Anton Dămoc: Oamenii au stat de pază în biserica nouă, pentru că biserica nouă încă nu era terminată. Și în timpul iernii, mai ales în timpul nopţii, stăteau şi supravegheau. Când a venit primăvara lui ’49, atunci s-au gândit să pună o alarmă mai la îndemână: au luat un clopot şi l-au pus în casă. A fost clopot în pod, cu posibilitatea de a fi tras, cu posibilitatea de a anunța enoriașii de pericolul de la parohie. Acest clopot nu a fost folosit, dar pentru comuniști a fost un corp delict bine venit. Din cauza aceasta m-au luat drept șef, cap de lot.
Mai apoi s-a aruncat o grenadă în primărie, şi ei au căutat prin aceasta să ne deruteze, să tulbure lumea. De fapt, nu s-a întâmplat nimic, s-au spart geamurile, nu era nimeni în primărie. Se vedea că era pregătită treaba de către ei. Şi, după aceea, am fost chemaţi la prefectură, şi eu şi fratele meu, părintele decan Mihai Dămoc, şi a trebuit să lămurim chestiunea că nu noi suntem vinovaţii.
…Era o duminică, 13 martie. Lumea trebuia să vină la biserică. Dar a venit armata, a înconjurat casa parohială, a îndepărtat lumea de la biserică. Au oprit oamenii care veneau la Sfânta Liturghie. Și așa am fost arestat în 13 martie 1949, eu și încă trei, părintele Dâncă Petru, părintele Olaru Anton şi părintele Ioan Butnaru, care erau în adăpostire la mine.
Încă nu începuserăm slujba. Era pe la ora 7. Şi ne-a aruncat, cum se spune, într-un camion, legaţi, toţi patru preoţii. Mulţi din credincioşii care erau deja la biserică au fost luaţi şi ei. (…) Armata a înconjurat parohia, au oprit toate drumurile.
Ne-au dus la Bacău, la Securitate. Şi după aceea a început cu munca lor. Am fost primiţi cu huiduieli, cu lovituri, cu vorbe indecente şi aşa mai departe. Şi au folosit şocurile electrice. De acolo am fost dus la penitenciarul din Bacău. Şi acolo am stat cam 18 luni în cercetări.
Fragment din interviul cu pr. Anton Dămoc realizat de Aurora Sasu, Arhiva de Istorie Orală a Centului Internațional de Studii asupra Comunismului, Fond Aurora Sasu, interviu nr. 1316, interviu în curs de publicare într-un volum editat de Andrea Dobeș despre călugări catolici încarcerați în perioada comunistă
Anton Dămoc, preot – călugăr franciscan (Ordinul Fraţilor Minori Conventuali – OFMConv). Născut la 24 martie 1910, în comuna Săbăoani (judeţul Bacău), a fost arestat la 13 martie 1949 şi condamnat la 10 ani temniţă grea, întrucât „a făcut parte dintr-o organizaţie subversivă şi a luat parte la şedinţe”. A trecut prin închisorile şi coloniile de muncă Galaţi, Aiud (6 iunie 1951), Nistru, Baia Sprie (12 octombrie 1955), Văcăreşti (25 mai 1956), Jilava (22 septembrie 1956) şi Gherla (21 noiembrie 1956). La 11 martie 1959 a fost eliberat. A decedat la 17 aprilie 2005, la Târgu Trotuș (informații dprealuate din ACISAC, proiect RPC, fișa nr. 20082).
La 10 martie 1949, în cadrul represiunii împotriva Bisericii Catolice din Moldova, două plutoane de Securitate au luat cu asalt satul Fundu Răcăciuni din județul Bacău.
Parohul Carol Susanu a reușit să se refugieze temporar într-o parohie vecină, ulterior fiind arestat la 10 august 1950. Două zile mai târziu, trupele de Securitate au ocupat satul Fărăoani (jud. Bacău), unde localnicii înființaseră „gărzi parohiale” cu scopul de a-și apăra preoții – acuzați de „incitarea populației catolice la rezistență împotriva regimului comunist” – de iminenetele arestări.
