un articol de Dan Nicu
În fiecare vară, în oraşul maramureşean Sighetu-Marmaţiei are loc un eveniment unic în întreaga Europă: o şcoală de vară dedicată studierii istoriei comunismului, a formelor de manifestare pe care acesta le-a avut în ţările europene, şi nu în ultimul rând, a consecinţelor acestuia pentru europeni. Cursurile Şcolii de Vară se desfăşoară în sala de conferinţe a Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei, în clădirea care, odinioară, aparţinea penitenciarului din Sighet, unde regimul comunist a exterminat personalităţi marcante ale elitei politice şi culturale româneşti din perioada dintre cele două războaie mondiale, ca Iuliu Maniu sau Gheorghe Brătianu. Memorialul a fost înfiinţat prin eforturile Fundaţiei Academia Civică (preşedinte Ana Blandiana), în 1993, iar din 1995 se află sub egida Consiliului Europei.
Ediţia din acest an, a zecea (jubiliară), este a doua la care am participat, alături de încă aproximativ 100 de elevi din România şi Republica Moldova. Întrucât anul viitor nu voi mai fi elev, deci nu voi mai putea participa la concursul de admitere, trebuie să vorbesc aici despre impactul pe care l-a avut Şcoala de Vară asupra mea. Aş putea să descriu pe larg bagajul imens al cunoştinţelor care mi-au fost cu generozitate oferite spre „digerare”, însă consider că lucrurile care contează cel mai mult, de negăsit în alt loc, sunt altele. La urma urmei, unele dintre aceste cunoştinţe le-aş fi putut afla din cărţile publicate de Academia Civică (şi ele sunt foarte multe!), de la emisiuni televizate, precum „Memorialul durerii”, sau din alte surse.
Unică în cadrul Şcolii de Vară este extraordinara comuniune care se creează între elevii din toate colţurile Ţării, aceştia devenind o adevărată familie prin adoptarea unor valori comune: căutarea adevărului, rememorarea marilor greşeli ale trecutului, conştientizarea faptului că ele nu pot fi trecute sub tăcere, ci că trebuie să tragem concluzii de pe urma lor pentru a putea merge mai departe. În condiţiile în care asupra crimelor comunismului nu s-a făcut încă lumină, iar responsabilii pentru ele ar vrea să le uităm, unica metodă prin care putem ţine aprinsă flacăra speranţei că se va face, într-un final, dreptate, este memoria. E o armă tăcută, dar eficientă. Ea nu ne poate asigura o victorie rapidă, în schimb cu ajutorul ei rezistăm în timp, neadmiţând jumătăţi de măsură. Mi-ar plăcea să cred că participanţilor la Şcoala de Vară li s-a transmis în mod miraculos o parte din spiritul luptătorilor anticomunişti din munţii Maramureşului, spirit care am impresia că s-a păstrat în fiecare colţ al acestei minunate provincii româneşti.
În fiecare an, elevii au ocazia de a audia conferinţe ţinute pentru ei de către personalităţi importante ale culturii şi ştiinţei istorice româneşti şi europene. În cadrul celor două ediţii la care am participat, am avut ocazia să-i ascult şi să-i cunosc pe Dan C. Mihăilescu, Alexandru Zub, Andrei Pleşu, Sorin Alexandrescu, Stéphane Courtois, Dennis Deletant, Anneli Ute Gabanyi. Despre aceşti oameni auzisem la radio, îi văzusem la televizor sau citisem lucrările lor. Acum mi s-a oferit posibilitatea de a discuta personal cu ei. A fost o experienţă de excepţie, pe care mi-ar plăcea s-o retrăiesc.
Rectorul Şcolii de Vară este istoricul francez Stéphane Courtois, autor şi coordonator al „Cărţii Negre a comunismului”, un studiu complex al fenomenului comunist şi al crimelor comise de către regimurile marxiste din întreaga lume. De această dată, tema conferinţei sale a fost „Europa reunificată şi memoria comunismului”.
Conferinţa lui Andrei Pleşu m-a impresionat în mod deosebit. Prin citate din Manifestul Comunist şi din operele lui Marx, Engels şi Lenin, domnia sa a spulberat mitul „comunismului bun”, pe care dictatura l-a făcut rău. Am descoperit că violenţa era prevăzută din start în planurile comuniştilor şi că unica metodă de instaurare a „noii societăţi” era distrugerea din temelie a tot ce se făcuse până atunci. Cu alte cuvinte, un salt înapoi de cel puţin câteva secole. Teroarea declanşată de Lenin şi continuată de Stalin nu era, deci, o deviere de la principiile marxismului, ci tocmai punerea lui în practică în conformitate cu toate preceptele acestuia.
Aflarea la Şcoala de Vară de la Sighet mi-a dat posibilitatea de a-mi lărgi orizontul, de a percepe realitatea crimelor comunismului, a monstruozităţii acestui sistem. Recomand această experienţă tuturor tinerilor care îşi doresc să afle adevărul despre ce s-a întâmplat pe parcursul deceniilor obscure de totalitarism prin care ne-a fost dat să trecem.
articol preluat din revista Contrafort, nr. 8(154), august 2007, www.contrafort.md
