|
Scurt istoric al Închisorii de la Sighet
|
||||||||||||||||||||||
Motto: „Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie” – Ana Blandiana
Marius Uglea: Până în 1948 a funcţionat ca închisoare de drept comun, apoi a devenit închisoare pentru deţinuţii politici. Se poate considera că detenţia politică la Sighet a început la 29 august 1948 când au fost aduşi la închisoarea Sighet 18 elevi de la liceul Dragoş Vodă acuzaţi că au manifestat împotriva regimului comunist. Ei au fost ţinuţi acolo până în mai 1949. Punctul culminant Perioada 1950-1955: au fost aduşi aproximativ 200 de foşti demnitari, intelectuali, jurnalişti – elita intelectuală şi politică care se opunea regimului comunist. Printre cei care au murit la Sighet se numără Iuliu Maniu (5 februarie 1953) şi Gheorghe Brătianu (24 aprilie 1953). 1950 – în noaptea de 5 spre 6 mai a fost adus primul lot de deţinuţi politici. Printre ei se aflau fostul ministru Constantin Argetoianu, sau istoricul Constantin C. Giurăscu – tatăl istoricului Dinu Giurăscu. El a stat acolo cinci ani şi două luni şi – după eliberare – a scris cartea de memorii, „Cinci ani şi două luni în penitenciarul Sighet”. În toamna anului 1950 au fost aduşi aproximativ 45 de episcopi şi preoţi greco-catolici. Între cei care au murit acolo se numără Episcopul greco-catolic Ioan Suciu, Episcopul Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frenţiu şi Episcopul Durcoviciu. 1955 – după intrarea României în ONU, şi după Convenţia de la Geneva, Sighet a redevenit închisoare de drept comun şi a funcţionat ca atare până în august 1977 când a fost desfiinţată. Se ştie că au mai fost cazuri – până la graţierea din 1964 – când au mai fost aduşi acolo deţinuţi pe criterii politice.
După 1977 a devenit un simplu depozit de materiale, administrat de primărie şi încet, încet s-a părăginit. În ianuarie 1993 Ana Blandiana a prezentat Consiliului Europei un proiect de transformare a fostei închisori într-un muzeu: „Memorialul Victimelor Comunismului şi Rezistenţei”. Lucrările au durat din aprilie 1994, când s-a înfiinţat Fundaţia Academia Civică, până în 1997. Pe 20 iunie 1997 au fost vernisate primele săli şi tot atunci a fost inaugurat şi un mic spaţiu de rugăciune şi reculegere în curtea mică a închisorii – construit ca un omagiu adus tuturor deţinuţilor politici care au murit în închisorile politice din România în perioada regimului comunist. În curtea mare se află grupul statuar numit „Cortegiul Sacrificaţilor”, realizat de sculptorul Aurel Vlad. Geografia detenţiei în România comunistă Intrarea în Muzeu se face prin „Sala hărţilor” care prezintă geografia detenţiei politice din România în perioada regimului comunist. Din 6 martie 1945 (de la instaurarea guvernului Petru Groza) şi până în decembrie 1989 în România au funcţionat 230 de centre de detenţie, lagăre de muncă forţată, centre de deportare şi centre de anchetare a securităţii. În judeţele şi localităţile unde au existat asemenea centre s-au găsit şi gropi comune.
Cele mai multe centre de deportare se aflau în sud-estul României unde se lucra la Canalul Dunăre Marea Neagră. Acesta a fost început la iniţiativa lui Stalin, în baza unui proiect care exista încă de la începutul secolului al XIX-lea, pe fondul conflictului izbucnit, în 1948, între Tito – reprezentantul comunismului naţional – şi Stalin – cu comunismul rigid, marxist – leninist. În vara lui 1953 – după moartea lui Stalin, la 5 martie – s-au abandonat lucrările. Majoritatea celor care au muncit acolo au fost deportaţi mai departe în URSS la minele Dombas, de cărbune. O parte au fost deportaţi şi în alte lagăre de muncă forţată din România, inclusiv în Maramureş, la minele de plumb de la Cavnic, Baia Sprie şi Valea Nistrului. Anca Toader: De ce a fost aleasă închisoarea de la Sighet ca sediu al “Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei în România”? Marius Uglea: Deoarece aici a fost exterminată elita politică românească interbelică – începând cu Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu şi până la Episcopii Greco-Catolici care şi-au găsit sfârşitul în această închisoare. Sighetul a fost un loc preferat de comunişti pentru exterminarea elitelor politice şi fiindcă se afla la mai puţin de doi kilometri de URSS (azi Ucraina). Nu s-a găsit nici un document care să ateste vreo evadare. Anca Toader: Sunt interesaţi oamenii de acest tip de memorie? Marius Uglea: Da. Acest muzeu este recunoscut ca al treilea loc de păstrare a memoriei din Europa, alături de Memorialul de la Auschwitz şi cel al debarcării din Normandia, în nord-vestul Franţei. Culoarul cu fotografii Fotografiile care tapetează culoarul de la parter, reprezintă o parte dintre deţinuţii închişi în toate închisorile din România.
Sunt aproximativ 3600 de fotografii: intelectuali, politicieni, ţărani care se opuneau colectivizării, preoţi greco–catolici care refuzau să treacă la religia ortodoxă, preoţi de alte religii. Fotografiile sunt anonime şi au putere de simbol. La fiecare palier există câte 10 celule mici, de câte 2,5 metri, al căror scop era izolarea celor consideraţi foarte „periculoşi” de regimul comunist. Mai există şi câte patru celule mari, unde erau închise grupuri: preoţi greco-catolici, ţărani care se opuneau colectivizării, grupul de elevi de la Liceul Dragoş Vodă din Sighet, etc. Astăzi fiecare sală este organizată tematic prezentând câte un eveniment din perioada regimului comunist. Iuliu Maniu O sală de referinţă este a doua celulă pe dreapta – cea în care a murit fruntaşul ţărănist, Iuliu Maniu, la vârsta de 80 de ani, pe 5 februarie 1953.
Zidurile sunt autentice, dar podeaua e acum de ciment. Pe atunci era scândură de brad umedă, mucegăită. Patul avea o stinghie de fier pe margine, pentru a-l împiedica pe deţinut să stea prea mult şezând. Deţinutul fie era întins, fie stătea în picioare. Regimul penitenciar Sunt mărturii ale foştilor deţinuţi că hrana din închisoarea Sighet era foarte sărăcăcioasă – în cea mai mare parte formată din terci (făină de porumb cu apă), sau arpacaş. În perioada 1950 – 1954, când director era Vasile Ciolpan, sunt mărturii că acesta şi-ar fi adus porcii de acasă şi i-ar fi hrănit cu mâncarea deţinuţilor. Deţinuţii sufereau de frig întrucât nu exista un sistem de încălzire funcţional, în condiţiile în care iarna temperaturile scad până la – 20C. În „cabinetul medical” de pe lângă închisoare au lucrat medici “falşi”. Ei erau în majoritate dezertori din URSS şi veneau cu diplome false. Există dovezi că – indiferent de boala de care suferea deţinutul – nu prescriau mai mult de o aspirină. Muzeograful Marius Uglea spune că nu există dovezi palpabile – documentate – care să ateste că deţinuţii erau torturaţi în beciurile închisorii. Regimul comunist nu a urmărit exterminarea bruscă a acestora prin bătaie, ci exterminarea prin uzură fizică şi psihică. Anca Toader: În ce măsură se poate spune că închisoarea de la Sighet este reprezentativă pentru ambele etape ale comunismului în România? Cu alte cuvinte represiunea a fost egală în timpul Regimului Dej şi al Regimului Ceauşescu? Marius Uglea: „Din punctul de vedere al regimului concentraţionar din România, închisoarea de la Sighet a fost un punct de referinţă din perioada lui Dej. Bineînţeles că au mai funcţionat închisori şi în perioada regimului Ceauşescu, însă nu de amploarea perioadei Dej. Perioada Ceauşescu se împarte şi ea în două: perioada de după 1965 până prin 1971 este mai „liberală”.
Ceauşescu urmărea un comunism naţional, opunându-se stalinismului şi întregului complex al URSS. În 1968 s-a opus invadării Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia, ceea ce a făcut ca România să intre în centrul atenţiei Occidentului. Au avut loc celebrele vizite în România – din 1968 şi 1969 – ale preşedintelui Franţei, Generalul Charles de Gaulle şi preşedintelui SUA, Richard Nixon. În acelaşi timp, Ceauşescu a vizitat Marea Britanie, întâlnind-o pe Regină. Dar după anul 1970 – când a vizitat China şi Coreea de Nord – a început să pună la punct „mini revoluţii culturale”, cu manifestări precum „Cântarea României”. Este punctul în care începe un cult personalităţii unic la vremea respectivă în Europa de Est. http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2008/06/080603_sighet_comemorare.shtml |
||||||||||||||||||||||
BBC: Scurt istoric al închisorii de la Sighet
posted in: Diverse
