Ce factori au condus la instaurarea regimului comunist în anumite țări ale lumii? Care sunt cauzele ce au contribuit la prăbușirea acestuia? Sub ce forme continuă să influențeze lumea de astăzi? Ce a rămas, la nivelul societății contemporane, din comportamentele, ideile și politicile specifice comunismului în timpul celor aproape șaptezeci de ani în care a dominat Europa? Cum se explică evenimentele actuale din perspectiva istoriei mondiale a comunismului și care sunt firele de adâncime ce unesc trecutul cu prezentul? Acestea sunt (numai) o parte dintre întrebările la care invitații speciali ai acestor conferințe vor încerca să răspundă în cadrul prelegerilor pe care le-au susținut sau pe care le vor susține.
Titulatura conferințelor pe care le derulează, în parteneriat, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino este inspirat de o formulă celebră a cărei autoare este Ana Blandiana: „Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”.
Vă așteptăm în fiecare lună în sala de conferințe din str. JL Calderon nr. 66