Remus Radina (Paris)
ARESTAT ÎN ZIUA ALEGERILOR
Suntem în vara anului 1946. Am 22 de ani şi sunt sublocotenent de cavalerie, la Cercul teritorial Câmpulung-Bucovina. Comandantul unităţii ne anunţă că pe viitor armata nu mai este ”marea mută”, ci va face politică.
În ziua de 21 octombrie 1946, toţi ofiţeriii şi subofiţerii din garniyoana Câmpulung sunt chemaţi la un miting electoral, în sala de spectacole a liceului ”Dragoş Vodă” din localitate. Mitingul este preyidat de colonelul Constantin Ionescu, comandantul politic al Comandamentului 4 Teritorial Iaşi pentru întreaga Moldovă. El fusese prizonier în U.R.S.S. şi venise cu divizia ”Tudor Vladimirescu”. La miting ia parte şi o unitate din această divizie de tristă amintire.
Colonelul Ionescu începe să ridice în slăvile cerului realizările guvernului Petru Groza. El susţine cu insistenţă că armata română este astăzi la loc de cinste. Toţi cei din sală ştiau că acest colonel nu spune adevărul. În realitate, niciodată nu fusese armata română mai umilită ca acum. Dezagregarea armatei era condusă cu mână de fier.
O revoltă puternică a pus stăpânire pe sufletul meu. Eram la vârsta când viaţa nu contează mai mult decât adevărul. Am luat hotărârea bruscă de a părăsi armata, din care, cu câteva luni în urmă, prin legea cadrului disponibil, fuseseră îndepărtaţi cei mai integri şi capabili ofiţeri. Aveam ferma convingere că alegerile din 19 noiembrie nu vor fi libere, că armata va fi folosită pentru oprimarea libertăţii poporului român şi nu voiam să comit această mare crimă împotriva poporului meu.
Nu credeam în ajutorul imediat al americanilor. Ei distruseseră fascismul german cu ajutorul comunismului sovietic, care încălca cu brutalitate drepturile popoarelor şi drepturile omului.
M-am ridicat ca electrizat, împins parcă de o mână tainică, şi m-am adresat cu o voce puternică colonelului Ionescu:
– Domnule colonel, eu nu sunt de acord cu principiile de care este călăuzit guvernul Petru Groza şi, prin urmare, nu mai înţeleg să rămân în armată!
Colonelul Ionescu a amuţit; o linişte mormântală a pus stăpânire pe toată sala. Înapoia mea, unitatea din divizia ”T.V.” mă privea cu o ură care m/ar fi sfâşiat în clipa aceea. Colonelul, bâlbâindu-se, mă întreabă:
– Dar ce te-a făcut să spui asta, aici?
– Nu suntem în campanie electorală? Principiul libertăţii cuvântului, i-am replicat eu.
– Nu este nimic, vom vorbi după miting! a adăugat colonelul, pe un ton ameninţător.
În sală domnea o atmosferă apăsătoare.
Clipa aceea, în care am aruncat cătuşele sufletului în faţa celor ce profanau idealurile mele de român şi militar, avea să-mi hotărască întreaga viaţă.
După miting, colonelul Ionescu mă ia în maşina lui şi mă conduce la sediul unităţii mele. Acolo începe o insistentă prelucrare.
Colonelul încearcă să mă convingă să retractez cele afirmate la miting şi să nu cer plecarea din armată. După multe insistenţe, a înţeles că hotărârea mea este de neclintit.
Dezamăgit, mi-a cerut cuvântul de onoare că nu voi face propagandă ostilă guvernului Petru Groza printre camarazii mei ofiţeri şi subofiţeri. I-am răspuns:
– ”Îmi dau cuvântul de onoare că nu voi face propagandă ostilă guvernului, timp de şapte zile. Grăbiţi-vă să-mi daţi drumul din armată!”
A doua zi am înaintat următorul raport comandantului Cercului teritorial Câmpulung-Bucovina, colonelul de artilerie Calmuschi:
”Am onoare a vă ruga să binevoiţi a aproba îndepărtarea subsemnatului din cadrele active ale armatei, deoarece nu pot accepta principiile de care este călăuzit guvernul de ”largă concentrare democratică” dr. Petru Groza.
Acesta fiind un guvern împletit pe osatura oprimării libertăţii poporului român, vă rog stăruitor să binevoiţi a-mi da aviz favorabil, întrucât prefer să dezbrac această haină pe care am slujit-o cu dragostea fanatică a omului conştient că-şi iubeşte într-adevăr poporul său, decât să o port umilită, sub pecetea abdicării de la marile lupte întreprinse pentru salvarea patriei.”
La începutul lunii noiembrie, am fost mutat la Regimentul 12 Călăraşi din Bârlad. Aici, ofiţerii de cavalerie erau atacaţi de elemente criminale. Un ofiţer a fost aruncat într-o fântână. Sublocotenentul Popa, din regimentul meu, a fost lovit cu un fier în cap. Eu eram mereu urmărit şi obligat să merg înarmat.
Pe data de 18 noiembrie sunt chemat telegrafic la Comandamentul 4 Teritorial Iaşi. În dimineaţa zilei de 19 noiembrie 1946, ziua alegerilor de care se legau atâtea speranţe, am ajuns la Iaşi, unde am fost condus într-o încăpere şi invitat să aştept. Doar o uşă blocată mă despărţea de secţia de votare.
După o oră, văzând că nu mă cheamă nimeni, încerc să ies din cameră, dar rămân înmărmurit: un soldat, cu baioneta la armă şi cu arma îndreptată spre mine, mă opreşte să ies. Eram, deci, arestat!
Procedeul colonelului Ionescu era revoltător. Un ofiţer nu putea fi arestat şi escortat decât de un alt ofiţer, în grad cel puţin egal cu el. Îi spun soldatului:
– Anunţă, imediat, că cer să fiu scos la raportul domnului general! În caz contrar, voi comunica alegătorilor din camera vecină cât de libere sunt alegerile!
Peste câteva minute sunt chemat la raportul generalului Stănculescu (comandantul Comandamentului 4 Teritorial Iaşi), căruia îi spun:
– Domnule general, protestez împotriva modului arbitrar în care am fost arestat!
Generalul Stănculescu îmi răspunde:
– Tinere, eu nu sunt vinovat de ceea ce ai păţit! ţi-am citit raportul şi te-am chemat să te cunosc şi eu. Am crezut că eşti cine ştie ce fiu de moşier, dar văd că eşti un om necăjit, îngrijorat de soarta celor mulţi. Măi băiatule, eşti o picătură într-un ocean! Te vor distruge! Scuză-mă pentru cele ce ai păţit aici. Şi pleacă într-o permisie de şase zile, să mai uiţi de necazuri!
Întors la Bârlad, am înaintat un raport colonelului Bălăşescu, comandantul Regimentului 12 Călăraşi, prin care ceream trimiterea în judecată a colonelului Constantin Ionescu, pentru arestarea mea ilegală şi împiedicarea de participare la vot. Raportul nu a fost luat în considerare.
Rezultatul alegerilor a fost falsificat, pe faţă. Şi de atunci până astăzi, rezultatele ”alegerilor” din România au fost mereu falsificate!
La 16 aprilie 1947, am fost trecut în retragere, din motive politice.
În decursul anilor, i-am acuzat de nenumărate ori pe comunişti de falsificarea rezultatului alegerilor din 19 noiembrie 1946. Aceasta îi scotea din minţi. La 13 februarie 1957, la securitatea din Timişoara, i-am acuzat din nou. Pentru aceasta mi-au întocmit dosar de ”agitaţie”, art.327, alin.III, cod penal. Am agitat securitatea!?!?
Analele Sighet 3: Anul 1946 – Începutul sfârşitului (instituţii, mentalităţi, evenimente). Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei (7-9 iunie 1996), editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 1996
