(1886-1954)
Prelat papal (1939), vicar al Episcopiei romano-catolice de Alba Iulia (aprilie 1947), a fost desemnat de către episcopul Márton Áron ordinar substitut.
A fost arestat la 11/12 mai 1950 din sediul Episcopiei din Alba Iulia. Preotul Dávid László, martor direct al evenimentelor din aceea noapte menţiona faptul că „în momentul în care au apărut securiştii să-l aresteze, cu un calm extraordinar şi-a luat valiza, pregătită dinainte, şi-a pus pălăria pe cap luându-şi bastonul în mână a ieşit de parcă mergea doar într-o călătorie în apropiere”.
După un an petrecut în arestul Ministerului de Interne şi la închisoarea Văcăreşti, la 4 mai 1951 a fost mutat la Jilava, iar de aici, la 17 septembrie 1951, transferat la Sighet. Prin Decizia M.A.I. nr. 64 din 30 ianuarie 1952 a fost internat administrativ pentru o perioadă de 24 luni în ,,unitatea de evidenţă specială Dunărea”(denumirea oficială din acea perioadă a închisorii Sighet), pedeapsa majorată ulterior cu încă 24 luni, conform Deciziei M.A.I. nr. 530/953.
A decedat în 14 septembrie 1954, la vârsta de 68 de ani, în celula 48 a închisorii Sighet.
Vasvári Aladár, protopopul romano-catolic de Braşov, coleg de celulă cu preotul Boga, îşi amintea: „Era suferind de diabet şi de tromboză la unul din picioare. I s-a făcut rău, l-au culcat pe pat, dar scuipa deja sânge. Când a văzut sângele a zis – acesta e sfârşitul. Şi-a cerut iertare de la cei din jur şi a adormit”.
Actul de deces a fost întocmit retroactiv, la 13 august 1957, iar la cauza morţii se menţiona: ,,Insuficienţă circulatorie, sindrom cardiorenal”.
Perioada detenţiei de la Sighet a fost evocată de episcopul Márton Áron într-o convorbire interceptată de Securitate la începutul lunii aprilie 1963: „Timp de doi ani de zile am fost cu el. Nu într-o cameră, aici era camera noastră şi în partea cealaltă era camera lor. Vasvári [Aladár] a
fost cu el în cameră. Era acolo şi când a murit. Să vă spun ceea ce cunosc despre el. Eu am sosit acolo în septembrie 1951, la Sighet. Odată am auzit o voce şi m-am sculat şi eu să mă uit afară pe geam şi l-am văzut pe Alajos în haine de zebră. El a ştiut deja că eu sunt acolo. Aşa am fost timp de 2 ani de zile şi ei mergeau la lucru şi noi ne duceam, dar faţă în faţă nu ne-am întâlnit niciodată, cu toate că ne duceau la curăţatul closetelor, la tăiatul lemnelor, să măturăm curtea. El a fost cu preoţii români catolici. De la noi, acolo a fost Vasvári Aladár până la sfârşit. Pe mine m-au dus de acolo în ziua de Înălţarea Domnului, în 1954 şi ei au rămas încă acolo. De la Aladár am aflat cum a decedat, a primit apoplexie cardiacă. Erau cu toţii în cameră şi o dată spune: «Vai, ce rău mă simt!» şi imediat era gata. Atâta ştiu despre el, de văzut l-am văzut, dar de vorbit nu am vorbit cu el. Şi din punct de vedere fizic şi spiritual rezista bine. Se spune că a ţinut conferinţe la închisoare. Este adevărat că a avut diabet şi a decedat în apoplexie cardiacă. Aladár mi-a spus toate acestea. Era un om cu caracter, bătrânul. Am auzit de la alţii că şi la interogatorii stătea bine, nu s-a speriat bătrânul şi s-a purtat foarte frumos”.
Din Andrea Dobeș, teză de doctorat Penitenciarul Sighet Principal (1950-1955) (în curs de publicare)
