Potrivit Legii nr. 8/1996, care se referă la drepturile de proprietate intelectuală, precum şi Legii 182/2000, care prevede protejarea bunurilor de importanţă naţională, şi în conformitate cu statutul de ansamblu de interes naţional al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (Legea 95/1997), persoanele sau instituţiile care vor să realizeze filme/documentare în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei trebuie să trimită în timp util o cerere însoţită de: autorizaţia de funcţionare (copie); date despre profilul artistic şi activitatea anterioară (filme, documentare, alte produse); motivul filmării (un draft de scenariu) şi explicaţia scopului filmului/documentarului (dacă acestea sunt de natură comercială, scopul materialului finit, finanţatorul, beneficiarul).
De asemenea producătorul/autorul se obligă în scris să nu folosească şi să nu permită unor terţi utilizarea produsului finit în spectacole, parade ale modei, materiale publicitare, materiale electorale, ca recuzită cinematografică sau teatrală, precum şi în orice alte scopuri care ar periclita imaginea Memorialului sau ar duce la deteriorarea ei.
În acelaşi timp, producătorul şi autorul vor fi înscrişi în registrul de filmări al muzeului şi se obligă să pună la dispoziţia Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei o copie a materialului finit, pentru a intra în arhiva video a Memorialului.
Solicitarea şi precizările de mai sus vor fi trimise, cu cel puţin 48 ore înaintea filmării, pe adresa:
Fundaţia Academia Civică, Bucureşti
fax la numărul 021 3125854
e-mail la adresa acivica@memorialsighet.ro