Ioana Hudiță Berindei: Ruxandra mă lua de mână și ma plimba prin casă și spunea: „Doamnă, doamnă, ata-i mama” și mă arata pe mine în poză
In ajun a venit un militian care se chema Glont si zice: „Daca iti vine sa nasti eu sunt de … Read More
Sub acest titlu, inaugurăm o nouă secţiune a site-ului nostru dedicată victimelor comunismului. Vom întâlni povestea vieţii unor oameni care au pătimit pentru credinţa şi caracterul lor. Amnezia din societatea noastră îi condamnă a doua oară aneantizând atât amintirea lor cât şi modelul uman pe care l-au reprezentat.
„Ne-am obişnuit (poate pentru că atâţia ani victimele comunismului au fost uitate, contestate sau chiar hulite) să folosim sobrietatea ştiinţifică şi să evităm abordarea sentimentală a cercetărilor. Acolo unde am găsit documente le-am folosit, acolo unde nu am avut, am preferat să semnalăm lacuna; unde am putut număra victimele am făcut-o; unde nu, am preferat aproximarea ordinului de mărime. Dar, chiar folosind precauţia cea mai drastică pentru a evita riscul exagerării, ne facem vinovaţi faţă de fiecare ins năpăstuit din „marea de amar” (cum ar spune Eminescu), pentru că l-am transformat oricum într-o cifră sau într-o fracţiune de cifră, iar cifrele sunt prin definiţie reci şi distante.
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie (…)
(…) Luând fiecare caz în parte, te cutremuri mai mult decât în faţa statisticii efectuate pe mii sau milioane de cazuri. Fixând un singur chip înţelegi mai mult decât dintr-un convoi de sclavi. Istoricul care a murit la Sighet pentru că a refuzat să-şi abjure scrierile; bătrânul colonel care a străbătut toate fronturile şi a murit de septicemie după ce lipitorile i-au supt venele în orezăria unde fusese dus la muncă forţată; cei trei copii bănăţeni – doi gemeni de un an şi fratele lor mai mare – morţi de frig în decurs de o săptămână în bordeiul deportării lor în Bărăgan; studentul care s-a sinucis la Piteşti ca să scape de torturile „reeducării”; ţăranul cu un iugăr de pământ, mort în închisoarea unde a ajuns pentru că pusese la poştă o scrisoare „cu conţinut denigrator”; fiii şi fiicele respinşi de la şcoală ca „duşmani ai poporului”; mamele obligate să divorţeze de taţii închişi pentru a salva „dosarul de cadre al copiilor”; savantul care şi-a sacrificat viaţa pentru a salva de pneumonie un tânăr; marii ctitori ai României coborâţi de pe culmile Unirii din 1918 în temniţele mucegăite de la Galaţi, Sighet, Aiud şi Râmnicu Sărat…
Toate aceste frânturi de imagini sunt acuzaţii la adresa regimului criminal care ne-a scos pentru o jumătate de veac din Europa şi a încercat să ne facă să uităm cine am fost…
…Nu toate victimele au fost martiri, dar toate ne roagă, din cerul lor, să nu le uităm.”
Romulus Rusan (2006)
Cuprins Din marea de amar (lista cu toate biografiile publicate în această secțiune)
In ajun a venit un militian care se chema Glont si zice: „Daca iti vine sa nasti eu sunt de … Read More
Absolventă a Școlii Tehnice Sanitare, de profesie asistent medical Arestată în 14 octombrie 1958 pentru că făcea partea dintr-o … Read More
Eu m-am născut în 1954, iarna, în acel februarie cumplit, de care își amintesc foarte mulți până în ziua de … Read More
(18 februarie 1882, Topoloveni, Argeș-5 februarie 1963, închisoarea Râmnicu Sărat) învăţător, lider istoric al PNŢ, preşedinte şi, alternativ, vicepreşedinte al … Read More
„La începutul lui 1953, directorul închisorii m-a înştiinţat că voi fi transferat într-o altă celulă, unde voi avea de îngrijit … Read More
(8 ianuarie 1873, Șimleul Silvaniei – 5 februarie 1953, închisoarea Sighet) Delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia … Read More
( 6 februarie 1926 – 5 decembrie 2021) Student la Facultatea de Litere, președintele organizației T.U.N.Ț. din facultate și … Read More
Născută la 14 februarie 1957, la Mirceşti, jud. Iaşi, a venit în Braşov în 1973. S-a căsătorit în 1980, iar … Read More
frezor, n. 1959, Epureni, Vaslui Nicuță Paraschiv: Nu pot să uit niciodată și nu cred că o să uit … Read More