Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet e o astfel de naraţiune, capabilă să reunească cifrele cu amintirile, să transforme numerele în istorii individuale, într-un efort de instituţionalizare a memoriei în virtutea unui adevăr care, doar el, poate învinge minciuna totalitară şi demonta iluzia unui „comunism cu faţă umană”. Statisticile nu pot să redea în totalitate ceea ce s-a întâmplat; realitatea e cu mult mai barbară, mai cinică, mai greu de uitat. E una dintre multele lecţii pe care le-am învăţat la Şcoala de Vară de la Sighet. Am înţeles că dacă nu vom fi capabili, ca indivizi şi societate, să transformăm cifrele în oameni, comunismul şi părinţii lui au reuşit nu numai să modeleze lumea în care trăim, ci şi să disloce ceva chiar în natura noastră umană.
Şcoala de Vară de la Sighet e mai mult decât o istorie care nu se învaţă la şcoală, deşi, într-un fel, e în primul rând asta. E istoria care ne lipseşte, pe care părinţii şi profesorii noştri nu au ştiut sau nu au vrut să ne-o spună şi faţă de care societatea românească rămâne în cea mai mare parte indiferentă sau o dispreţuieşte fără regrete. E o altfel de istorie – a crimei şi a criminalilor, a ororii şi a rezistenţei la oroare, a masacrelor şi a supravieţuirii –, care ne surprinde conştiinţele şi ne obligă la o atitudine civică şi morală. Pentru mine, Şcoala de Vară reprezintă tocmai acel efort despre care scria Milan Kundera – scrierea istoriei totalitarismului comunist ca istorie a luptei memoriei împotriva uitării.
Am fost pentru prima dată la Sighet în 2004; aveam 17 ani; a fost, fără să spun vorbe mari, o experienţă transformatoare şi edificatoare.
Din Școala Memoriei 2013, editor Traian Călin Uba, Fundația Academia Civică, 2014
Camelia Leleșan, absoventă a Facultății de Filosofie a Universității Babeș Bolyai din Cluj, studii postuniversitare la École des hautes études en sciences sociales (EHESS), Université Paris Sorbonne-Paris IV. Lucrează la the Catholic University of America, Washington D.C.
