Toamna trecută, aproape sincron, au apărut cîteva noi publicaţii de caracter istorico-memorial, sub egida Fundaţiei Academia Civică, aşezămînt care tocmai cunoştea un moment jubiliar, la două decenii de la fundarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Între acestea, un ghid întocmit de Romulus Rusan, director al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, pune la îndemîna oricui, sistematic, informaţia necesară unui prim contact cu marele complex Memorial Sighet, a cărui faimă a cunoscut o continuă extensiune în intervalul amintit. Într-un inspirat preambul, Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei, a găsit expresia menită a sublinia nevoia ieşirii noastre, ca neam, din „insuportabila tăcere”, instalată de-a lungul istoriei faţă de momentele ce definesc demnitatea colectivă, destinul poporului român.
O asemenea reacţie recuperatoare stă la baza ingeniosului complex, ajuns a fi o preţioasă şi inestimabilă „şcoală a memoriei”, definită ca atare de Ana Blandiana şi în volumul Spirit printre gratii: Memorialul românesc de la Sighet, îngrijit de Katharina Kilzer şi Helmut Müller-Enbergs în seria citată[1]. Editorii volumului observă de la început că „închisoarea s-a transformat dintr-un loc al despotismului şi al pervertirii justiţiei într-un loc al dialogului şi al schimbului de idei cu privire la trecut”[2]. Cazuistica inepuizabilă a acestui „univers de suferinţă”, pentru cunoaşterea căruia au fost puse la lucru mai toate uneltele disponibile[3], invită desigur la acea continuitate generaţională pentru care s-a întemeiat anume Şcoala Memoriei.
Universul recluziunii politice, explorat memorialistic şi literar de Florin Constantin Pavlovici, a fost pus în valoare şi prin două cărţi ale acestuia (Tortura pe înţelesul tuturor, ed. 3, 2012; Viscolul şi păianjenul, 2014), în care se reflectă propria experienţă carcerală, împreună cu „poveştile deţinuţilor politici şi ale prizonierilor de război”, după cum ne previne din capul locului autorul. S-a folosit pentru aceasta de memoriile supravieţuitorilor, convins că „acolo se află adevărul, nu în arhivele întocmite de Securitate şi de tribunale”[4]. Însă autorul însuşi a parcurs „cele peste optzeci de volume din Dosarul de obiectiv al Radioteleviziunii intrate în arhiva CNSAS”, ca să conchidă cu temei că „Securitatea nu a ratat nici un capitol din inventarul crimelor”[5], inventar la constituirea căruia cărţile lui Florin Constantin Pavlovici au adus o eminentă contribuţie.
După volumele Bukovski la Sighet (2002), Courtois la Sighet (2005) şi Alexandru Zub la Sighet (2013), dedicate unor „magiştri fondatori”, cum îi numeşte editorul seriei, Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică a făcut să apară încă unul, Dennis Deletant la Sighet (2014), cu un cuvînt introductiv de acelaşi inepuizabil editor, ajuns a fi şi un respectabil istoric al perioadei recente, cu numeroase contribuţii de ordin documentar şi exegetic[6].
Personal, l-am cunoscut pe Dennis Deletant din primii ani ai legăturilor sale directe cu România, atunci cînd aceasta devenise „republică socialistă” şi manifesta o anume tendinţă de deschidere spre lumea din afara „lagărului sovietic”. Tînăr profesor la Universitatea din Londra, unde i-a succedat la catedră lui Eric Tappe, care cunoscuse realităţile noastre în cadrul Comisiei Aliate de Control, publicînd apoi unele studii de istorie şi traduceri literare, Dennis Deletant beneficia şi de importanta moştenire „românistică” lăsată de R.W. Seton-Watson şi sporită de fiul acestuia, Hugh, într-un mediu academic ce stimula interesul pentru Europa Est-Centrală. În acest cadru, s-au putut organiza reuniuni ştiinţifice (colocvii, simpozioane, mese rotunde) pe diverse teme de interes comun, în ambele ţări, inclusiv în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Suceava, la care am avut onoarea să iau parte eu însumi, alături de Cornelia Bodea, Gh. Buzatu, V. Dobrinescu, Al. Duţu, Dinu C. Giurescu, Beatrice Marinescu ş.a., beneficiind anume de relaxarea survenită.
Din 1965, cînd studiosul a luat parte la cursurile de vară de la Sinaia, pînă acum, Dennis a fost mereu un partener al istoricilor români, pe diverse teme, din evul mediu pînă în zilele noastre, publicînd studii, documente, bibliografii, sinteze colective, pe linia vechii tradiţii istoriografice, una de caracter pozitivist. Căsătoria cu Andreea Caracostea, nepoata academicianului închis cîndva la Sighet, l-a familiarizat încă mai mult cu realităţile româneşti din perioada postbelică. Nimic surprinzător deci în devotamentul său faţă de Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, fondat în 1993, la ale cărui simpozioane a participat mereu, fiind şi primul rector al Şcolii de Vară aferente. Cuvîntul introductiv la noua lui carte, Dennis Deletant la Sighet, conţine numeroase date şi aprecieri legate de acest capitol al activităţii sale, din 1967, cînd a întreprins o riscantă vizită la Sighet, pînă la jubileul de azi al Memorialului.
Volumul la care ne referim, alcătuit cam în felul celor anterioare din serie, conţine comunicările prezentate la simpozioanele respective (1993-2002) şi la Şcoala de Vară (1998-2013), cu accent firesc pe relaţiile româno-britanice, cu date noi şi analize pertinente, unele chiar insolite, din anii partajului geopolitic. Sînt elemente ce relevă totodată competenţă şi deontologie profesională, subliniind din nou valoarea şcolii istoriografice apartenente, pusă la lucru acum pentru a lumina, după expresia editorului, crîmpeie din „faţa ascunsă a trecutului românesc”[7]. Temele antamate însoţesc, se poate spune, pas cu pas, structura seriilor Analele Sighet şi Şcoala Memoriei, autentică arhivă de istorie orală şi istoriografie. Dosarul propriu de Securitate a constituit, la una din reuniuni, prilej de confesiune şi analiză ego-istorică.
Păstrez, în „arhiva” personală, destule urme ale relaţiei mele cu Dennis Deletant: scrisori, extrase, cărţi cu dedicaţii etc., toate susceptibile de a-i contura o imagine mai exactă şi poate mai expresivă. Nu e locul aici să mă refer la ele.
[1] Katharina Kilzer, Helmut Müller-Enbergs (ed.), Spirit printre gratii. Memorialul românesc de la Sighet, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2014, p. 15-17.
[2] Ibidem, p. 7.
[3] Ibidem, p. 234-235: Romulus Rusan, Epilog sentimental.
[4] Florin Constantin Pavlovici, Viscolul şi păianjenul, Fundaţia Academia Civică, 2014, p. 5.
[5] Idem, Frica şi pînda, Bucureşti, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, 2009, p. 125.
[6] Dennis Deletant la Sighet, editor şi cuvînt introductiv Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2014, 368 p. + ilustraţii.
[7] Ibidem, p. 13.
Convorbiri Literare, ianuarie 2015, Alexandru ZUB – Un istoric englez despre comunismul românesc: Dennis Deletant
http://convorbiri-literare.ro/?p=3860