Cred ca putem considera vizita scriitorilor Ana Blandiana si a sotului ei Romulus Rusan la Haifa, in acest inceput de noiembrie, cu soare minunat si totusi nu arzator ca in toiul verii, ca o intilnire sub semnul dragostei si prieteniei. O sa ma intrebati de ce? Pentru ca acestea sunt insusirile pe care le admir la cei doi scriitori. Povestea incepe de demult. De la parintii poetei. Gheorghe – fiul taranilor Gheorghe si Ana Coman – licentiat in drept si teologie, preot si profesor si, Otilia – fiica taranilor Gheorghe si Valeria Diacu din satul Blandiana.
Pe parintii Anei i-a legat nu numai dragostea ci si o prietenie profunda; mama si-a pierdut parintii la 17 ani si a muncit greu sa-i creasca pe cei sapte frati mai mici, iar mai tirziu s-a straduit, tot singura, sa-si educe cele doua fete, sotul fiind condamnat la ani lungi de detentie pentru „uneltire impotriva statului”. Nici cind a fost eliberat din inchisoare, in 1964, nu i-a fost dat sa se bucure, pentru ca la numai citeva saptamini dupa eliberare, a murit intr-un accident, la virsta de 49 de ani. Fiica mai mare a cuplului Gheorghe si Otilia Coman, Otilia –Valeria, careia i se spune in familie si de prieteni – Doina – a adoptat, de la debutul din 1959, in revista din Cluj „Tribuna”, numele literar Ana Bandiana, nume sub care a devenit celebra. Ana Blandiana nu a apucat prea mult sa viseze la „Fat Frumos” calare pe un cal alb inaripat, care vine sa o rapeasca, pentru ca la nici 18 ani s-a casatorit cu „inginerul” Romulus Rusan, care va deveni si el un apreciat scriitor si istoric. “Cum este sa te casatoresti foarte de tanara, la 18 ani, si sa ramii toata viata cu acelasi om?” -a fost intrebata de Ovidiu Simonca, intr-un interviu publicat in revista “Observator Cultural”. Raspunsul poetei a fost: “Cred ca este cel mai mare noroc pe care l-am avut in viata. Stiti mitul androginului, cu jumatatile care se cauta. Cred ca putini oameni au norocul sa se gaseasca. Iar aceia sunt niste oameni fericiti. Si trebuie sa fie recunoscatori. Si, mai cred, ca nimic nu este pe gratis. De multe ori m-am gindit, cind mi s-au intimplat lucruri rele, ca e drept sa se intimple: ca platesc astfel pentru darurile pe care le-am primit”. Cat de mult o inteleg! Si eu am pornit intotdeauna in viata de la ideea ca oamenii se cauta si, daca Dumnezeu ii ajuta sa se gaseasca, nu exista un noroc mai mare, o fericire mai mare. Ana Blandiana a trecut prin persecutii (fiica a unui dusman al poporului), cutremurul din 1977, care i-a distrus locuinta, interziceri (din cauza curajului de a aborda in poeziile ei teme care criticau pe fata sau alegoric regimul), denigrari, amenintari (chiar si dupa 1990), dar sotul i-a fost intotdeauna alaturi. x In urma cu cativa ani, cind eram preocupata sa editez cartea de memorii a tatalui meu, avocatul Valentin Saxone, “Sperante in intuneric”, in care el descrie perioada detentiei sale la Penitenciarul Jilava, Sanda Golopentia, prietena mea draga, mi-a recomandat sa iau legatura in aceasta privinta cu Ana Blandiana, care, in afara faptului ca este o poeta foarte cunoscuta, se ocupa in cadrul Academiei Civice de perpetuarea memoriei victimelor regimului comunist, actiune pe care a initiat-o impreuna cu sotul ei, scriitorul Romulus Rusan. M-a avertizat de la inceput: „Sa stii ca ai sa te indragostesti de ei!” Cita dreptate a avut. A fost o „dragoste la prima vedere”. Mai intai prin posta, apoi prin mesaje electronice, in fine am cunoscut-o la Tel Aviv, in martie 2006, dupa ce aparuse prima editie a memoriilor (2004), in fine i-am vizitat pe sotii Blandiana si Rusan la Bucuresti, cu ocazia salonului de carte din iulie 2006. Cu aceasta ocazie am predat la Academia Civica potretul tatalui meu. Am fost emotionata, eu si sora mea, pina la lacrimi, cind am aflat ca prin grija lor, acest portret a fost inclus pe unul din panourile din Galeria fostilor detinuti si deportati politici de la „Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei” de la Sighet. Domnul Thomas S. Blanton, directorul Arhivelor Nationale de Securitate din cadrul Universitatii „George Washington” din Washington, D.C:, apreciaza: „Memorialul Sighet este un memorial mondial, un monument dedicat luptei contra comunismului. Este un monument unic care elogiaza lupta impotriva puterii, impotriva uitarii, lupta victimelor impotriva opresorilor. Nu exista nimic in lume care sa ii semene.” Aceasta realizare iesita din comun o datoram initiativei, perseverentei si straduintelor cuplului Ana Blandiana – Romulus Rusan. x Despre poezia si proza Anei Blandiana s-a scris si se va mai scrie. Ma voi rezuma sa citez din hotarirea juriului care i-a acordat in anul 1982 prestigiosul premiu international Herder ca „pretuire fata de opera ei poetica si eseistica, ce reprezinta o meditatie profunda asupra creatiei si asupra fiintei omenesti si care, refuzind atit biografismul, cit si artificialitatea, consacra poezia ca mit creator”. Traducerile in cele mai diverse limbi au un mare succes. In ultimul numar al revistei „Observator Cultural” am citit despre succesul unui volum de proza „Proiecte de trecut” in traducere spaniola. In Romania a aparut la editura „Humanitas”, in conditii grafice exceptionale, o editie noua a volumului de versuri pentru copii „Intoarcerea lui Arpagic”. In Israel a aparut in limba ebraica, culegerea de poezii „Orice bucurie raneste pe cineva”(Kol simha potaat misehu). Nu pot incheia aceste insemnari fara a cita o poezie, aparuta in volumul “Calciiul vulnerabil” (1966), care mi-a placut in mod special, poezie care a fost inclusa si in culegerea de poezii traduse in ebraica de Moshe Granot si Shaul Carmel: (Aia raui senivaled zkeinim…)
Ar trebui
Ar trebui sa ne nastem batrani,
Sa devenim intelepti,
Sa fim in stare de-a hotari soarta noastra in lume,
Sa stim din rascrucea primara ce drumuri pornesc
Si iresponsabil sa fie doar dorul de-a merge.
Apoi sa ne facem mai tineri, mai tineri, mergind,
Maturi si puternici s-ajungem la poarta creatiei,
Sa trecem de ea si-n iubire intrind adolescenti,
Sa fim copii la nasterea fiilor nostri.
Oricum ei ar fi atunci mai batrini decat noi,
Ne-ar invata sa vorbim, ne-ar legana sa dormim,
Noi am disparea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cit bobul de strugure, cit bobul de mazare, cit bobul de grau…
articol de Liana Saxone-Horodi
aparut pe www.animanews.com
