Prinţ, preot, scriitor, misionar, diplomat şi martir, Monseniorul Vladimir Ghika este o personalitate care nu încape în niciun fel de canoane. El nu seamănă cu nimeni din jurul lui nici în timp, nici în spaţiu şi totuşi, citindu-i viaţa, ai impresia ca ai mai citit-o, îţi dă după formula lui Platon, senzaţia nu a cunoaşterii, ci a recunoaşterii. Pentru că viaţa Monseniorului Ghika este aidoma legendelor din vechime despre vieţile sfinţilor. Nu numai faptele, ci şi Înfăţişarea lui, par desprinse din icoane prerafaelite şi din ilustraţii idealizante la istorii apocrife. Totul e straniu. în această viaţă de la rangul de prinţ la modestia extremă şi hainele sărace; de la scrierea unor pagini vecine cu marea poezie până la îngrijirea bolnavilor de holeră vecină cu sacrificiul; de la faptul că a fost misionar pe toate continentele până la hotărârea de a se întoarce în patrie şi de a refuza cu încăpăţânare să o mai părăsească atunci când toţi ceilalţi nu căutau cu disperare decât o soluţie de fugă; totul e straniu, în această viaţă desfăşurată, în aerul rarefiat al înălţimilor spirituale, dar cel mai straniu este faptul că ea s-a petrecut în timpurile noastre, în ţara noastă, alături de noi.
Extraordinarul volum, editat sub auspiciile Institutului Cultural Român şi cuprinzând scrisorile trimise de Monseniorul Vladimir Ghika fratelui său Dimitrie Ghika aflat în exil, este cutremurător tocmai prin concreteţea acestei localizări, în timp şi spaţiu. Scrisorile fratelui care a refuzat să plece către cel care a plecat scrisori trimise prin imense riscuri şi subterfugii cuprind o detaliată„ descriere a infernului care a fost România anilor 1948-1952, cel mai complet tablou al perioadei staliniste, văzute din perspectiva victimelor sale. Faptul că, citind aceste scrisori, ştim că la sfârşitul ultimei dintre ele pentru Monseniorul Ghika a urmat închisoarea şi moartea la Jilava, dă suferinţelor descrise nu numai o aură tragică, ci şi una de Înfiorătoare autenticitate.
Grav bolnav el însuşi, dar cu o putere care nu avea nicio legătură cu trupul, Monseniorul trecea cu picioarele umflate de la bolnav la bolnav, de la disperat la disperat, încercând să aline, să încurajeze, să întoarcă feţele muribunzilor spre Dumnezeu. Hăituit el însusi, fără locuință, adăpostit ilegal de prieteni ameninţaţi ei înşişi în orice clipă cu evacuarea, el are puterea să-i viziteze pe cei scoşi din palate şi îngrămădiţi în subsoluri, familiile pierdute într-o lume brusc necunoscută ale celor arestaţi, sau ucişi sau sinucişi . Era purtătorul de credinţă într-o lume care nu mai avea încredere în nimeni şi nimic, era purtătorul de speranţe într-o lume înnebunită de deznădejde, era purtătorul de iubire capabilă să reconstruiască o lume în care ura reuşise să năruie totul. E greu de imaginat un personaj care să fi respectat într-o mai deplină măsură virtuţile creştine şi e greu de imaginat o forţă mai covârşitoare decât acest bătrânel, târându-se de la o tragedie la alta prin întunericul Bucureştiului pentru a lăsa în urma lui aprinse, gata să fie stinse în orice clipă de vântul istoriei, lumânările împăcării cu Dumnezeu şi cu lumea plămădită din suferinţă. Şi peste toate acestea, el mai are puterea de a mărturisi despre toate acestea, de a scrie fratelui din lumea liberă tot adevărul care trebuia ştiut, pentru că potrivit cuvintelor evanghelistului, numai cunoscând adevărul cei liberi puteau să fie cu adevărat liberi. Fără să fi urmărit vreun efect literar, preocupat doar de îngrămădirea a cât mai multe informaţii pe bucăţica de hârtie a cărţii poştale sau a scrisorii care putea intra într-un bagaj diplomatic, Monseniorul Vladimir Ghika reuşeşte să realizeze în cele 30 de scrisori trimise fratelui său din exil o adevărată frescă a represiunii de la începutul epocii staliniste în România. E vorba, în acelaşi timp, de o importantă contribuţie la istoria noastră şi de o operă de o înălţime spirituală fără egal şi, mai presus de toate, e vorba de construirea unui model, oferit unei lumi care are atâta nevoie de modele . Faptul că este un model de neatins nu îi scade nici utilitatea, nici eficacitatea, iar sentimentul că – iată! A existat un sfânt contemporan cu noi este de natură să ne întărească şi să ne aprindă în suflete această strălucitoare uimire din care anticii susţineau că se naşte frumuseţea.
As vrea să închei exprimându-mi recunoştinţa pentru cei ce au făcut posibilă această carte nepereche: Silviu Hodiş, Luc Verly, Ana Boariu, Emanuel şi Mihaela Cosmovici. De altfel, nu este pentru prima dată când Familia Cosmovici contribuie în mod esenţial la aşezarea Monseniorului Ghika în locul pe care îl merită în mentalul şi sufletul românilor.
Ana BLANDIANA
articol apărut în revista Acolada nr. 3/2009
