Home » English » Center for Studies » 1945 documentary files » Crearea Sovrom-urilor

Crearea Sovrom-urilor

posted in: 1945 documentary files

Tratată ca ţară învinsă, deşi a participat cu întreg potenţialul uman şi material, timp de 260 zile, la război alături de Naţiunile Unite învingătoare, România nu a primit, spre deosebire de alte ţări est-europene, ajutoare materiale din partea United Nations Relief and Rehabilitation Administration (U.N.R.R.A.), pentru a înfrânge criza alimentară, îndeosebi.

Ruperea legăturilor economice cu cel de-al Trilea Reich, care deţinuse un adevărat monopol în comerţul exterior al României în anii 1940-1944, nu a fost urmată în condiţiile desfăşurării operaţiunilor militare la graniţele ţării noastre, de reluarea imediată a relaţiilor economice cu partenerii tradiţionali. În condiţii de izolare economică, au fost încheiate, la 8 mai 1945, la Moscova, Acordul privind schimbul de mărfuri şi Acordul de colaborare economică dintre România şi URSS. Erau primele înţelegeri economice importante semnate de România după 23 august 1944. Volumul schimburilor de mărfuri preconizat se ridica la 50 milioane de dolari.

Acordul de colaborare economică şi protocolul confidenţial care-l însoţea au stat la baza constituirii şi funcţionării Sovrom-urilor. Domeniile de colaborare vizate erau agricultura, industria (petrolieră, metalurgică, forestieră, alimentară şi textilă), transporturile şi navigaţia, băncile. Protocolul confidenţial preciza conţinutul şi formele de organizare a societăţilor mixte în domeniul explorării şi exploatării petrolului (stabilind, spre exemplu, obligaţia guvernului de a acorda societăţii dreptul de preferinţă pentru explorarea unor terenuri libere), al industriei lemnului, metalurgiei (se prevedea participarea U.R.S.S. la societatea pe acţiuni „Uzinele şi Domeniile Reşiţa”), transporturile pe apă (cu folosirea porturilor Constanţa, Galaţi, Brăila, Giurgiu) şi aeriene, comerţul de bancă. Fiecare dintre părţile contractante urma să deţină 50% din acţiuni.

(…) Trebuie remarcat că, deşi protocolul prevedea semnarea, în termen de două luni, a unor acorduri separate pentru stabilirea condiţiilor juridice, financiare şi tehnice pentru organizarea şi activitatea fiecărei societăţi, nici unul dintre acestea (preconizate în protocol) nu a fost semnat în termenul prevăzut.

La 17 şi 19 iulie au fost semnate, la Bucureşti, convenţiile pentru înfiinţarea primelor societăţi mixte: Sovrompetrol şi Sovromtransport. Alte două – Tars şi Sovrombanc – au fost semnate la 8 şi, respectiv, 14 august 1945. Celelalte societăţi mixte au luat fiinţă între anii 1946-1952.

Curând după înfiinţarea lor, societăţile au obţinut poziţii de prim ordin în domeniul în care-şi desfăşurau activitatea. Astfel, Sovrompetrol deţinea, după doi ani de activitate, 36.5% din cantitatea de ţiţei prelucrat, 37,7% din expediţiile interne de petrol şi 38,2% din cele externe.

Într-o scurtă perioadă de timp, grupul „Sovrombanc”, alcătuit din societatea Sovrombanc (creat la 8 august 1945), şi Societatea Bancară Română, Banca Comercială Română şi Banca Agricolă – la care societatea sovieto-română avea o participare majoritară –, a ajuns să deţină poziţii preponderente în activitatea bancară din România.

(…) Ulterior la 31 martie şi 18 septembrie 1954, 12 din 16 societăţi au fost desfiinţate (Sovrompetrol, Sovromasigurare şi Sovromcuarţ au funcţionat până în 1956). Valoarea părţii de participare sovietică urma să fie răscumpărată de statul român.

Potrivit unor evaluări realizate în vara anului 1964 la Oficiul Acorduri şi Documentare din Direcţia Operaţiunilor cu Străinătatea a Băncii de Stat a României, cursul între leu şi dolar era în februarie 1954 de la 6 la 1. Rezultă, deci că România avea de plătit Uniunii Sovietice, în momentul desfiinţări Sovromurilor circa 590 milioane dolari.

 

(„Istoria Românilor”, vol. IX, coordoonată de Dinu C. Giurescu, secretar Florin Şperlea, Editura Enciclopedică, 2008)