Iuliu Crăcană (Bucureşti)
PAUL GOMA – DOSARUL DE SECURITATE
Apreciat ca fiind cel mai cunoscut disident al anilor ’70, într-o perioadă în care, datorită politicii externe a României şi a postului de radio „Europa liberă“, a supravieţuit şi a fost cunoscut de marea majoritate a românilor, Paul Goma a avut o relaţie specială cu „câinele de pază“ al statului. Acesta îi cunoştea viaţa în cele mai mici amănunte, confecţionându-i de-a lungul anilor mai multe dosare. Cel mai important, şi care conţine 21 de volume, fiecare având peste 350 de file, cuprinde anii 1970-1978, în care a fost urmărit pas cu pas. Informaţiile pe care le întâlnim aici relevă persecuţiile la care a fost supus scriitorul din punct de vedere politic. Măsurile luate de Securitate au fost, poate, factor determinant al neîncrederii pe care foarte mulţi români din ţară şi străinătate au acordat-o lui şi acţiunilor sale, ca şi al puţinătăţii celor ce i s-au alăturat.
Între timp, urmăritul a avut mai multe nume de cod, cel mai important fiind „Bărbosul“. Pentru anihilarea lui s-au folosit cunoscutele metode de infiltrare, destrămare a anturajului, avertizare, compromitere. I-au fost ascultate telefoanele şi discuţiile din casă, a fost filat, i s-a pătruns în apartament etc. Numai în anii 1972-1973, când încă nu era considerat atât de periculos, s-au ocupat de el peste 40 de ofiţeri din diverse Direcţii ale Securităţii, s-au folosit peste 50 de informatori şi au fost „lucrate“ prin D.U.I. mai mult de 20 de persoane din anturajul său.
Paul Goma a devenit un „element periculos“ încă din 1956 când, împreună cu un coleg, a protestat împotriva arestării unor colegi de la Facultatea de Filologie. El „a dus acţiuni provocatoare în organizaţia UTM şi a scris un fragment cu manifestări duşmănoase la adresa URSS“ (1). Tânărul de numai 21 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare corecţională şi 36 de luni de domiciliu obligatoriu în comuna Lăteşti, regiunea Constanţa. Securitatea, prin informatorii săi, aflase că, aici, Paul Goma se întâlnea cu Adrian Marino, şi el „element periculos“. Mai mult, „asculta posturi de radio străine, comentând apoi duşmănos la adresa regimului“. La expirarea termenului (21 noiembrie 1961), se avizează negativ ridicarea restricţiilor domiciliare şi se propune prelungirea acestora cu încă 36 de luni. Regimul greu şi tratamentele inumane la care era supus îl determină pe viitorul disident să scrie un memoriu care atrage după sine o anchetă a ministrului adjunct al M.A.I., general-maior Negrea Vasile, în urma căreia, la 27 februarie 1962, Paul Goma se întoarce în libertate (2).
După o perioadă în care a fost angajat ca sezonier în comuna Vad-Şercaia, în urma unei audienţe la colonelul Mihaly de la Securitatea Braşov, din care rezultă că şi-a schimbat atitudinea faţă de regim, acesta îi dă aviz favorabil pentru a se putea înscrie la facultate (3). În anul 1966, Paul Goma redevine student în anul I la Filologie. Deoarece povestea colegilor fapte petrecute în închisoare, este luat în atenţie de Securitatea din Bucureşti prin locotenent-major Achim Victor, care îl încadrează cu informatori. Mai mult chiar, acesta, împreună cu căpitanul Nicolae Mihai, propune recrutarea lui, deoarece se afla în legătură cu „elemente duşmănoase“. Deoarece era prieten cu Marcel Petrişor, care era „lucrat“ prin D.U.I. de către Serviciul I, cu Radu Michăescu, „lucrat“ şi el prin dosar de verificare, cu Doina Sălăjan, căreia în 1957 i se ridicase dreptul de semnătură, cu Ana-Maria Năvodaru şi alţi colegi de la filologie, semnalaţi ca având manifestări duşmănoase regimului, s-a considerat că posedă calităţile unui agent. Recrutarea urma să se facă în casa de recrutări “Libertăţii”. Goma s-a dus la locul fixat împreună cu soţia. Acolo s-a îndreptat cineva spre ei şi când a ajuns în faţa lor aceasta a început să strige: „Ce ne tot urmăreşti atâta, să se termine, nu vreau să fiu terorizată“ (4). Persoana a dispărut. Într-o justificare biografică pe care a înmânat-o unui ofiţer ce l-a contactat, după ce descrie necazurile prin care a trecut el şi familia sa, Paul Goma afirmă: „Am 33 de ani, sunt student în anul II, fac de două ori pe săptămână naveta la Domneşti, mă întreţin singur şi vreau să fiu lăsat în pace. Bucureşti, 17. II. 1968, Paul Goma“ (5).
Odată cu apropierea lui Paul Goma de Uniunea Scriitorilor, în ale cărei cenacluri citea fragmente cu conţinut politic, începe să lege amiciţii cu Dumitru Ţepeneag, Vintilă Ivănceanu, Iulian Neacşu, Leonid Dimov, M. R. Paraschivescu. În acelaşi timp, în aceste „anturaje“ sunt recrutaţi sau infiltraţi informatori precum Ruxandra, Dona Alba, Grădinaru, Basarabeanu, Podaru, Vlad etc. Influenţa lui Goma asupra tinerilor scriitori îndreaptă tot mai mult atenţia Securităţii asupra sa. La 17 noiembrie 1969, primeşte din partea acesteia aviz negativ de plecare la un congres de documentare în Italia şi Austria.
Lucrările pe care tânărul scriitor nu le putea publica în România comunistă deoarece erau critice la adresa regimului şi dezvăluiau ororile trăite în puşcărie şi domiciliul obligatoriu, încearcă să le publice în străinătate. La controlul efectuat la graniţă, la ieşirea din România, asupra cetăţenei austriece Marie T. Kerschbaumer, doctorandă la profesorul Alexandru Graur, s-a găsit manuscrisul romanului Ostinato, introdus printre filele lucrării ei de doctorat. Deşi manuscrisul a fost confiscat, peste puţină vreme, Goma trimite altul cu adăugiri, urmând ca acesta să fie publicat de editura „Suhrkampf“. Pentru a împiedica publicarea acestuia sunt trimise telegrame ambasadorilor români de la Köln, Roma, Paris, Bruxelles, care, prin relaţiile lor, ar fi putut îndeplini acest lucru. În plus, ca măsuri interne, la 15 ianuarie 1971, locotenent-colonelul de Securitate Năstase Gheorghe propune avertizarea lui Goma, cu participarea conducerii Uniunii Scriitorilor, a Comitetului P.C.R. al acestei instituţii şi al unor redactori de la revista România literară. Mai mult, este invitat la discuţii cu organele de Securitate, discuţii pe care Goma le refuză din nou, deşi au fost motivate de procedura penală în cadrul cercetării socrului său. Sunt propuse următoarele măsuri: scoaterea treptată a lui Paul Goma la periferia societăţii; destituirea din funcţia de redactor la România literară (aceste măsuri să se realizeze într-o atmosferă de subapreciere a lui ca scriitor); să nu i se acorde nici un împrumut de către Fondul Literar şi să fie somat să-şi plătească datoriile; începerea urmăririi penale conform art. 166 al. II Cod Penal (propagandă şi acţiuni care pun în pericol securitatea statului) (6).
Discreditarea „elementelor duşmănoase“, produsă la Plenara de Partid de la Uniunea Scriitorilor din noiembrie 1971, s-a declanşat atunci când „la un moment dat, a intrat în sală cineva în negru şi i-a dat un bileţel cuiva din prezidiu, care stătea lângă tovarăşul secretar al C.C.al P.C.R. Dumitru Popescu. Imediat, cursul şedinţei s-a schimbat. Cineva din prezidiu a pus problema transfugilor şi trădătorilor: Breban, Ţepeneag, Goma …“ (7).
În 1972, Paul Goma obţine viza pentru ieşire în străinătate. Statul comunist voia să demonstreze că „deşi a călcat legea trimiţându-şi romanul la o editură străină fără aprobare, totuşi partidul îi iartă fapta. Nu vrea să facă vâlvă că la noi scriitorii sunt prigoniţi“(8). Atunci când aflau că acesta a primit paşaport şi a plecat din ţară, diverse personalităţi culturale din Franţa şi diplomaţi acreditaţi la Paris exclamau: „Formidabil este Ceauşescu. Formidabilă politică.“ (9)
Securitatea trimisese Direcţiei pentru Paşapoarte, Evidenţa Străinilor şi Controlul Trecerii Frontierei data şi locul exact al ieşirii din ţară şi recomandarea să i se facă un control amănunţit, fără să se înţeleagă că se află în atenţia ei, în vederea confiscării actelor, manuscriselor şi scrisorilor ce s-ar fi aflat asupra lui sau a soţiei sale. (10)Acelaşi control, aparent obişnuit, s-a efectuat şi la întoarcerea în ţară. Un ofiţer a instruit organele de frontieră care i-au confiscat lui Goma materialele scrise. (11)
Plecarea la Paris a fost precedată de un alt pachet de măsuri propuse de Securitate: publicarea unor ştiri defavorabile lui Goma într-o publicaţie occidentală; acţiuni la organele de poliţie şi siguranţă din anumite ţări occidentale, pentru ca acestea să iniţieze acţiuni de suspectare a susţinătorilor („La plecarea din Bucureşti spre Paris să introducem în bagaje un set de substanţe revelatoare, confecţionate în maniera în care se dotează de obicei agenţii“; în acelaşi timp printr-o scrisoare anonimă se propunea sesizarea poliţiei franceze şi germane că „Goma este agent al unei puteri străine şi este pregătit special pentru aceasta“); compromiterea ca traficant de stupefiante („În acest scop se va sesiza Interpolul de existenţa unor informaţii din care rezultă că Goma se va folosi de voiajul în Franţa pentru traficul de stupefiante“). De asemenea, se studia oportunitatea furnizării unor dovezi către Interpol care să atragă arestarea şi condamnarea lui Goma în străinătate; retragerea cetăţeniei române cât timp se afla la Paris, pentru acţiuni ce afectau interesele ţării (interviuri, apariţia romanului Uşa) (12).
Interesant este că, la întoarcerea din Franţa, în urma pătrunderii în apartamentul scriitorului (în timp ce acesta se afla cu soţia la mare) Securitatea a descoperit că nu s-a umblat în valiza ce conţinea materialele compromiţătoare (13).
Nu a fost singura violare a domiciliului lui Paul Goma. Într-o notă-raport din 26 iulie 1972 se hotărăşte instalarea tehnicii operative de tip A.M.T. în camera unde se afla telefonul, deoarece vechile măsuri tehnice instalate (A.T.I.) nu funcţionau corespunzător. Deoarece Ana-Maria Goma era la mare, iar pe etaj, dimineaţa, nu se afla decât o persoană şi o bătrână surdă, s-a hotărât că timpul optim ar fi în jurul orei 10. Uşa urma să fie deschisă de către un ofiţer de la Direcţia V, care văzuse broasca în prealabil, şi spusese că în maxim 10 minute o poate deschide. Pentru acoperirea pătrunderii, lucrători de la aceeaşi direcţie, specializaţi pe telefoane, urmau să verifice pe scară cutiile telefonice (14). Peste ani, în 1977, în vila de la Breaza a Luizei Năvodaru, mătuşa unde locuiau soţii Goma pe timpul verii, s-au instalat mijloace A.C.M. Pentru uşurarea operaţiunii s-a întrerupt curentul pentru 15 minute, timp în care s-au camuflat geamurile. Existau mai multe variante de ieşire (dimineaţa, înaintea zorilor sau în seara următoare). Doi ofiţeri de Securitate, plus ofiţerul sectorist, aşteptau în preajma obiectivului, în legătură cu cei dinăuntru. În ziua respectivă, pentru a preveni plecarea din Bucureşti, Ana-Maria Goma fusese chemată la editura Cartea Românească şi Petre Năvodaru la editura Univers sub diverse motive. Mai mult, fuseseră luaţi în filaj cu două zile înainte, pentru a se vedea dacă se duc la gară să cumpere bilete de tren pentru Breaza.
1 A.C.N.S.A.S., Dosar I 2337, f. 42.
2 A.M.J.,D.I.M., Dosar 47310, f. 48.
3 A.C.N.S.A.S., Dosar I 2217, vol. 3, f. 9.
4 Ibidem, f. 65.
5 Ibidem, f. 51.
6 Ibidem, f. 104.
7 Ibidem, f. 274.
8 Ibidem, vol II, f. 106.
9 Ibidem, f. 116.
10 Ibidem, f. 171.
11 Ibidem, f. 292, 297.
12 Ibidem, f. 21, 33.
13Ibidem, vol. I, f. 22.
14 Ibidem, vol. II, f. 104.