Născut la 6 iunie 1921, în Piscu (judeţul Galaţi), ţăran. În iulie 1950, în momentul în care autorităţile comuniste din comună au mers la casa sa pentru a o confisca şi a o trasnforma în sediu al gospodăriei agricole colective, intră în conflict cu acestea. Conform documentelor din arhivele fostei Securităţi, pentru a nu fi arestat, Constantin Lăcătuş pleacă din comună. Este prins abia la 6 decembrie 1950. Reţinut timp de 3 ani şi 8 luni fără a fi judecat, a fost închis la Galaţi, Craiova, Gherla și Jilava.
Daniel Popa: Pe dumneavoastră de ce v-au arestat?
Constantin Lăcătuş: Comuniştii au plecat di la primărie să facă gospodărie colectivă.
D.P.: Când? În ’50?
C.L.: În ’50.
D.P.: S-a făcut propagandă în comună pentru colectiv?
C.L.: Nu.
D.P.: N-aţi auzit pe nimeni vorbind despre colectiv?
C.L.: Pi nimeni. Nimic, nimic.
D.P.: Oamenii se înscriau de bună voie în colectiv?
C.L.: Nu. Cu forţa.
D.P.: Cum erau forţaţi oamenii să se înscrie în colectiv?
C.L.: Umbla unu’ Radu Iacob, care-i mort, şî era preşedintele Sfatului Popular – aşa-i spunea atunci în loc di primar –, umbla cu echipa, cu unii di la Pechea. Şî spunea că sunt mari ştabi. Şî vinea, te prindea pi dumneata, să zicem, pi stradă şî te lua la bătaie până când ziceai ca ei. Ş-aşa intrai în colectiv.
D.P.: În felul ăsta se obţineau cererile de adeziune la colectiv?
C.L.: În felu’ ăsta. Da.
D.P.: Ştiţi oameni care au fost bătuţi de echipele astea?
C.L.: Da’ care n-a fost bătuţi? Şî d-asta şî fugeam şî stăteam prin păduri. Nu numai eu. Atâta lume stătea!
D.P.: Şi fugeau oamenii prin păduri?!
C.L.: Prin păduri stăteam, da.
D.P.: În timpul verii. Dar iarna ce făceaţi?
C.L.: Ai di capu’ nostru cum stăteam…
D.P.: Au fost oameni care nu s-au înscris?
C.L.: Da. Am mai rămas 13 inşi.
D.P.: Şi ce aţi făcut?
C.L.: Am fugit. Am fost eu, care nu m-am trecut, tata iar n-a fost trecut, unu’ George Perjă – Perjă îi porecleşte, da’ nu ştiu cum le spune lor adevărat…
D.P.: Aţi fost 13 persoane sau 13 familii?
C.L.: 13 familii, cum ar veni, care nu ne-am trecut.
D.P.: V-au luat pământul sau vi l-au lăsat?
C.L.: Ni l-a luat.
D.P.: V-au dat pământ în altă parte?
C.L.: Nu ne-a dat nimic.
D.P.: De ce v-au luat pământul fără să vă înscrieţi în colectiv?
C.L.: Fără să ne-nscriem, fără nimic.
D.P.: Şi oamenii care şi-au pierdut pământul în felul ăsta cum trăiau?
C.L.: Greu! Greu!
Şî când au plecat să facă colectivu’, eu nu eram acasă, decât mama era acasă. Eu eram cu nevasta la câmp.
D.P.: Mama dumneavoastră cum se numea?
C.L.: Lăcătuș Chiraca.
D.P.: Și ce s-a întâmplat mai departe?
C.L.: Ei a venit cu lăutarii șî cu drapelu’, cu Gică Baboi – asta era porecla, da’ nu mai ştiu cum îl chema, trăiește șî azi, șî îi mare ştab pi la Veterani. Şî mama era sângură… Lor le cânta lăutarii şî a-ntins mese acolo-n vatră, şî unu’ d-aici din sat, Ionel Căluian, s-a dat în beci, c-aveam beci zidit cu cărămidă…
D.P.: Căluian ce era?
C.L.: A fost legionar, ş-acuma era comunist.
D.P.: Avea vreo funcţie în partid sau era doar membru?
C.L.: Era membru di partid.
D.P.: Şi ce-a făcut?
C.L.: S-a dat în beci, a scos vin d-acolo, ş-a-ntins mesele acolo… În timpu’ cela a vinit un văr al nevestii mele la mine… Eu eram cu nevasta la deal, cum v-am spus… Era nevastă-mea însărcinată în a cincea lună… Şî când vine văr-su, zice: ,,Băi, v-a luat casele!” Eu am plecat imediat d-acolo. Ea – Dumnezeu s-o ierte! – a jugat boii cum a putut acolo ş-a vinit şî ea. Şî eu când am ajuns acasă, ei erau aici. Eu am căutat să fug. Da’, pân’ la urmă, m-a luat şî m-a arestat.
fragment din interviul nr. 760 din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, realizat la 8 septembrie 1997, publicat în Daniel Popa, „Am ţinut de brazda noastră”. Împotrivirea la colectivizare în judeţul Galaţi, Fundaţia Academia Civică, 2017, pp. 37-45
