Caius Muţiu, Teodor Stanca (Timişoara), Aurel Baghiu (Cluj)
MIŞCĂRILE SUDENŢEŞTI ANTICOMUNISTE
DIN OCTOMBRIE 1956 DIN TIMIŞOARA,
VĂZUTE ŞI PREZENTATE DE INIŢIATORII ŞI PRINCIPALII ORGANIZATORI
(…)
În 30 octombrie 1956 începând cu orele 9, aşa cum se stabilise anterior, a început mobilizarea generală a studenţilor, prin comunicate scurte, chiar în orele de curs. La orele 12 a fost anunţat, în mod oficial, şi Rectoratul Institututului Politehnic pentru a evita acuzaţia de adunare ilegală şi pentru a face imposibilă anularea ei. Adunarea a început la orele 14 în amfiteatrul 115 al Facultăţii de Mecanică. După circa o oră, în momentul în care au sosit studenţii de la Facultăţile de Construcţii şi Electrotehnică, care se adunaseră la Facultăţile respective de unde au venit în marş prin centrul oraşului până la Facultatea de Mecanică, datorită spaţiului mult prea mic faţă de masa mare de studenţi sosiţi la faţa locului, lucrările adunării s-au mutat şi continuat în sala cantinei din incinta Facultăţii de Mecanică, care a devenit, la rândul ei, în scurt timp arhiplină. Au participat bine peste 1000 de studenţi. Din partea autorităţilor au fost prezenţi Petre Lupu, trimis special al CC al PMR, ministru adjunct al învăţământului Coriolan Drăgulescu, rectorul Institutului Politehnic Alexandru Rogojan, precum şi alte persoane din conducerea facultăţilor, activişti PMR şi încă o serie de indivizi necunoscuţi, probabil aparţinând organelor de securitate. Ulterior am aflat că a participat şi tovarăşul Verdeţ. În luările lor de cuvânt studenţii şi-au manifestat dezacordul faţă de încercările propagandei comuniste de a denatura evenimentele din Ungaria şi au accentuat asupra similitudinii dintre starea economico-socială existentă în ţara noastră şi aceea care a provocat în Ungaria ridicarea poporului la luptă. Delegatul Bucureştiului, Petre Lupu, la solicitarea studenţilor, a admis discutarea liberă a oricăror probleme, asigurând vorbitorii că nu vor avea de suferit de pe urma poziţiei lor, dar arestările şi condamnările care au urmat au infirmat promisiunile făcute. Au fost discutate deschis revendicările formulate în prealabil în memoriul redactat de organizatori, precum şi o serie de alte cerinţe, fără ca autorităţile prezente să poată răspunde la întrebările şi solicitările noastre.
Acestea au cerut un răgaz de 3 zile pentru a informa CC al PMR în legătură cu cererile studenţilor, promiţând că în ziua de vineri, 2 noiembrie, să se întâlnească în acelaşi loc şi în aceeaşi formaţie cu studenţii pentru a da răspunsurile cuvenite. Aceasta a fost de fapt doar o manevră de-a lor pentru a părăsi sala strategic, într-un moment în care atmosfera devenise incadescentă.
După părăsirea sălii de către autorităţi, în jurul orei 18, studenţii au hotărât continuarea dezbaterilor. Cu această ocazie s-a citit, discutat şi aprobat fiecare punct din memoriul prezentat adunării, acesta fiind completat şi cu alte revendicări formulate de cei prezenţi, urmând ca el să fie redactat într-o formă finală.
S-a format un comitet studenţesc alcătuit din câte 1-2 reprezentanţi ai fiecărei facultăţi ce urma să prezinte memoriul autorităţilor locale, pentru a-l remite la rândul lor guvernului şi CC al PMR. Comitetul urma să se ocupe şi de multiplicarea memoriului şi publicarea lui în presa locală. Din acest comitet au făcut parte, printre alţii şi Aurel Baghiu şi Heinrich Drobny de la Fac. de Mecanică, Octavian Vulpe de la Fac. de Medicină, Aurelian Păuna şi Teodor Ciomocoş de la Fac. de Construcţii şi Gheorghe Păcuraru de la Fac. de Zootehnie. S-a discutat şi găsirea unor modalităţi de a expedia acest memoriu în străinătate. Conform celor hotărâte împreună cu oficialităţile prezente la adunare înainte de părăsirea sălii de către aceştia, s-a stabilit să se aştepte până vineri, 2 noiembrie 1956, un răspuns din partea autorităţilor centrale, în caz contrat studenţii din Timişoara şi din alte centre universitare urmând aorganiza manifestaţii şi greve de protest. Adunarea s-a încheiat în jurul orei 20 cu reiterarea acestui deziderat.
La acest miting s-a strigat printre altele: „Afară ruşii din ţară!”, „Jos mâinile de pe Ungaria!”, „Ce caută ruşii la uraniul şi petrolul nostru!”, „Unde este grâul nostru?”, „Vrem libertate!”, „Ne-am săturat de robie!”, „Cerem libertatea presei şi cuvântului prevăzute în constituţie” etc. S-a discutat despre politica economică falimentară a ţării, despre situaţia ţărănimii şi a muncitorimii, de politica noastră externă subordonată Moscovei, de staţionarea trupelor sovietice în România, de comerţul nostru exterior care se derula în condiţii inechitabile, de nivelul de trai şi studiu al studenţimii, de autonomia universitară etc.
Înainte de încheierea lucrărilor, în jurul orelor 16-17, pe străzile din jurul cantinei şi-au făcut apariţia tancuri şi maşini cu prelate, trupele de securitate, miliţia şi armata înconjurând practic întreaga zonă. Pe la orele 21 securitatea a trecut la represalii. O parte dintre cei care au vorbit în cadrul adunării au fost pe loc arestaţi în sala cantinei şi duşi în beciurile securităţii, printre aceştia ne-am aflat şi noi. Câteva sute de alţi studenţi au fost încărcaţi în camioane şi transportaţi la nişte baracamente aparţinând armatei din localitatea Becicherecul Mic, o comună de lângă Timişoara. Arestările au continuat toată noaptea.
A doua zi, printr-o dispoziţie a Ministerului Învăţământului, au fost suspendate cursurile universitare la Timişoara pe timp nelimitat pentru a se preveni declanşarea grevelor şi manifestaţiilor preconizate.
În 31 octombrie pe la orele 10, conform scenariului stabilit anterior, Gheorghe Păcuraru, student la Facultatea de Zootehnie, organizează împreună cu alţi studenţi, printre care şi Octavian Vulpe, student la Facultatea de Medicină, o demonstraţie la care au participat circa 800 – 1000 de studenţi, având drept unic obiectiv eliberarea celor arestaţi şi solidarizarea cu aceştia. Pornind de la Institutul Agronomic, din vecinătatea Pieţei Maria, manifestanţii au ajuns până în centrul oraşului, în dreptul Catedralei, unde au fost înconjuraţi de trupe de intervenţie, miliţie şi securitate. Se striga: „Vrem eliberarea colegilor!”. Soldaţii şi miliţienii, încercând să facă arestări, loveau cu pumnii, cu bastoanele de cauciuc, cu cizmele, cu paturile de armă. S-a tras în aer, securiştii trăgând în special după aceia care încercau să fugă. Studentele din căminul de lângă parc, clădire ocupată azi de Asoc. Politehnica, erau îngrămădite ciorchine la ferestre şi strigau: „criminalilor, bandiţilor, călăilor, ucigaşilor, vânduţilor”. Prin ferestrele deschise aruncau jos în soldaţi, miliţieni şi securişti cu tot felul de obiecte, borcane, cutii, ghivece de flori etc. Mulţimea de studenţi a fost îngrămădită în gardul parcului şi sub lovituri au fost obligaţi să urce în camioanele militare pregătite în acest scop. Tramvaiele, troleibuzele şi maşinile erau blocate. O mare mulţime de oameni priveau cu griază şi consternare la aceste scene de apocalipsă, fără a încerca să intervină însă în sprijinul studenţilor.
În aceeaşi zi, studenţii la Facultatea de Medicină, la iniţiativa studentului Victor Diaciuc din anul IV, intră în grevă pentru eliberarea celor arestaţi şi pentru solidarizare cu aceştia. Sunt înconjuraţi şi somaţi să iasă din cămine. Pentru intimidare se trag focuri de armă în aer şi în ferestrele din cămine, un subofiţer fiind rănit la mână. Se trece la arestarea studenţilor. Din acest moment începe goana după studenţi pe străzi, în tramvaie, în gări, în trenuri sau oriunde erau descoperiţi. Pe străzi circulau patrule cu căşti şi baionete la arme. Au fost arestaţi şi duşi la Becicherecul Mic şi la cazărmile grănicerilor de pe calea Lipovei circa 2000 de studenţi, unde au fost ţinuţi câteva zile, până când s-a făcut trierea lor, anchetaţi de securitate fiind doar circa 800 – 900 de studenţi, după cum rezultă din dosarele de la Arhivele Statului şi Tribunalului Militar Timişoara. Cei eliberaţi au fost obligaţi să dea o declaraţie de desolidarizare de acţiunile şi revendicările solicitate. Conţinutul acestei declaraţii a fost următorul: „Noi, studenţii anului V ai Facultăţii de Mecanică, considerăm că şedinţa din ziua de 30 de octombrie 1956 şi acţiunile care au urmat au fost absolut ilegale, străine de interesele tuturor studenţilor. Considerăm această adunare ca o acţiune huliganică şi provocatoare, care a degenerat într-o manifestare făţişă antistatală şi antipartinică. Noi ne desolidarizăm de cei care au întreprins această acţiune şi vrem ca aceştia să fie pedepsiţi conform legilor statului nostru democrat. Ne luăm angajamentul ca pe viitor să ne întărim vigilenţa la extrem, pentru a demasca la timp orice acţiune de acest gen”.
Au urmat procesele a 30 de studenţi, precum şi a unui profesor, Ilie Haiduc, procese ce au avut loc în mai multe loturi. Pentru iniţierea şi organizare manifestaţiilor au fost judecaţi şi condamnaţi în 2 loturi studenţeşti consideraţi „capii” acestora. Primul lot era format din 8 studenţi şi anume: Caius Muţiu, Teodor Stanca şi Aurel Baghiu condamnaţi la câte 8 ani, Friederich Bart la 6 ani, Gheorghe Pop la 5 ani, Ladislau Nagy la 4 ani, Nicolae Balaci şi Aurelian Păuna la câte 3 ani, iar al doilea lot fiind format din 21 studenţi şi anume: Valentin Rusu condamnat la 7 ani, Heinrich Drobny la 6 ani, Octavian Vulpe şi Iulian Stanciu la 3 ani, Gheorghe Păcuraru şi Victor Daiciuc la 2 ani, Ioan Petca, Axente Ţerbea şi Ioan Ilca la câte un an, Cornel Cormoş la 6 luni, Alexandru Dărăban, Lazăr Dezideriu, Romulus Taşcă, Mircea Moraru şi Matei Cristian la câte un an, Radu Valentin la 6 luni, Nicolae Boldea şi Gh. Tamaş la 3 luni. Au mai fost anchetaţi şi judecaţi, dar achitaţi, studenţii Paul Marius, Teodor Ciomocoş şi Ioan Mihalca. Profesorul Ilie Haiduc, condamnat la 7 ani şi alţi doi studenţi au făcut obiectul unui alt proces.
Conjunctura internaţională şi internă a obligat organele de anchetă şă-şi desfăşoare activitatea într-un mod alert. Am fost anchetaţi zi şi noapte, fiind şi bătuţi pentru a recunoaşte şi semna declaraţiile de la securitate. În 6 noiembrie, la o săptămână de la arestare, am fost puşi deja sub acuzare pentru infracţiunea de „crimă de uneltire contra ordinei sociale” potrivit prevederilor art. 1, litera c din Decretul 199/1950, care prevedea pedepse de la 15 ani până la condamnarea la moarte (P.V. de punere sun acuzare a lui Caius Muţiu este dat în anexe). Procesul primului lot a avut loc deja în 15 – 16 noiembrie 1956, la două săptămâni de la arestare, condamnările fiind date prin Sentinţa 462/22.11.1956, la numai 3 săptămâni de la arestare, potrivit schimbării încadrării de către CC al PMR, conform art. 327, alin.3 din C.P. pentru „delictul de agitaţie publică” (Sentinţele principalilor organizatori şi Procesul Verbal (Minuta) 462/22.11.1956 de şedinţă a Tribunalului Militar Timişoara înregistrat sub nr. 543/1956 sunt date în anexe). Modul de derulare a anchetelor, punerea sub acuzare şi procedura de acordare a condamnărilor sunt deosebit de semnificative pentru regimul comunist. Dovedesc brutalitatea anchetelor, punerea sub acuzare cu încadrări la maxim şi fixarea în cele din urmă a condamnărilor nu de către completul de judecată, ci de partid conform intereselor de moment ale acestuia (respectiv de CC al PMR). Dovedeşte indubitabil inexistenţa unei justiţii libere. Nouă, deoarece CC al PMR dorea atunci să minimalizeze amploarea mişcărilor studenţeşti de la noi din ţară şi deoarece noi eram deja în atenţia statelor apusene (numele noastre şi conţinutul memoriului au fost amintite după numai două zile de la evenimente, deci în 1 noiembrie 1956, la majoritatea posturilor de radio străine), ne-a schimbat încadrarea de crimă de uneltire contra ordinei sociale în agitaţie publică, conform prevederilor articolului 327 din C.P. în care erau prevăzute pedepse numai de la 5 la 10 ani închisoare. Aceste aspecte pot constitui un cap de acuză într-un eventual proces al comunismului.
Sentinţa celui de-al doilea lot a fost dată sub numărul 492/13.12.1956, Procesul-Verbal (Minuta), ataşat la anexe, fiind înregistrat sub nr. 569/1956 a Tribunalului Militar Timişoara.
Recursurile au fost judecate de către Tribunalul Militar Cluj, dosarul nostru, a primului lot, având numărul 56/1957, Decizia de condamnare fiind dată sub nr. 204/11.02.1957. au fost admise şi reduse pedepsele câtorva studenţi cu condamnări mici, nouă „capilor” însă nu.
În săptămânile care au urmat au fost exmatriculaţi un mare număr de studenţi din toate facultăţile din Timişoara, instituindu-se un regim de teroare inclusiv în rândul corpului didactic.
În perioada imediat următoare manifestaţiilor studenţeşti, elevii din liceele timişorene s-au solidarizat cu studenţii şi au încercat să organizeze o manifestaţie pentru eliberarea celor arestaţi. După cum declară dl. Silviu Pop, participant direct la aceste manifestaţii ale elevilor, iniţiativa a pornit din partea unor elevi din clasele a IX-a şi a X-a de la Şcoala medie nr. 5, care au luat legătura şi cu alte licee, printre care şi cu cei de la Şcoala medie nr. 1 (Liceul Nikos Beloianis fost şi actual Loga). Împreună au hotărât să manifesteze în centrul oraşului pentru solidarizarea cu cererile studenţimii şi solicitarea eliberării celor arestaţi de securitate. A doua zi însă, circa 30 de elevi au fost arestaţi şi duşi în beciurile securităţii. După câteva zile de anchete au fost puşi însă în libertate.
Manifestaţiile studenţeşti din 1956 nu au avut doar un caracter revendicativ, ci şi unul anticomunist, aşa după cum este evidenţiat şi în dosarele de la Arhivele Statului. Unele din cererile studenţilor nu au rămas fără un oarecare rezultat. Ca dovadă că în anii următori guvernul comunist însuşi a fost obligat să aplice unele din revendicările formulate în memoriul studenţilor timişoreni. După cum este lesne de înţeles, au fost ignorate cererile care ar fi putut să pericliteze unele fundamente ale regimului comunist, cum ar fi cele privind respectarea libertăţii de opinie, a cuvântului şi a presei, prevăzute de altfel în constituţia de atunci, ca şi renunţarea la metodele de teroare, de minciună şi dezinformare, tehnici specifice folosite de regimul de la acea oră.
Din memoriul formulat de organizatori şi completat în cadrul adunării, existent în dosarul penal întocmit de Tribunalul Militar Timişoara, precum şi în anexele prezentei lucrări, se desprind următoarele solicitări (Arhivele Tribunalului Militar Timişoara, dos. 3624, vol. I., fila 4):
– Cerinţe politice ca: lichidarea cultului personalităţii, retragerea imediată a trupelor sovietice staţionate la noi în ţară, libertatea presei şi cuvântului potrivit prevederilor consitutţionale.
– Revendicări economice ca: desfiinţarea sistemului de norme din industrie, încheierea unor convenţii şi contracte economice cu toate statele în condiţii reciproc avantajoase.
– Solicitările cu caracter social s-au referit la reducerea cotelor la ţărani şi a impozitelor populaţiei, la ridicarea nivelului de salatizare şi în special a salariului minim în concordanţă cu preţurile existente. S-a cerut reconsiderarea mecanismului de acordare a burselor pentru elevi şi studenţi, reducerea preţurilor la cantine şi cămine, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale studenţilor.
– Pe linie de învăţământ s-a solicitat eliminarea limbii ruse obligatorie şi introducerea la alegere a uneia dintre cele patru limbi străine de circulaţie internaţională. S-a cerut sesiune de examene deschisă, reducerea orelor de marxism şi economie politică.
– S-a mai cerut ca autorităţile să nu mai ia măsuri coercitive împotriva organizatorilor şi a acelora care au luat cuvântul la adunare, iar memoriul să fie publicat în ziarul local „Drapelul Roşu” şi obţinerea unui răspuns până în 2 noiembrie 1956, deci după 3 zile. Nesatisfacerea revendicărilor ar fi trebuit să atragă forme de protest adecvate (greve, manifestaţii, etc.)
Evenimentele din 1953 de la Potsdam, acelea din iunie 1956 din Polonia şi apoi cele din octombrie-noiembrie din Ungaria au demonstrat că numai prin forţa armatei sovietice poate fi impus sistemul comunist în ţările din estul Europei. Această afirmaţie va fi întărită de cele petrecute în 1968 în Cehoslovacia. Pe de altă parte, marile puteri occidentale nu au intervenit în Ungaria aşa după cum am sperat noi. Marea Britanie şi Franţa erau preocupate de criza Suezului, iar SUA, respectând tratatul de separare a zonelor de influenţă de la Yalta, nu a vrut să lezeze interesele de securitate în zona URSS-ului, informând în acest sens Moscova. Acestea au fost condiţiile principale care au dus la intervenţia armată a sovieticilor din 4 noiembrie 1956 şi la înăbuşirea în sânge a revoluţiei din Ungaria.
Speranţa unor politicieni din estul Europei de a instaura un „regim comunist cu faţă umană” a fost spulberată atât în 1956, cât mai ales după 1989, când sub extraordinara presiune a maselor populare perestroika lui Gorbaciov s-a transformat într-o revoluţie anticomunistă, transformările profunde, de structură, nemaiputând fi oprite. Noi, aceia care am trăit ambele evenimente, putem afirma că acelea din 1956 au prefigurat pe acelea din 1989, între ele existând o mare similitudine, conjunctura internaţională fiind însă mult diferită.
Anul 1956 a fost un moment de referinţă în cadrul celor 45 de ani de dictatură comunistă, moment în care aceasta s-a clătinat din temelii. Procesul de descompunere şi faliment a acestei dictaturi era în curs, dar datorită teroarei exercitate de Uniunea Soietică asupra ţărilor satelit, precum şi respectării de către ţările apusene a unor înţelegeri (Secrete) între marile puteri, până la prăbuşirea sistemului comunist va mai trece mult timp. A sosit însă şi ziua când o mare parte din studenţii din 1956 au avut fericirea să asiste şi să participe în mod direct şi activ la prăbuşirea comunismului alături de ceilalţi revoluţionari din Timişoara în decembrie 1989. Din păcate însă idealurile generaţiei ’56 şi ’89 nu s-au concretizat încă. Structurile şi mai ales mentalitatea şi profilul moral comunist a aşa-zisului „om de tip nou” persistă încă. Generaţia studenţimii actuale mai are mult de luptat pentru înfăptuirea unui stat democrat, de drept, bazat pe o economie de piaţă liberă. Implicarea lor nu mai este însă la nivelul atins de generaţia noastră.
Analele Sighet 8: Anii 1954 – 1960: Fluxurile şi refluxurile stalinismului. Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 2000), editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2000
