Absolventă a Școlii Tehnice Sanitare, de profesie asistent medical
Arestată în 14 octombrie 1958 pentru că făcea partea dintr-o organizație anticomunistă condusă de Ion Lugoșianu (condamnat la moarte și executat la Jilava în decembrie 1958).
Prin sentința nr. 530/1958 a fost condamnată la muncă silnică pe viață pentru ”favorizarea infracțiunii.”
Încarcerată la Jilava și la Miercurea Ciuc, a fost eliberată în 14 aprilie 1964, în baza decretului de grațiere nr. 176/1964.
Toată familia noastră a fost distrusă. Adică, tata a murit când au venit ruşii; mama a murit în lipsa mea, la trei ani după ce m-au arestat. Am fost daţi afară din casă cu ce era pe noi. Mama și sora meau au trebuit să plece la Braşov ca să li se uite urma, pentru că şi mama a fost reţinută două zile şi două nopţi, după arestarea mea. Așa că a plecat cu sora mea împreună, le-a dat drumul şi au plecat. Aşa că toţi am avut de suferit. Ni s-a luat tot, absolut tot.
…Am fost arestată în 14 octombrie 1958.
Am fost interogată de zece anchetatori, unul intra, altul ieşea; eu mi-am menţinut aceeaşi declaraţie. Şi îmi amintesc perfect că, la un moment dat, a intrat şeful anchetelor, care se numea Enoiu, căpitanul Enoiu… Şi a întrebat: „Ce face asta, domne? Ce declară?” Şi ceilalți au spus că eu îmi menţin aceeaşi declaraţie. El, convins că spun adevărul și pentru că în seara aia era un meci de fotbol, le-a spus: „Haideţi la meci şi daţi-i drumul acasă!” După o zi şi-o noapte de anchetă. Când am venit acasă, nu vă spun ce emoţii aveam.
Şi, după 10 zile, timp în care timp am fost urmărită pas cu pas, am fost din nou arestată. Am fost din nou arestată. Eu lucram la policlinica unde mai lucrasem și înainte ca asistentă. Medicul şef de-acolo, doctorul Ignătescu, îmi zice: „Eu te-am ales pe tine cu jumat’ de normă la Fizioterapie şi ai să lucrezi aici foarte bine şi mai câştigi un ban. Că ştiu cum este când eşti tânăr”, El ştia situaţia în care eram. Şi m-au arestat exact de-acolo, de la policlinică. Acolo eram când m-a arestat. Şi m-a luat direct în pumni; urcată în maşină, într-un jeep din ăsta. A zis: „A, m-ai dus 10 zile. În viaţa mea, de când sunt eu securist nu m-a dus… n-a reuşit nimeni să mă… să mă ducă. M-ai dus tu. Ei, pentru asta o s-o capeţi! Scot eu untu’ din tine!” Şi mi-a tras doi pumni, în maşină fiind. Şi dup-aia m-a dus la… la Uranus, unde am fost anchetată o lună şi jumătate…
… Se formase un grup de băieţi, şi studenţi, şi salariaţi, şi erau de toate felurile; 13 băieţi, pe care nici nu îi cunoşteam pe toţi cine sunt. Şeful lor era Ion Lugoşianu, al cărui tată a murit în închisoarea de la Râmnicu Sărat, închisoare politică, bineînţeles. Şi el a venit într-o zi la mine şi mi-a propus să fac şi eu parte din grupul ăsta și să iau anumite atribuţiuni. „Sigur că da!” Sigur că am acceptat, normal. Şi am fost singura fată între ei. Dar nici n-am apucat să am prea mult de-a face cu ei, pentru că ne-a arestat.
…Scopul grupului era lupta contra comuniștilor. … Noi judecam ca nişte tineri atunci şi nu ne-am dat seama ce periculos era şi nici că n-aveam şanse de izbândă.
… Am stat la Miercurea Ciuc 4 ani şi 7 luni, şi în restul timpului, pân’ la 6 ani, aproape 6 ani, cu vreo două luni, am stat la Jilava. Astea au fost închisorile unde am fost. Am fost eliberată în 14 aprilie 1964, cu decretul ăla mare, când am ieşit toţi.
…La Jilava m-am ferit să fac izolare, însă la Miercurea am făcut vreo 160 de zile. Abia intram în cameră, iar mă lua.
…Eu să vă spun ceva, eu am fost o fire foarte optimistă toată viaţa mea, un om vesel. Chiar dacă am avut atâtea necazuri, eu pot să mă adun şi să-mi revin. Şi asta m-a susţinut fantastic.
Colegelor de cameră (celulă) le ziceam: „Eu sunt o fire foarte veselă”. Şi într-adevăr, și ele spuneau: „Domne, Dumnezeu te-a trimis aici”… Pentru că dacă vedeam pe una că lăcrima: „Auzi, vrei să îi dai satisfacţie celui care se uită pe vizetă? Doamne fereşte! Să nu te prind că faci aşa ceva! Să nu te prind!” Iar dacă mă întreba gardianul „Auzi, ce faci acolo, dom’le?” Zic: „Dansez”. „Dansezi? Da’ unde eşti? La casă de odihnă? Ia fă-ţi bagajul şi hai la izolare!”
Fragment din interviul cu Anastasia Iorgulescu, realizat de Almira Enuță, 1996, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului, interviul nr. 523
