Revoluţia din Ungaria a creat o atmosferă tensionată în rândul studenţilor… Noi nu ştiam foarte mult despre ce preconizează ungurii, ce formă de stat au de gând să instituie acolo, nu ştiam nici cine sunt liderii revoluției din Ungaria. Dar pentru noi conta că era o energică mişcare de protest antisovietică (…) Ce va fi în perspectivă rămânea de văzut, dar mai rău decât era nu putea să fie în continuare. Că va veni o altă organizare a statului, că va veni o altă orientarea politică, rămânea de văzut.
…Vestea manifestaţiei studenţeşti a venit pe mai multe căi. Ideea era de a ieşi în Piaţa Universităţii, de a împinge un tramvai de pe linie – la acea dată treceau tramvaie prin faţa universităţii, unde sunt astăzi troleibuzele – şi de a se aduna lumea. Ar fi urmat ca unele persoane să ni se adreseze din balconul universităţii și astfel să se declanşeze şi și la noi revoluția. Din păcate însă în momentul în ziua fixată petnru manfiestație deja jocul era pierdut. Rușii intraseră deja în Ungaria. …Foarte mulţi dintre noi au ezitat şi nu au mai venit la manifestaţie.
În ziua de 5 noiembrie 1956 am plecat de acasă spre Piaţă. Avusesem dimineaţă cursuri. Manifestația era programată la ora 15. Am fost acasă, am mâncat şi m-am dus în Piaţa Universităţii. Acolo erau deja trupe de securitatea, masate pe toate străduțele. Prelatele care acopereau camioanele lăsau pe la crăpături să se vadă ce este înăuntru. Mai erau și colegi trimişi de conducerea universității să facă liste. Pe acești colegi i-am recunoscut imediat, pentru că nu erau din categoria celor pe care nimeni nu ar fi avut curajul să-i invite la manifestaţie. Erau pilonii UTC-ului, cunoscuţi şi recunoscuţi.
…Erau studenţi din toate facultăţile. Ne-am întâlnit, ne-m dat seama despre ce este vorba, am ocolit de două sau de trei ori universitatea. Am văzut priviri dezorientate, ne-am dat seama că nu poate să iasă nimic… Bine că nu a ieşit nimic. În anchetă, ulterior, ni s-a spus că dacă unul singur ar fi strigat ceva, indicaţiile erau foarte clare să se tragă, urgent, să se înăbuşe în fașă orice încercare de protest…Pe fețele colegilor mei se vedea nedumerire, dar și emoţie de ceea ce se poate întâmpla.
Am plecat din Piața Universității împreună cu trei colegi, Gina Ionescu, Radu Surdulescu şi Florin Caba. Am mers la mine acasă pentru a scrie nişte manifeste, cu intenţia de a le difuza a doua zi în facultate, de a le lipi pe pereţi şi de a le împrăştia prin facultate. Bineînţeles că mijloacele de redactare pe care le aveam erau primitive, nu aveam maşină de multiplicat, nici măcar o maşină de scris nu avem. Am scris manifeste de genul “Jos rusa şi marxismul!”, “Vrem ştiinţă, nu politică în universităţi!”, “Urmaţi exemplul studenţilor unguri, cehi şi polonezi!”…, tot felul de asemenea manifeste. Am făcut vreo douăzeci, treizeci de asemenea manifeste, toate scrise pe coli obişnuite de hârtie A4, cu un toc, înfăşurat în vată, şi înmuiat în cerneală. Acele manifeste nu au ajuns să fie citite în facultate, au rămas la mine, după ce au plecat cei trei colegi. Asta se întâmpla târziu noaptea, plecare lor, şi au rămas la mine ca să le aduc a doua zi la facultate şi ca să vedem cum le lipim. Preconizam să ne ducem mai devreme înainte să vină ceilalți colegi, ca să putem lipi în linişte manifestele și să nu se ştie cine le-a pus acolo. Dar asta nu s-a mai întâmplat pentru că în aceeaşi noapte a fost arestată Gina Ionescu…
A venit tatăl Ginei la noi să ne anunțe, era prieten cu tata. Şi tata imediat mi-a cerut să ard manifestele pentru că mă aşteptam să mă aresteze și pe mine.
A doua zi au început arestările masiv… La îndemnul părinţilor mei nu m-am dus a doua zi la facultate, ştiind că dacă Gina fusese arestată noi vom avea aceeaşi soartă. Am așteptat două zile, au venit pe 7 noiembrie, la ora prânzului şi m-au arestat …Am fost dus la Ministerul de Interne…în subsol…şi aruncat într-o celulă, unde am fost lăsat până a doua zi dimineaţă când a început ancheta…
Noi nu voiam să răsturnăm regimul, noi voiam să se normalizeze nişte lucruri. De fapt problemele acestea de anvergură, de perspectivă nici nu se puseseră pe vremea respectivă…Dar anchetatorii voiau să ne scoată duşmani cu orice preţ, voiau să agraveze lucrurile, să ne constrângă să recunoaştem caracterul subversiv, organizat, bine gândit şi bine pus la punct al manfiestației, nu acea mişcare absolut spontană şi absolut nefondată teoretic care avusese loc…
Fragment din interviul cu Dan Mugur Rusiecki, realizator Ioana Boca, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviulnr. 900
Dan Mugur Rusiecki a fost arestat în 7 noiembrie 1956. A fost condamnat la 4 ani închisoare corețională pentru ”agitație publică”. Închis la Jilava, apoi în lagărele de muncă Giurgeni, Salcia și Grădina. La expirarea pedepsei, în 1960 i se stabilește domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Se va putea întoarce acasă abia în 1963.
