Sandu Hangan, Transformată în muzeu, o fostă închisoare politică devine cu timpul un loc sacru
La Școala de Vară de la Sighet am participat pentru prima oară în 2002, adică acum mai bine de zece ani, … Read More
La Școala de Vară de la Sighet am participat pentru prima oară în 2002, adică acum mai bine de zece ani, … Read More
Una dintre instituțiile cele mai importante ale prelucrării trecutului recent românesc este deopotrivă muzeu și centru de cercetare; este vorba … Read More
Când am vizitat pentru prima oară Memorialul de la Sighet am trăit una dintre cele mai puternice emoții din viața … Read More
Departamentul de Istorie Orală este primul departament pe care l-am înfiinţat, în 1993, în cadrul Centrului de Studii asupra Comunismului, … Read More
Mă întreb dacă, în caz că aş fi ştiut atunci, în urmă cu 25 de ani – când am propus … Read More
Semnalăm apariția a două interviuri cu scriitorul Hans Bergel În Revista Literară Libris (anul I, nr. 1, martie 2017), … Read More
NEAGU DJUVARA Școala de Vară de la Sighet – Picatura de acid care limpezeste Am petrecut trei zile exceptionale la Sighet, … Read More
n. 9 martie 1910, Grozinți, Hotin țărancă, stabilită în Sânpetru German, jud. Arad, căsătorită cu Onofrei Fluture, aveau o fiică … Read More
n. 28 aprilie 1920, în Iugoslavia – m. 1 noiembrie 1952, închisoarea Mărgineni în 1952 era student la Academia de … Read More