Emoția prilejuită de anunțul morții lui Vladimir Bukovski a fost amplificată pentru mine cu o violentă nostalgie de reacțiile celor care l-au cunoscut în România și care scriau cum l-au cunoscut la Sighet.
Vladimir Bukovski a fost în mai multe rânduri la Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet și prezența sa emblematică la Școala de Vară este unul dintre titlurile de glorie ale acelei neobișnuite și magice forme de învățământ.
Îmi amintesc cum răspundea ore în șir întrebărilor pe care conferințele sale le făceau să se nască – un fel de efervescență strălucitoare a nevoii de cunoaștere – în mintea și sufletul adolescenților care îl ascultau. El, care fusese un adolescent asemenea lor când ieșise în Piața Roșie cu o pancartă pe care scria ”Respectați Constituția” și își începuse astfel, aproape copil, destinul de erou și de victimă, reușea – cu profunzimea analitică a omului de știință și cu profunda intuiție a scriitorului – să transmită vibrant și să dezlege absurdul mecanism al urii și represiunii comuniste pe înțelesul celor ce nu l-au trăit. Empatia care se țesea între cel ce vorbea și cei ce ascultau în Auditoriul Memorialului de la Sighet căpăta consistență aproape fizică și când orele de masă opreau fluxul întrebărilor ieșeam cu toții tulburați ca după o experiență de o intensitate existențială.
Victimă a comunismului, Vladimir Bukovski s-a simțit la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet acasă și înconjurat de tineri care îl ascultau cu sufletul la gură, a trăit acolo ca pe o dezlegare sentimentul că n-a fost în zadar.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul neliniștit și neînfricat!
Ana Blandiana
