Încercări în literatură Ioan A. Lapedatu

Titlu: Încercări în literatură
Autor: Ioan A. Lapedatu
Ediţie îngrijită, prefaţă şi bibliografie de D. VATAMANIUC

Volumul de față este o free-edition a lucrării apărute la Editura Dacia din Cluj-Napoca în anul 1976, Seria Restituiri (serie îngrijită de Mircea Zaciu)

DESCARCĂ VOLUM

IOAN A. LAPEDATU, PROFESOR STRĂLUCIT, ZIARIST EMINENT ȘI SCRIITOR
D. Vatamaniuc

Ioan A. Lapedatu se impune în mişcarea culturală transilvăneană, de după 1870, susţinută de “tineri”, ca profesor strălucit, ziarist eminent şi scriitor cu preocupări multilaterale. Contemporanii săi văd în cărturarul şi poetul braşovean una din personalităţile de seamă ale vremii şi moartea sa, la 34 de ani, în plină activitate creatoare, stîrneşte un puternic ecou în presa românească. “În lacrimile mele înmoi condeiul – scrie I. Vulcan în Familia. Naţiunea română deveni mai săracă cu un fiu devotat, literatura română pierdu un lucrător eminent… Plînge dar naţiune română!” Moartea prematură a lui I. A. Lapedatu este deplînsă de Observatoriul, foaia lui G. Bariţ, Gazeta Transilvaniei, Telegraful român, Albina Carpaţilor. Presa din “ţară” priveşte şi ea moartea lui I. A. Lapedatu ca o grea pierdere pentru mişcarea culturală românească. România liberă, Românul şi Dorobanţul insistă asupra activităţii sale literare şi asupra aportului său în sporirea prestigiului presei transilvănene. Timpul, în redacţia căruia lucrau Eminescu şi Slavici, refuză să accepte ştirea morţii prietenului şi colaboratorului lor. “Mai multe ziare din capitală – scriu ei – comunică ştirea despre încetarea din viaţă a neobositului scriitor şi redactor al foii literare ilustrate Albina Carpaţilor, I. A. Lapedatu. Am dori ca această ştire să nu se adeverească”
Redactorii Timpului se conving curînd că ştirea era adevărată şi reproduc necrologul din Telegraful român, ziarul sibian. Atitudinea lor nu era întîmplătoare. I. A. Lapedatu se alătură lui Eminescu şi Slavici şi susţine, încă din 1870, lupta pentru unitatea culturală.
Cărturarii transilvăneni caută să menţină prezenţa lui I. A. Lapedatu în conştiinţa generaţiilor de mai tîrziu şi-i evocă personalitatea în mai multe rînduri. Andrei Bârseanu elogiază în 1888, la zece ani de la moartea lui I. A. Lapedatu, activitatea profesorului, ziaristului şi scriitorului şi-o compară cu cea a lui N. Bălcescu, prin dragostea pentru trecut şi prin spiritul ardent în afirmarea poporului român în plan cultural şi politic. I. C. Panţu, M. Strajanu şi S. Albini se opresc, cîţiva ani mai tîrziu, la diferite momente din viaţa şi activitatea lui I. A Lapedatu şi lasă amintiri interesante pentru cunoaşterea societăţii transilvănene dinainte de 1878. Asociaţiunea transilvană tipăreşte în 1905-1906 nuvelele istorice şi N. Iorga are prilejul să arate că prozatorul istoriseşte “limpede, foarte răspicat şi cuminte, pe înţelesul oricui aproape despre vechi lucruri româneşti”. I. A. Lapedatu se credea chemat să contribuie, în vremuri grele, la progresul poporului român şi cuvintele lui N. Iorga sînt un elogiu la care nu se putea gîndi. “Ivească-se numai adevăratele talente – scrie I. A. Lapedatu în 1874, în prefaţa la Încercări în literatură –, arete-se geniile, şi noi pigmeii vom reintra iute şi de grabă în obscuritatea, din care am ieşit. Dar pînă atunci facă bine naţiunea să primească şi puţinul ce i-l oferim noi”.