n. 3 oct. 1881, Bavaria, Germania – m. 21 iul. 1955, închisoarea spital Văcăreşti
călugăriţă romano-catolică, maică superioară la Institutul Sfânta Maria – Mănăstirea „Sfânta Agnes” şi la Şcoala „Sfântul Iosif”
A fost arestată la 24 ianuarie 1951 şi condamnată – într-unul din procesele Nunțiaturii – la 5 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale” (sentinţa nr. 396/1952 a Tribunalului Militar Bucureşti)
A fost deţinută în penitenciarele Jilava, Mislea şi Spital Văcăreşti.
A murit în închisoarea spital Văcăreşti la 21 iulie 1955.
„…după două săptămâni, după ce a fost maica Clementina dusă la Văcăreşti, a venit o deţinută, care a fost la Văcăreşti cu mater Clementina şi a văzut moartea ei. Această deţinută mi-a adus cămaşa de noapte, o scufiţă de la mater Clementina şi baticul pe care l-a avut. Ea a spus aşa… Maica Clementina a plecat sâmbătă de la Mislea şi a ajuns la Văcăreşti.
Joi seara, a venit doctorul să o consulte, era un doctor greco-catolic (…) Deci, joi seara, a consultat pe mater Clementina şi a spus la miliţiancă ca să aibă grijă că în noaptea aceea femeia aceasta o să moară. Să aibe grijă! La miezul nopţii iarăşi a venit doctorul şi a spus: „Mai are câteva clipe”. I-a mai făcut o injecţie şi doctorul a plecat. Miliţianca, nu mai ştiu cum o chema, dar era foarte bună, era bătrână. Ea a descuiat şi o a doua celulă şi au venit şi fetele de acolo să asiste la moartea maicii Clementina. De la 12 noaptea până la 4 s-au rugat continuu Rozariul. Mi-a povestit fata aceea, care a fost în celulă cu mater Clementina. Mi-a spus: „Măicuţă, eu am fost acolo trei săptămâni, şi aproape zilnic mureau două-trei persoane, dar n-am văzut o moarte aşa ca la Mater Clementina. Fetele erau în jurul patului ei şi se rugau Rozariul. La 4 fără un sfert, a deschis ochii, s-a uitat jur-împrejur la toate – căuta, probabil, maicile sau pe cineva dintre noi –, dar zâmbea, strălucea la faţă şi a închis ochii. Şi la ora 4 exact iarăşi a deschis ochii, s-a uitat la noi, a zâmbit şi a închis ochii. Nici măcar un gest n-a făcut că e gata”. A avut şi candele. Cum au fost candelele? Fetele ortodoxe, foarte credincioase, ce-au făcut? Au luat câteva picături de ulei, cât era în fiecare zi pe gamelele lor, au pus într-o căniţă, au făcut din vată un fir, un fitil, şi au pus acolo. Şi a murit cu candela în mână şi rugându-se Rozariul.
Doamna aceasta – era tot o ardeleancă, Lydia Gavrilescu, aşa ceva o chema – a spus: „Măicuţă, eu sunt catolică, dar n-am fost practicantă. Dar aşa m-a zguduit moartea lui Mater Clementina. Zilnic mureau două-trei persoane, dar aşa ceva n-am văzut. Simţeai că e Dumnezeu acolo, în apropiere. Am simţit pe Dumnezeu în apropierea dânsei. Şi a murit aşa, strălucind”. Asta a fost moartea lui Mater Clementina.”
fragment dintr-un interviu cu sora Clara realizat de Aurora Sau, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, fond „Aurora Sasu”, interviul nr. 1328, interviu în curs de publicare la editura Fundației Academia Civică (editor Virginia Ion)
