un articol de Cristian Pătrăşconiu
Azi se sarbatoresc 15 ani de cind exista ideea infiintarii Memorialului Sighet. In mod anormal, momentul se va consuma intr-un cvasianonimat deja traditional.
„Primul memorial al victimelor comunismului din lume“ concretizeaza si pune in circulatie, tot azi, la ceas aniversar, o idee excelenta: un DVD (care se cheama ,,Muzeu de luat acasa’’) prin intermediul caruia se poate vizita, virtual, incinta Memorialului Sighet. La Sala Oglinzilor, de la sediul Uniunii Scriitorilor, e vernisata si o expozitie cu instantanee din Memorial cu tema „Represiunea impotriva scriitorilor“. Am tinut sa consemnez cele doua puncte de reper ale zilei de astazi pentru ca, desi in sine sint vesti extraordinare, cel mai probabil, ele vor face doar in mod accidental obiectul unor stiri in presa de larga circulatie.
In alta ordine de idei, Memorialul de la Sighet capitalizeaza, discret, dar consecvent, multe beneficii pentru Romania. Pentru intretinerea memoriei, pe scurt (de pe site-ul destul de putin vizitat al acestui foarte pretios proiect): Memorialul e „protejat“ din 1995 de Consiliul Europei. Aceeasi institutie, incepind cu 1998, plaseaza Memorialul de la Sighet in prima linie a institutiilor care au ca scop pastrarea memoriei continentului alaturi de Memorialul de la Auschwitz si de Memorialul Pacii din Normandia.
Cu scopul de a „reconstrui si pastra memoria unor popoare, in particular a celui roman, carora timp de jumatate de secol li s-a indus in constiinta o istorie falsa“, Memorialul are doua „componente“ fundamentale: un Muzeu (localizat chiar in Sighet, exact in spatiul fostei si teribilei inchisori politice) si un Centru international de studii asupra comunismului (sediul sau e in Bucuresti). Nascut si crescut din indirjirea buna a citorva oameni, Memorialul iese tot mai mult si mai eficient in afara Romaniei; desi propune si expune o istorie tragica, institutia aceasta face o imagine buna tarii noastre. O face spunind adevarul istoriei noastre recente – unul greu de suportat, dar util, igienic si, din punctul meu de vedere, obligatoriu de spus.
In fine, ar fi putut fi ceva mai neplacut decit faptul ca „superprofesorul de istorie“, care este Memorialul de la Sighet, e invaluit in atit de multa si, adesea, nedreapta discretie: sa nu fi existat, sa nu fi fost inventat!
In fiecare vara, la Memorial vin, la scoala de vara, tinerii. Sint curiosi, destepti si tot mai multi. E foarte bine. Asadar: pentru cei de la Memorial – respect
articol aparut in ziarul “Cotidianul” din 29 ianuarie 2008, www.cotidianul.ro
