O notă a Direcţiei Securităţii Capitalei din 15 mai 1950 semnala câteva din zvonurile care circulau în Bucureşti ,,cu privire la unele incidente” care ar fi avut loc cu prilejul arestări unor fruntaşi liberali în noaptea de 5/6 mai 1950: ,,Despre arestarea lui Gheorghe Brătianu, numitul Grigore Popescu, fost deputat tătărăscian în guvernarea B.P.D. a afirmat că în seara arestării lui Gheorghe Brătianu a avut loc un conflict între miliţienii care păzeau casa şi organele Securităţii care au venit să-l aresteze. Miliţienii cu paza aveau ordin să nu permită intrarea nimănui sub niciun motiv ca nu cumva Gheorghe Brătianu să fie răpit de anumite elemente care lucrează sub ordinele anglo-americanilor. Din acest motiv, în urma stăruinţelor organelor Securităţii, miliţienii de la pază au tras câteva focuri de armă, la care li s-a răspuns din partea celor de la Securitate cu alte focuri de armă. Incidentul a fost aplanat abia după un ordin telefonic prin care s-a ridicat consemnul miliţienilor de la pază. Amedeo Bădescu a afirmat că Petre Bejan a cerut organelor Securităţii să-i prezinte mandatul de arestare şi a refuzat să-i urmeze pe cei de la Securitate, cerând să vorbească telefonic cu dl. dr. Parhon. După ce i s-a dat voie să vorbească la telefon, Bejan a întrebat dacă i s-a ridicat imunitatea parlamentară şi a primit răspuns că e inutil să se opună, iar în ce priveşte imunitatea parlamentară, i se va comunica ulterior. Grigore Popescu a afirmat că, la arestarea lui Emanoil Tătărăscu, organele Securităţii au fost nevoite să spargă uşa de la intrare, deoarece portarul şi nevasta acestuia lipseau de acasă şi nu a lăsat cheile la altcineva. Ion Gologan, avocat, a afirmat că la arestarea lui Tancred Constantinescu, fost ministru liberal, organele Securităţii au pătruns în locuinţa acestuia prin spargerea unui geam. Fiul lui Tancred Constantinescu auzind zgomotul a venit imediat să vadă ce s-a întâmplat şi s-a pomenit în faţa unor pistoale îndreptate spre el, iar organele Securităţii i-au cerut să arate camera unde doarme tatăl său. Când au pătruns în aceea cameră, unul din oamenii Securităţii a îndreptat o lanternă puternică spre patul unde dormea Tancred Constantinescu, care trezindu-se din somn a spus că nu era nevoie să vie atâţia după el şi mai ales în timpul nopţii deoarece ar fi fost de ajuns un telefon şi el s-ar fi prezentat imediat la Securitate”
Andrea Dobeș, Reprimarea elitelor interbelice. Colonia „Dunărea” Sighet (1950-1955), Editura Valea Verde, 2010
