Viorel Thira (Baia Mare)
UN ŢĂRAN ÎN RĂSPĂR CU VREMURILE
Având în faţă icoana lui Alexa Bel şi multiplele lui calităţi, mă gândesc adeseori ce mari minţi din sânul acestui popor s-au pierdut de-a lungul istoriei din pricina lipsei de instrucţie şcolară.
Era un simplu ţăran, care prin intuiţie proprie construia poduri peste râuri mari, de se uimeau toţi inginerii.
Alexa Bel s-a născut în satul Cufoaia din Ţara Lăpuşului şi a avut instrucţia şcolară numai din acest sat.
A fost gospodar fruntaş, harnic şi inventiv. A avut moară acţionată cu un motor, batoză pentru grâne, ovăz şi secară şi şi-a construit singur radio cu galenă, pentru a şti ce se petrece în lume. A iubit mult ţara şi neamul.
Alexa Bel a făcut politică liberală, atât cât s-a priceput el, dar a fost foarte tolerant cu cei de alte convingeri. Numai pe legionari nu-i putea suferi, din pricina abuzurilor şi asasinatelor pe care le săvârşiseră, dar acest lucru îi va fi fatal, întrucât tot legionarii vor forma după război prima celulă comunistă din sat.
În timpul ocupaţiei maghiare din 1940-1944, Bel fusese de asemenea socotit un om periculos pentru administraţia maghiară, dar aceasta n-a reuşit să pună mâna pe el.
În 1944 un grup de armată rusească şi-a stabilit poziţia pe dealul Pietriş şi au tras asupra satului Cufoaia, unde credeau că sunt nemţi, retezând câteva acoperişuri. Alexa Bel şi cu Vasile Bel, zis Diecuţu, care ştia ruseşte, că a fost prizonier în Rusia în cel dintâi război mondial, au mers cu steag alb la ruşi şi au salvat satul, arătându-le unde sunt nemţii.
Dar după război tocmai oamenii ruşilor l-au omorât. Cum s-a ajuns la asta?
După război, Alexa Bel a refuat să consimtă la noile rânduieli impuse de comunişti. Porunca de nimicire nu era complicată, era necesar un singur denunţ. Şi-a dat seama că va fi arestat de Securitate, fiind ameninţat de unii consăteni care deveniseră membri P.C.R. În această situaţie, a încercat să dispară şi i-au dat adăpost pădurile Cufoaiei, Măgurenilor, Prelucilor, Brebenilor şi Inăului.
Mai apărea în sat la câte o cununie sau înmormântare, sau pentru reparat batoza, când era informat că nu este niciun străin.
Multe nopţi, mai ales de iarnă, a dormit la tatăl meu, Theodor Tira din Inău, care locuia nu departe de pădure şi, la caz de nevoie, putea de acolo să se retragă. În verile acelor ani, de multe ori i-am dus de mâncare şi ziare la poalele muntelui Şatra Pintii, unde mergeam în fiecare dimineaţă pentru a îngriji o grădină cu cireşi. Îmi cerea să-i spun tot ce am auzit şi pe urmă îşi lua mâncarea şi pleca.
Ultima dată l-am întâlnit în 12 sau 13 septembrie din anul 1949, dată după care eu am plecat la şcoala de învăţători din Gherla, iar dânsul a trăit cum a putut până în seara de Crăciun din acelaşi an, când o chemare irezistibilă l-a determinat să se reîntoarcă acasă. Sprijinitorii lui l-au sfătuit să nu facă acest lucru sub nicio formă, dar nu i-a ascultat şi aceasta i-a fost fatal.
În noaptea de Crăciun l-au arestat în casă, apoi l-au transportat cu o sanie la sediul Securităţii din Tg. Lăpuş, unde l-au zdrobit în bătăi şi l-au călcat în picioare ca nişte fiare, lăsându-l, pentru moment, în stare de nesimţire. Apoi, comunicând la Dej capturarea, cel mai fioros criminal, Alexandru Briceag (care se zice că trăieşte la Cluj şi că ar avea pensie un milion de lei, pentru nenumăratele crime ce le-a făcut), le-a ordonat să-l aducă pe locul unde l-au prins şi să-l împuşte. Cum acest lucru nu se putea, fiind prins în casă, l-au împuşcat în ziua de Crăciun, în dosul şurii, şi au ordonat familiei să-l îngroape.
L-au împuşcat la ceas oprit de lege şi de datini. Uciderea lui Alexa Bel, fără judecată şi în acest mod, a zguduit toată Ţara Lăpuşului. Când a ajuns vestea la noi în sat, peste două sau trei ore, am rămas consternaţi şi nu am îndrăznit nici să aprindem lampa, ci am discutat şi am plâns pe întuneric, până dimineaţa. Fiind executat aşa de rapid, pe cei care l-am ajutat nu ne-a cercetat nimeni, numai că am rămas cu mare durere în suflet pentru tot ce s-a întâmplat.
Prin această întâmplare mi-am dat seama până la ce înălţime morală se poate ridica fiinţa umană şi în ce adâncuri poate coborî când îi lipseşte simţul moral şi devine bestie. Faptele vorbesc de la sine şi nu necesită niciun comentariu.
Analele Sighet 5. Anul 1947 – căderea cortinei. Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei (20-22 iunie 1997), editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 1997
