roman
de Monica Mărgineanu
Colecţie: În afara colecțiilor
ISBN: 978-606-8924-16-8
Nr. pagini: 208 p.
Format: 130 x 200 mm
Apariţie: martie 2022
Amintirile Monicăi Mărgineanu ar putea fi încadrate într-o specie literară aparte, derivată din memorialistica de detenție comunistă. O postmemorialistică a mărturiilor celor cărora le-au fost arestați părinții din motive de conștiință. Memoria celor care au fost ”blestemați” să se nască unde nu trebuie, când nu trebuie și mai ales să primească o educație cum nu trebuie. Realiter este cuvântul-cheie al acestei mărturii cutremurătoare. Un cuvânt făurit în atelierele emoționale ale autoarei, eliberat de sub carapacea acelui adevăr ”hărăzit numai pruncilor”, un cuvânt capabil să cuprindă realitatea întreagă, cu concretul și imaginarul ei laolaltă. Realiter-ul acesta este de fapt o istorie a regimului comunist din România, privit prin ochii copilului nevinovat – cum altfel ar putea fi un copil? –, ai adolescentului dornic de iubiri și învățătură, ai tânărului trecut brutal dintr-o eră într-alta, fără consimțământ, fără compasiune, cu multă ură și cinism.”
Gelu Hossu, Prefață
Realiter este denumirea dată de Maria Manasia – personajul central al acestui roman autobiografic al Monicăi Mărgineanu – acelui spațiu mental în care ea se refugiază din fața agresivității realității comuniste, creându-și „propria realitate”, unde trăia „cu gând tainic despre ne-a-pă-ra-ta victorie a celui drept, a celui mai bun”, despre „acel adevăr care se arată la vedere ca de la sine, adevărul prieten-care-neapărat-întotdeauna-la-nevoie-se-cunoaște”. Vulnerabilă și retractilă, Maria se închide însă în realiter, care cu timpul devine o carapace a memoriei, populată de spaimele, frustrările, dezamăgirile, lipsa de speranță și resentimentele unei vieți petrecute în comunism ca fiică de deținut politic. Până într-o zi, când are puterea să hotărască: „calc peste realiter, îi zdrobesc țeasta!” Va reuși să se elibereze?
Traian Călin Uba, editor
Monica Mărgineanu (n. 1945), licenţiată a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, este istoric de arhitectură, specializat ca arhitectarheolog.
S-a dedicat peste 40 de ani studiului arhitecturii antice din România. A studiat arhitectura greacă şi romană de la Tropaeum Traiani, Histria, Argamum, Halmyris, Pietroasele; arhitectura bizantină de la Păcuiul lui Soare, Nufărul, şi
arhitectura dacilor de la Cetatea Zânelor. Sporadic a ţinut cursuri şi seminarii la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi cursuri post-universitare la Facultatea de Arhitectură din Cluj. A făcut stagii de specializare în Germania,
Grecia, Istanbul, a susţinut conferinţe la colocvii internaţionale la Berlin, Atena, Efes (Selçuk) etc.
Este fondatorul şi editorul revistei de istoria arhitecturii, arheologiei, artei Caiete ARA/Ara Hefte/ARA reports. Este membră a asociaţiei germane pentru cercetarea istoriei arhitecturii Koldewey-Gesellschaft.
A publicat numeroase articole în reviste de specialitate şi în volume monografice, ca de exemplu: Tropaeum Traiani. Cetatea (în colaborare) – premiul Academiei „Vasile Pârvan”, Mărturii de civilizaţie medievală românească (coautor), Arhitectura ca artă (coautor). Este autoarea cărţilor Romantismul în arhitectură şi Architecture grecque et romaine. Membra disiecta.
Înainte de 1989 a debutat cu câteva poezii în revistele Luceafărul şi Steaua. În 1992 a publicat volumul de poezii Eclipsele de răsărit, la Editura Dacia din Cluj-Napoca.
A trăit 48 de ani în comunism. A „beneficiat” de consecinţele dosarului, tatăl său, profesor de matematică, fiind deţinut politic, condamnat la 10 ani de temniţă grea, iar după eliberare, în urma graţierii generale din 1964, „fost
deţinut politic”. A fost dată afară din Institutul de Arheologie cu ocazia aşaziselor restructurări pe bază de dosare, din 1973. A reuşit, după aproape trei ani, să obţină dreptul de a se prezenta la un concurs pentru a reveni ca cercetător la acelaşi institut, graţie atitudinii ferme, de o probitate rară în acele vremuri, a directorului Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, D. M. Pippidi, cunoscut savant epigrafist.
