional. Cercetarea efectuată de ea după căderea comunismului a dus la dezvăluiri extrem de importante despre Holocaustul din România, într-o perioadă în care exista o puternică negare a existenţei acestuia şi a scos la lumină impactul legilor şi politicilor antisemite din timpul regimului mareşalului Antonescu. Contribuţiile doamnei Lya Benjamin la o carte din 1991 despre soarta evreilor români în timpul Holocaustului au fost o adevărată revelaţie. Activitatea sa în calitate de membru al Comisiei Elie Wiesel a ajutat la documentarea istoriei Holocaustului în România.
– Poeta şi disidenta Ana Blandiana a avut curajul de a-l sfida pe Nicolae Ceauşescu în persoană, la Radio Europa Liberă şi în opera sa literară. Fondator şi preşedinte al Alianţei Civice, ea a condus o mişcare a intelectualilor doritori de reformă, adevăr şi moralitate în politică. Este co-fondatoare şi este preşedinte al Memorialului Sighet, care educă publicul cu privire la crimele comunismului şi totalitarism. Simbol al mişcării anticomuniste, Ana Blandiana a fost cenzurată din cauza activismului său şi a statutului de deţinut politic al tatălui său. A publicat numeroase volume de poezie, cărţi şi alte lucrări în proză care au fost traduse în 16 limbi.
– Ondine Gherguţ este un reporter de investigaţie excepţional care a demascat reţele infracţionale din politică şi serviciile de informaţii. Activitatea sa i-a adus ei şi fiicei sale numeroase ameninţări cu moartea, care au fost menţionate în Raportul Departamentului de Stat privind situaţia drepturilor omului. La începutul anilor 90, ea a dezvăluit implicarea Ministerului Afacerilor Interne în mineriadele din Piaţa Universităţii. Într-o anchetă desfăşurată în perioada 2000-2004, Ondine Gherguţ a demascat ofiţeri ai fostei Securităţi care lucrau pentru SRI şi furaseră petrol de la rafinăriile de stat. În perioada referendumului pentru demiterea preşedintelui din 2012, anchetele sale au dezvăluit că s-au trimis la Curtea Constituţională documente contradictorii cu privire la numărul de alegători eligibili.
– Comisarul-şef de poliţie Viorica Marincaş a fost timp de peste 25 de ani ofiţer specialist cercetare penală, coordonator al mai multor birouri de poliţie şi instructor, autor, conferenţiar şi voluntar. A fost prima femeie numită şef al unui inspectorat judeţean de poliţie. Doamna comisar-şef de poliţie Marincaş a demonstrat angajamentul faţă de aplicarea legii la înalte standarde şi a promovat drepturile femeilor prin coordonarea unei campanii de informare despre violenţa domestică şi prin înfiinţarea ONG-ului Asociaţia Femina XXI, dedicat extinderii egalităţii de şanse şi luptei împotriva discriminării de gen. Ea a fost şi vice-preşedinte al filialei de Maramureş a Crucii Roşii.
– Antreprenoarea şi ecologista Felicia Ienculescu-Popovici este fondatoarea Greenitiative, un ONG care promovează dezvoltarea sustenabilă. Ea a promovat neîncetat dezvoltarea sustenabilă educând oamenii şi încurajând comunităţile să se implice în modelarea propriului viitor. Felicia şi soţul său, Marius, au înfiinţat o firmă de consultanţă care dedicată construirii ecologice. Implicând tineri şi comunităţi, Greenitiative susţine antreprenoriatul social şi ecologic pentru stimularea de activităţi economice locale, cu amprentă de carbon redusă. Cu ajutorul cadrelor universitare, al companiilor şi al comunităţilor de ONG-uri, Greenitiative a creat proiecte educaţionale care au implicat peste 6.000 de studenţi şi 300 de cadre didactice.
citeşte şi
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Laura+Codruta+Kovesi+premiata+de+americani+pentru+curaj
http://stiri.tvr.ro/romance-curajoase-premiate-de-ambasada-sua_43038.html