Mi-a rămas întipărită în minte fiecare oră, fiecare clipă, chiar dacă am fost un copil mic… Știu când m-am trezit în bătăile din ușă și când au intrat 3 oameni. Închid ochii și văd soldatul cu arma… Copil fiind, am vrut să ies în curte – în curtea casei aveam un dud – și niciodată nu voi uita arma militarului pusă de-a curmezișul ușii ca să nu îmi dea voie să ies afara.
Nu pot uita orele petrecute în gară până la plecarea garniturilor de tren… În a doua zi de Rusalii (18 iunie 1951) deja eram în gară și așteptam completarea garniturilor. Și în spatele liniei de cale ferată e un canal, și țin minte că m-am jucat cu fratele meu și am cules melcișori. Și astea au fost singurele jucării cu care am plecat în Bărăgan. Ani de zile astea au fost singurele noastre jucării, cei 5 melcișori.
Într-un vagon eram 3 familii, cu căruțe, cu animale, cu oameni, cu tot ce a intrat. Dar nu știam unde ne ducem… Toată lumea vorbea că vom fi duși în Siberia. Abia după ce am trecut de București am aflat, părinții au aflat că vom rămâne pe teritoriul României, dar nu se știa unde.
Cam o săptămână a durat drumul… Pe drum, în gări, soldații ne dădeau apă și Crucea Roșie dădea copiilor câte o cană de lapte, dar și acela era acrit, și eventual medicamente, dacă era cazul.
Fragment dintr-un interviu cu Cornelia Maria Fiat, realizat de Georgeta Pop în martie 2002 (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 1456)
Fotografia cu cei doi frați Fiat a fost făcută la Slobozia, în august 1954. Era prima dată, după 3 ani de deportare, când cei doi copii au plecat din Viișoara, satul în care au fost deportați în iunie 1951.
În iunie 1951 familia Cornelia și Gheorghe Fiat din Ciacova, jud. Timiș a fost deportată în Bărăgan împreună cu cu cei doi copii, Mia de 5 ani și 6 luni și Puiu de 3 ani, precum și cu bunicii Fiat și Liuba
