La 6 mai 1950 la 5 dimineaţa, nişte agenţi ai securităţii au sărit pe geamul deschis spre bulevard în casa din Bdul.Carol 55 unde locuia; s-a trezit cu ei în odaia de culcare, spunîndu-i formula uzuală: că este chemat să dea nişte declaraţii.
În cîteva minute a fost îmbrăcat. În zăpăceală nu-şi găsea ochelarii. Mama i-a dat pe ai ei, căci aveau aceeasi dioptrie. De atunci nu am mai auzit nimic de el, nici nu l-am mai văzut.
…După multe demersuri la toate penitenciarele şi la Direcţia penitenciarelor, am primit prin 1956 actul de “moarte” de la Primăria din Sighet, în care se spunea că murise de o insuficienţă circulatorie la 12 III 1951. Nu rezistase regimului la care fusese supus decît 10 luni.
…Probabil că într-un anumit scop se ceruse tatii o declaraţie despre casă. Tata scrisese: locuiesc în casa din Bdul. Carol 55 din 1915, şi sper să-mi termin zilele tot acolo. Nu i-a fost dat.
Elisabeta Flory Filotti n. Tașcă, Biografie Gheorghe Tașcă (Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, dosar nr. 31), document publicat în Gheorghe Tașcă, Un economist în misiune diplomatică la Berlin (1930-1932), memorii și însemnări (1924-1929), ediție îngrijită de Ioan Opriș și Alexandra Filloti, Editura Vremea, București, 2021
***
La 6 mai 1950 mi-a telefonat mama la birou, unde eram angajată dactilografă, să-mi spună că tata a fost arestat.
Cu o zi înainte, în 5 mai, am fost la părinți. Am stat de vorbă, am râs… Și în momentul când am vrut să plec i-am zis tatei: ”Plec, aş vrea să te sărut.”. El era sus pe scară și mi-a zis să nu mai urc. …Nu l-am mai văzut de atunci.
A doua zi a fost arestat. Când l-au luat de acasă, mamei i-au spus să nu se sperie că o să o să dea nişte declaraţii şi se va întoarce. Și nu s-a mai întors.
Am aflat mai târziu că a murit în martie ’51. Am stat de vorbă, mulți ani mai târziu, cu unii care au stat cu tata în închisoare la Sighet, ei ne-au povestit câte ceva. Au fost împreună cu el şi spuneau că tata era bolnav în pat şi ei stăteau de vorbă cu el. În celulă gemul era spart şi soba înfundată, nu prea aveau nici lemne. Și tot deschideau gemul că nu puteau respira. Și tata a răcit și a făcut pneumonie. Aiura și ne chema mereu.
…Știam așa de puțin despre ce se întâmplă în închisori încât când au venit să mă aresteze și pe mine în ’52, tot în primăvară, tot prin mai, am spus ”Vai de min,e am să întâlnesc cu tata”. Nici nu-mi dădea prin cap că murise.
Cordelia Benedicta Tașcă, fragment dintr-un interviu luat de Costin Manoliu (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 124)
***
Sora mea a fost la Sighet să vadă dacă poate găsi vreo urmă spre a-l deshuma și a-l aduce lângă noi. I s-a arătat un câmp, lângă Tisa și i s-a spus: E undeva aici sau poate la cimitirul de lângă spital. Nici un nume, nici o cruce, nici o piatră. (…) Pentru noi, copiii, moartea tatei, departe de noi și lipsit de îngrijirile noastre în ceasurile cele mai grele va rămâne întotdeauna, până la sfârșitul vieții noastre, o rană deschisă.
Cordelia Benedicta Tașcă, Profesorul Gheorghe Tașcă, mort în închisoarea de la Sighet, într-o evocare filială, în Cotidianul, 29 ianuarie 1993 (Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, dosar nr. 31)
***
(30 ianuarie 1875, Bălăbănești, Galați – 12 martie 1951, închisoarea Sighet)
economist, rector al Academiei Comerciale, membru corespondent al Academiei Române, fruntaş P.N.Ţ., ministru al Industriei şi Comerţului
Arestat la 75 ani (5/6 mai 1950), a murit în penitenciarul Sighet, la 12 martie 1951.
