Și ei or vinit să aresteze, cum vă spusei, oaminii ăștia. Atunce ne-o anunțat că iacă ei și-or făcut, or luat mașâna de la poliție. Și-acuma ăștia de la Securitate i-or bătut, or fujit, cum or putut. Să așteptau că vini și o și vinit la ei… Dă la Oradea or vinit la ei, poliție.
Ei, dimineață, cum s-o făcut zâuă, și aice, la noi, s-o anunțat că s-o pornit răscoala la Berechiu, la Apateu. Gata, ne-am adunat și noi. În fața primăriei era o stivă mare dă lemni, stâlpi dă telegraf, d-ăștia era atunci, dă lemn. Numa’ baricadăm drumu’ aci, ca să nu mai poată treci nimini încolo. Că să știa că deja s-o anunțat Aradu’. Și așa o și fost, s-o anunțat Aradu’. O vinit prefectu’, iar pă la unșpe, așe ceva, o ajuns aci. O vinit el cu o mașină, o mașină albă, asta era mașina lui, cu șoferu’ și un delegat dă la Minister. (…)
…Întră timp, o mai vinit două cămioani cu armată să treacă șî ăia tot acolo, că ei dă la Arad știau că acolo-i răzmerița. Nu-și dădeau seama sau poati n-or știut că-i și la noi, că ăștia ce-o fost conducerea comunii d-aci, ăștia or fugit toți, n-or mai stat când or auzât care-i treaba. Și p-ăia i-am oprit, nu i-am lăsat să treacă nicicum. Acolo ei or vinit cu un steag roșu, că așe era atuncea, și unu’ tricolor. Ăștia i-am încurcat mai încolo, mai cătră marginea satului, iar ei nimic, numa’ să treacă dâncolo. (…)
…Toată noaptea lumea s-o tulburat mai rău. În fini, ziua aici s-o făcut debandadă-n primărie… O fost revolta asta neorganizată. Noi așteptam pă cineva care să vină să organizezi. Or rupt hârtii, or ars arhiva d-aice, multe de care avea nevoie ăia dă la primărie, s-o tăiat firili dă telefoani, că d-aia ei n-o mai putut vorbi nimic… Firili dă la telefoani s-or tăiat dă zâua, dă pă la amiază. Și am rămas așe, izolați dă restu’ d-aici. Noaptea o fost toată lumea. Majoritatea oaminilor mai serioși or fost p-aici. Unii n-or vinit… Na, nu toată lumea o vinit, nu toți oaminii, da’ mulți or fost aici!
Luni am fost noi stăpâni acuma, că o fi ce-o fi… No, așteptam să vină, știam că trăbe să iasă ceva d-aici acum. (…) La 3 or venit. În jurul orei 3 or vinit luni. Șaptișpe mașini or vinit la noi aici, cu armată. Am văzut noi noru’ dă praf atunci. Ne-am dat sama că ce ne-așteaptă. S-o suit cineva, o tras clopotu’, că așe e la noi când să-ntâmplă evenimente ceva, o tras clopotu-n dungă. P-ăia i-o prins acolo, o dat cu ei d-acolo dân turn jos. O ajuns armata. Când or ajuns la capătu’ comunii, s-or dat jos, o parti din ei, o oprit cămioanili acolo. Or înconjurat comuna. Ș-atunci ăștialalți o înaintat pă lângă chioșc aci.
Fragment din interviul cu Augustin Aurel Sas, realizat de Daniel Popa în iulie 1996, AIOCISAC nr. 590
Augustin Aurel Sas Zis a Căpățânii, născut la 28 august 1930, Șomoșcheș, țăran și electrician, șapte clase și două cursuri de calificare, părinții țărani, căsătorit, patru copii. A fost condamnat de Tribunalul Militar Timișoara, prin Sentința 1730/1949, la 2 ani închisoare corecțională pentru complicitate la crima de răzvrătire (210 cod penal), a fost închis la Gherla și la Valea Neagră. A fost eliberat la 26 decembrie 1951. (RPC nr. inv. 62890 și 62891; ACNSAS FP dos. 508, vol. 1, ff 188-207)
Din ”Nu poate trăi țăranu fără pămân!”. Revoltele țărănești din Arad și Bihor (vara anului 1949), editor și studiu introductiv Andreea Cârstea, Fundația Academia Civică, 2017
