Marin Crăciun: (…) În noaptea aia a-nceput să ningă. Pi 3 decembrie spre 4. A nins cam di vreo 10 centimetri, așa, a albit pământuʼ. Ger. Miercuri dimineață, pi 4 decembrie, cam când să scoală lumea așa, auzim că trăgea clopotuʼ di bătea pământuʼ. Abia începuse să se lumineze. Când iese lumea să dea la vite, vede satu’ înconjurat. Toată lumea să strânge acolo unʼe trăgea clopotuʼ: „Ce-i? Ce-i?” „În marginea satului, a venit ei!” Două mașâni di Securitate, cu militari, cu ofițeri, alte două era mai în spate, pi şosea, spre Suraia. Satuʼ era înconjurat di noaptea tot, di armată șî miliţie. Două mașâni militare decoperite a înaintat în sat. Acolʼ la cazemată s-a oprit. S-au dus oamenii la ele: „Domʼle, ce vreți?” „Vrem să intrăm în sat.” „Domʼle, intrați în sat, daʼ a fost vorba di ieri, cu primuʼ secretar, că nu mai vine să ne treceți la colectiv forțat.” „Dați-vă la o parte! Dați-vă la o parte!” Unuʼ di la noi, Dimofte Aurel, zâce: „Domʼle, io acuʼ am scăpat di armată șî știu că avem șî noi un ordin, nu putem să intrăm într-un sat forțat șî să deșchidem focuʼ.” „Te dai la o parte?” Omuʼ nu s-a dat la o parte. Atunci, ofiţăru’ dân prima maşână, dac-a văz’t aşa, a scos pistolu’ șî l-a-mpușcat pi loc. Ș-atuncea tot ofițeruʼ ăsta a dat ordin: „Foc!” S-a tras… s-a tras în plin.
Daniel Popa: Ce grad avea, știți?
M.C.: Locotenent-major era.
D.P.: Nu-i știți numele, nu?
M.C.: Daʼ di unʼ să știu? Au întrebat oamenii, da’… Avea o mitralieră pi cabina mașânii, ş-a tras direct în lume. Atunci a murit ș-un băiet di 14 ani, care-i vecin cu mine aicea, Arcan Ion. (El a auzât șî el lumea răcnind șî s-a dus şî el în drum acolo.) Atunci a murit şî taică-miu. (Avea 49 di ani. Şî am rămas opt copii fără tată, noi.) Când a văzut că încep să cadă oameni jos șî trag în popor în plin, lumea s-a-mprăștiat ș-a fugit. Ș-atunci a ʼnaintat mașânile astea pânʼ la biserică, unde era un băiet eliberat dân armată, Cristea Enuță. El tot mai trăgea clopotuʼ. Cu el acolo mai era un băiet acolo di vr’o 6 ani. L-a văzut p-ăsta că să urcă șî s-a dus șî el. (Băietu’ ăsta trăiește șî astăzi. Îi spune Haralambie Vasile.) Şî ăştia dân maşână a-ntins mitraliera în clopotniță, a tras – ș-acuʼ să cunoaște urmele di gloanțe – şî a împușcat pi ăla care trăgea clopotuʼ. A căzut jos, da’ încă tot mai trăgea clopotu’ că mai ajungea c-un băț şî mai dădea în clopot. Pi băiatu di 6 ani nu l-a atins niciun fel di glonț, c-a stat cum o fi stat. Atuncea am văz’t că s-a suit patru militari șî cu ofițeruʼ, cu arma-nainte, l-a dat jos pi Cristea Enuță, l-a pus în mașână șî l-a luat. N-a mai dat voie la nimeni cu el. Mort l-a luat. Şî dup-aia a înaintat mașânile pânʼ la școală. La școală s-a oprit. La 100 di metri, dădea doi militari jos, la o sută-două di metri, dădea doi militari jos, armați șî cu câini după ei. Șî n-avea voie nimeni să mai miște nici pi șosea, nici pi drum, nici în ogradă, nici să ieși afarʼ dân casă. Dup-aia a-nceput să umble, pi fiecare uliță șî pi fiecare drum, un ofițer șî doi militari. Șî întreba: „Ești proprietar?” „Nu.” „Ai om străin?” „Da”. Șî-i lua șî-i ducea acasă di pi unde era, pi fiecare. Șî nu lăsa acasă dicât proprietarii. A dat voie, vr’o două ore, să să ducă fiecare la casele lor. A durat asta pân la ora 12.
Eu, atunci, când am văzut că tata e împușcat acolo, n-am mai apucat să mai ajung la el păntru că armata vinea șî trăgea-ncontinuu (era o grupă, așa, un batalion di intervenție di Securitate, di la Tecuci). Șî am vrut să-njug boii la căruță – c-aveam boi atunci – șî să-l aduc pi tata mort d-acolo. Când m-a văzut militarii ceia: „Intră-n casă că te-mpușc! Intră-n casă că te-mpușc!” Am lăsat boii slobozi în ogradă șî m-am ascuns după casă. Nu mi-a dat voie să mă duc la tata. Mama, când a auzât di tata, a căzut ca moartă jos. Mai venisă şî o soră d-a lu’ tata acolo, auzâse că-i mort taică-miu… Copii ceilalți, toți mici… Cel mai mic, Crăciun Vasâlică, încă nici doi ani n-avea împliniți. (…)
(AIOCISAC, interviu 749 III, realizat în anul 1997)
Marin T. Crăciun, născut la 24 octombrie 1938, Vadu Roşca (judeţul Vrancea), ţăran; arestat la 5 decembrie 1957, condamnat la 5 ani închisoare corecţională pentru „rebeliune”. Detenţia la Galaţi, Gherla, Salcia, Tecuci. Eliberat prin graţiere la 27 februarie 1960.
Fragment din volumul Daniel Popa, Pe aici nu se trece. Revolte țărănești din Vrancea (1957-1958), editor și studiu introductiv Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2016
