Doina Magheţi ( Timişoara)
CUM ŞI CÂT SE MUREA PE GRANIŢELE ROMÂNIEI COMUNISTE
Este de notorietate mondială că frontierele României comuniste au însemnat o temă de coşmar. Pentru că, din interiorul lor, graniţele dinspre Vest reprezentau un amestec de fascinaţie şi groază: erau bariera spre „raiul de dincolo”, ori spre un teritoriu al morţii. În ultimii cinci ani, încercările de a provoca o dezbatere publică (şi) pe această temă s-au lovit mereu de tendinţa autorităţilor de a amâna la infinit orice dezvăluire. Explicaţia este limpede: mulţi dintre cei care au comis abuzuri (şi în acest domeniu) sunt şi acum în funcţii importante, uneori chiar mai mari decât cele ocupate până în decembrie 1989. Asupra acestor teme domneşte aceeaşi tăcere – sau, în cel mai bun caz, acelaşi sistem selectiv al „dezvăluirilor convenabile” – ca şi în toate celelalte domenii legate de dimensiunea represivă a fostului regim. Mulţi dintre dumneavoastră sau rude de-ale dumneavoastră au trăit coşmarul nesfârşit al încercării de a deveni liberi. Printre puţinele bunuri, câştigate prin moartea copiilor din Decembrie, se numără şi libertatea de exprimare. Deci trebuie început cumva!
Datele despre civilii („frontierişti”) răniţi ori ucişi ne-au fost extrase dintr-un raport (probabil) secret, de vreme ce anumite pasaje… au fost trunchiate, raport întocmit pe o perioadă de 10 ani (1980-1989). Bunăoară, de ce ne-ar interesa pe noi numele soldaţilor implicaţi, când de fapt ei se supuneau unor ordine precise, înscrise în regulament?…Ni s-a precizat de la Brigada de Grăniceri din Timişoara că toate cazurile privind frontiera au fost soluţionate, iar militarii (mai puţin unul) au fost scoşi de sub urmărire penală, pentru că au acţionat conform Decretului 367 din 18 octombrie 1971, încă în vigoare!… În acelaşi context ni s-a subliniat că orice cartuş folosit în timpul misiunilor de pază era justificat pe baza unor anchete. Efectivele de militari care-şi desfăşurau serviciul în posturile de pază erau mari, aşa încât era imposibil ca asemenea fapte să fie trecute sun tăcere, având în vedere şi infiltrarea contrainformatorilor militari, subordonaţi direct Securităţii… De la purtătorul de cuvânt al Marii Unităţi de Grăniceri, dl. lt. Col. Ilie Mariş, am aflat că Parchetul Militar Timişoara deţine dosarele legate de realitatea de atunci a graniţei. Probabil că printre filele dosarelor nu vom găsi numai adevăruri contrafăcute… Oricum dl.col.Petre Izdrescu, prim-procuror al Parchetului Militar Timişoara, ne-a asigurat că va cere aprobare Bucureştiului pentru accesul în Arhivă, cu scopul studierii acestor dosare. Din păcate, însă, cum ne-am obişnuit demult, promisiunile s-au arătat a fi deşarte.
Prezentăm, iată, soarta civililor (majoritatea „frontierişti”), aşa cum rezultă din datele de care dispunem până în prezent:
23 septembrie 1983, ora 3,40, Postul grăniceresc Livezile: Ioan Ciucur din Brad (jud. Arad) este rănit la umărul stâng. Din pricina pierderilor masive de sânge, acesta moare;
1 noiembrie 1984, ora 3, 30, Postul Leşcoviţa: Rodica Dumitrescu din Livezile (jud. Bistriţa Năsăud) este împuşcată. Pe timpul transportului la spital, acesta moare;
Pavel Barz din Craiva (jud. Arad) a fost împuşcat mortal în data de 3 august 1986, ora 1,15, în raionul Postului Partoş;
Un civil neidentificat, rănit în abdomen, în drum spre spital moare. Este vorba de Postul Parto, 13 septembrie 1986, ORA 13,30;
ION Drăgulin din Catina (jud. Buzău), rănit la braţ, la 4 octombrie 1986, ora 3,30, raionul Postului Jimbolia Vest;
Sabin Leşan din Feldru (jud. Bistriţa Năsăud), împuşcat mortal, la data de 24 octombrie 1986, ora 21,45, la Postul Comloşu Mic;
Gheorghe Leonte a fost împuşcat mortal, la Beba Veche, în 29 mai 1987, ora 19,30. Cazul a fost mediatizat de către posturile de radio şi televiziune din Occident. Grănicerul-soldat a fost judecat şi condamnat pentru că pe timpul incidentului a trecut pe teritoriul statului vecin…
Vlad Petru, din Telciu (jud. Bistriţa Năsăud) a fost împuşcat mortal, la 18 august 1987, ora 2,30, în raionul Postului Comorişte;
Florian Cicot din Jimbolia a fost împuşcat mortal, la 27 decembrie 1987, ora 2,30, în Postul Jimbolia Vest;
Ion Carp din Iaslovăţ (jud. Suceava) este ucis cu foc de armă; la 7 august 1988, ora 1,30, la Jamu Mare;
Costică Carcalet din Buda (jud. Vaslui), împuşcat mortal, la data de 11 septembrie 1988, ora 3,30, în Postul Jamu Mare;
Oláh Ioan Zóltán, împuşcat în abdomen. Cu toate îngrijirile necesare, acesta a decedat. S-a întâmplat în Postul Peregu Mic, la 25 octombrie 1988, ora 23,30;
Mircea Bozgan din Arad este ucis, în timp ce încerca să treacă din Ungaria în România, în zona Cruceni, la 30 ianuarie 1989, ora 2;
Cârstea Letschici din Lupac (jud. Caraş-Severin) – împuşcat mortal, în Postul Jamu Mare, la data de 27 iunie 1989, ora 2,10.
Şi lista continuă… Aflăm din aceeaşi sursă grănicerească despre 8 militari judecaţi şi condamnaţi pentru folosirea abuzivă a armamentului. Dosarele sunt aşezate cuminţi pe raft şi cine ştie când vor putea fi cercetate. De ce această amânare? E adevărat că, într-un sistem totalitar, în care justiţia şi organele represive călcau în cadenţă înregimentate, ordinul de a trage cu arma împotriva persoanelor ce încercau să treacă ilegal frontiera din România înspre o ţară vecină a existat. Şi acest ordin „a fost respectat”… Dar cum rămâne cu justiţia divină, pe care o invocă în conferinţele de presă mulţi din juriştii noştri cu responsabilităţi în stat? Nu ştim dacă, într-adevăr, militarii au fost atacaţi (aşa cum susţin unele surse), ştim însă că numărul civililor răniţi ori împuşcaţi mortal pe graniţă este mare. Rămânem cu gândul, din nou şi din nou, la cei care, riscând totul, au crezut cu tărie că „eternitatea se cucereşte cu oameni liberi”.
Analele Sighet 2: Instaurarea comunismului – între rezistenţă şi represiune. Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei (9-11 iunie 1995), Editura Fundaţia Academia Civică, 1995