Eu, despre tata (calitatea de martor)

Mulțumim doamnei Doina Vodă-Adace pentru permisiunea de a include acest volum în Biblioteca virtuală a Memorialului Sighet.
Fundația Academia Civică

Titlu: Eu, despre tata (calitatea de martor)
Autor: Doina Vodă-Adace

DESCARCĂ VOLUM

Prezentare
Doina Vodă-Adace
De când mă știu, am avut în minte o întrebare fără răspuns sau cu răspuns care nu-mi era de-ajuns. Întrebarea era mare, simplă, compusă din câteva întrebări mici: cine-i tata?; unde-i tata?; când vine tata?; de ce tace tata?; cum a fost la război?; de ce a fost la muncă forțată? etc., etc…
Cât timp n-a fost tata acasă, mama îmi spunea că îl așteptăm să vină, că nu știm când vine, dar trebuie să ne rugăm la Dumnezeu să nu pățescă nimic și să ajungă sănătos acasă…
Când s-a întors tata de la Canal împlinisem zece ani, la școală eram considerată isteață și știam multe, însă de la tata n-am reușit să aflu mai nimic, era zgârcit la vorbă…
Am început să înțeleg mai multe când nu am primit aprobarea, după alegerea mea ca șefă de detașament, cu toate că fusesem votată cu unanimitate…
Pe la școli și mai ales pe unde am lucrat, știam că am dosar prost…, cu toate că până la pensie au fost și perioade mai bune… Au curs vremurile peste mine, cu bune, cu rele…, gândind mereu la ceea ce aveam nevoie, după zicala unui moș Vasile din Munții Neamțului: “ningă, plouă, bată vântul, numai vreme rea să nu fie”.
Ajunsă la pensie, motive ascunse prin cotloanele conștiinței mele m-au făcut să devin curioasă de cele întâmplate tatălui meu și cu greu, după încă mulți ani, am prins curaj să merg cu soțul meu la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Direcția Arhiva Centrală București, să obținem aprobare pentru a vedea dosarele familiei noastre. Am primit, destul de repede, aprobarea pentru consultarea dosarelor tatei. Pentru mama și pentru noi urma să fim anunțați când vor fi găsite, dacă există…
Am parcurs patru dosare ale tatei, cele de la Arhiva Centală, cu documente cum nu mai văzusem. Primele pagini cuprindeau Fișa personală, cu fotografii din față și lateral. Era slab, întunecat și cu privire pierdută… Nu împlinise încă 45 de ani… În josul ultimilor pagini erau impresiunile digitale ale mâinii stângi și mâinii drepte… Am trăit un lung coșmar. Printre lacrimi, oftând, citeam și notam numărul paginii pe care o doream în copie. Au fost aproape 200 file – document.