Home » Română » Memorial » Revista presei » Cotidianul: "Ultimele caiete" ale Doinei Cornea au fost lansate marţi

Cotidianul: "Ultimele caiete" ale Doinei Cornea au fost lansate marţi

posted in: Revista presei

Doina Cornea, cunoscută pentru disidenţa anticomunistă, a lansat, marţi, un volum memorial intitulat „Jurnal – ultimele caiete” cuprinzând însemnări din perioada 1988-2008 şi consemnarea unei convorbiri pe tema abuzurilor la care a fost supusă de Securitate, potrivit NewsIn.

Fragmentele de jurnal reprezintă atât judecăţi faţă de întâmplări şi persoane care au avut legături cu istoria comunistă a României, cât şi meditaţii asupra unor fapte de viaţă.

Volumul cuprinde, de asemenea, o înregistrarea scrisă a unei convorbiri din 2002 dintre autoare şi copiii săi, Ariadna Combes şi Leontin Iuhas, documente reproduse din dosarul de la CNSAS şi fotografii din perioada comunistă.

Prezentă la lansare, poeta Ana Blandiana, cea care a şi editat şi prefaţat volumul, spune despre acesta că ar fi o carte care vorbeşte despre „de unde vine răul şi cum putem să i ne opunem”.

Doina Cornea, acum în vârstă de 80 de ani, nu a fost prezentă la evenimentul de lansare, din motive de sănătate.

În toamna anului trecut, scriitoarea a suferit un accident vascular în urma căruia a rămas cu o paralizie pe partea dreaptă. În prezent ea se află sub tratament în Franţa, unde locuieşte şi fiica sa.

Doina Cornea a fost traducător şi publicist, asistent universitar la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, de unde a fost demisă în 1983 din cauza activităţii sale disidente. Ea a difuzat, între 1982 şi 1989, 31 de texte şi proteste, prin intermediul radioului “Europa Liberă”, în care denunţa opresiunea comunistă. A fost anchetată violent de Securitate.

După participarea marcantă la revoluţia din 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism din care şi-a dat demisia la numai o lună de la înfiinţare, din cauza transformării FSN în partid politic şi a reminiscenţelor comuniste ale acestuia. A fondat Forumul Democrat Antitotalitar din România, o primă formulă de opoziţie democrată postdecembristă, transformat mai târziu în Convenţia Democrată din România (CDR). Este, de asemenea, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice şi a Fundaţiei Culturale Memoria.

www.cotidianul.ro, 30 iunie 2009