Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Cornel Vulpe

Cornel Vulpe

posted in: Din "marea de amar"

(1969-1994)

muncitor necalificat de la întreprinderea de Autocamioane Braşov

participant la revolta din 15 noiembrie 1987

a fost condamnat la 2 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 2823 a Judecătoriei Braşov din 3 decembrie 1987

 

Cornel Vulpe: …În ziua de 16 noiembrie 1987 am fost luat de acasă şi dus la Miliţia judeţului Braşov, unde am fost anchetat până a doua zi dimineaţă. Am fost bătut de un colonel în jurul vârstei de 40-45 de ani, cu părul cărunt, de statură mică, 1,60 m şi gras.

După aceea am fost dus la Bucureşti, la IGM, unde am fost anchetat şi bătut de un bărbat în vârstă de 27-30 de ani, brunet, înălţime 1,75, şi de un altul mai bătrân, în vârstă de 45-50 de ani, înălţime 1,70 m, slab, cu părul încărunţit.

Pe urmă am fost trimis la Botoşani, unde am fost dat în grija unui colonel de la care am mai luat câteva palme pe parcursul celor doi ani cât am stat la Botoşani.

La 15 noiembrie 1987 am strigat lozinci anticomuniste şi contra lui Ceauşescu, au fost cu mine în momentul acela: Iacob Dănuţ, Gyerko Gheorghe, Boeriu Marius, Oprişan Gheorghe…

3 decembrie 1990

(în Mihai Arsene, Dosar Braşov 15 noiembrie 1987, vol I, pag. 67)