(n. 27 noiembrie 1907, Galaţi-13 octombrie 1952, Constanţa, executat)
Specialist în planificare cu studii în Franţa, a fost arestat la 29 iulie 1952 şi judecat pentru „sabotarea propăşirii economiei naţionale şi ameninţarea păcii popoarelor”.
Procesul, judecat între 30 august şi 1 septembrie 1952, era menit să justifice eşecul lucrărilor de la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi a constituit o veritabilă parodie. Judecătorii fuseseră aduşi de la Bucureşti, iar avocaţii din oficiu nu văzuseră dosarele. Martorii îi înfierau pe acuzaţi „cu mânie muncitorească”. Un exemplu edificator îl constituie Oancea Virgil, care spunea: „…înfierez cu cea mai mare tărie acţiunile banditeşti ale sabotorilor şi cer să li se dea pedeapsa cea mai mare… iar dacă va fi cu moartea, să fac parte din plutonul de execuţie…”.
În acel proces s-au pronunţat cinci condamnări la moarte, două dintre ele fiind comutate în muncă silnică pe viaţă.
Aurel Rozei a fost executat la 13 octombrie 1952 la ora 3 dimineaţa, fără ca moartea să fie înregistrată.
La 16 ani după execuţie, la 20 august 1968, a fost achitat post-mortem prin recursul Tribunalului Suprem.
ROZEI (ROZEMBERG) Aurel I., n. 26 nov. 1907, Galaţi, inginer, fost funcţionar la direcţia Canalul Dunăre-Marea Neagră; ar. 29 iulie 1952, cond. moarte pt. „crimă de sabotare a propăşirii economiei naţionale a R.P.R.” (procesul Canalului); † 13 oct. 1952, Constanţa, executat (CI; EŞ; ASRI Y118993; ACNSAS D73; Mem19; IB; AIOCIMS 2092; RPC; DD), Cartea morţilor, Fundaţia Academia Civică, 2013
*
Procesele Canalului
În anii 1949 şi 1953 s-au desfăşurat o serie de procese cunoscute sub numele de “procesele Canalului”, care au decapitat intelectualitatea tehnică din conducerea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Adevăratul scop era de a găsi nişte vinovaţi pentru eşecul proiectului faraonic, care se dovedise falimentar. De altfel, la scurt timp, lucrarea a fost închisă, fiind reluată şi finalizată abia în anii ’80.
Primul şi cel mai răsunător proces a avut loc între 29 august şi 1 septembrie 1952 şi s-a soldat cu condamnarea a zece persoane, figuri centrale în conducerea Canalului, reprezentând sectoarele cheie ale acestei întreprinderi. Cei zece au fost acuzaţi de sabotarea propăşirii economiei naţionale a RPR.
Au fost condamnaţi la moarte şi executaţi muncitorul Dumitru Nichita, ing. Aurel Rozei Rozenberg şi ing. Nicolae Vasilescu zis Colorado.
Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi ing. Gheorghe Georgescu-Topuslău şi ing. Petre Cernătescu, însă au fost graţiaţi.
Sub aceeaşi acuzaţie, “crimă de sabotare a propăşirii economiei naţionale”, au fost condamnaţi şi ing. Nicolae Frangopol (muncă silnică pe viaţă), ing. Mircea Ciorapciu (muncă silnică pe viaţă), ing. Oprişan Ionescu (25 de ani muncă silnică), ing. Constantin Niţescu (25 de ani muncă silnică) şi muncitorul Petre Vieru (20 de ani muncă silnică).
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
