Titlu: Morți fără morminte în Bărăgan (1951-1956)
Coordonator: Romulus Rusan
Colaboratori: Ioana Boca, Virginia Ion, Andreea Cârstea, Angela Bilcea
Carte editată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului
Colecţia „Ora de istorie”
Ediția pe hârtie: Editura Fundaţiei Academia Civică, 2011, ISBN 978-973-8214-62
Editor: Romulus Rusan
TERMENI ȘI CONDIȚII PENTRU DESCĂRCAREA CĂRȚILOR ELECTRONICE
Biblioteca virtuală a Memorialului Sighet este parte integrantă a site-ului http://www.memorialsighet.ro/ dezvoltat și administrat de Fundația Academia Civică.
Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a cărţii prin intermediul altor siteuri, reproducerea parţială sau integrală prin orice mijloace, modificarea sau comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Fundației Academia Civică constituie o încălcare a dreptului de proprietate intelectuală şi se pedepseşte conform legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în vigoare.
Citește mai mult la: http://www.memorialsighet.ro/termeni-si-conditii/
SUNTEŢI DE ACORD CU ACEŞTI TERMENI?
|
Butada atribuită lui Stalin: „un om ucis este o tragedie, un milion – o simplă statistică” este de obicei folosită ca mostră a cinismului operaţiunilor criminale de anvergură care au sacrificat populaţii nevinovate şi au asigurat liniştea călăilor totalitari.
Printre aceste operaţiuni, tipic bolşevice, s-a numărat, în România, deportarea, în noaptea de 17/18 iunie 1951, a 44.000 locuitori din zona de frontieră cu Iugoslavia, în vederea creării unui cordon sanitar între cele două sfere de influenţă din cadrul Kominformului – cea sovietică, a lui Stalin, şi cea balcanică, a lui Tito. Nu se cunosc încă documente din care să rezulte originea acestui act genocidar. A fost el impus de Stalin ucenicilor de la Bucureşti (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Alexandru Drăghici)? Sau a fost iniţiativa acestora din urmă, în vederea stăvilirii rezistenţei din munţi şi a exodului peste Dunăre al „duşmanilor de clasă” interni? Sau, poate, era o măsură de prevenire a unor eventuale atacuri americane (evident, iluzorii) dinspre Iugoslavia lui Tito?
Stilul deportării a fost, fără discuţie, unul de tip sovietic. Aşa cum, în trecutul apropiat, Stalin deplasase popoare întregi în locuri cât mai depărtate de vatra lor istorică (tătarii, cecenii, balticii, basarabenii şi bucovinenii), infiltrând în locul rămas liber populaţii rusofone, comuniştii români au sperat în 1951 să poată distruge „reacţiunea” din Banat şi Mehedinţi (două din grânarele greu colectivizabile ale ţării), mutând-o în stepele pustii şi neprietenoase ale Bărăganului. Scopul nu a fost până la urmă atins, pentru că hărnicia deportaţilor a depăşit toate greutăţile. Şi-au refăcut acolo gospodăriile, iar spiritul tolerant, ţărănesc i-a făcut solidari şi i-a înfrăţit: români bănăţeni, mehedinţeni, basarabeni, bucovineni şi aromâni, germani, sârbi, bulgari şi unguri au transformat închisoarea sub cerul liber într-un falanster sustras duşmăniei etnice şi luptei de clasă din războiul rece dunărean.
Romulus Rusan
