Politizarea a mers în paralel cu epurarea.
Decretul-lege privind reforma electorală (14 noiembrie 1918), preciza, la articolul 14: „Militarii în activitate și toți acei care ocupă o funcțiune de orice natură, retribuită de stat, județ sau comună, sau (de) așezămintele de utilitate publică, ale căror bugete se votează de Adunarea Deputaților, nu pot fi aleși decât dacă demisionează din funcțiune în 15 zile libere de la data decretului de față.”
Decretul preciza de fapt că militarii activi, ca și magistrații, nu se puteau angaja în politică. Aceleași prevederi și în Legea electorală din 27 martie 1926.
Armata nu face politică. Principiul diriguitor era: „educația ostașului o face cel care-l comandă”. Acest principiu a fost aplicat în continuare până în 1944 inclusiv. Îndată după întoarcerea armelor, generalul Mihail Racoviță , noul ministru de război în guvernul format în seara zilei de 23 august, preciza prin ordinul general nr. 59 din 28 august 1944 următoarele:
–„De când a luat ființă, armata română, ofițerii și oștirea nu s-au amestecat în chestiuni politice”;
– este interzis militarilor „a lua parte la orice manifestare a partidelor politice în timpul
serviciului sub arme”;
– singura ierarhie și disciplină rămâne aceea militară;
–cei implicați în activitatea politică urmează a fi deferiți Curții Marțiale.
Pentru Partidul Comunist din România regula era inversată. Armata trebuia să facă politică. Una singură. Aceea a Partidului Comunist.
Cum s-a procedat? După model sovietic au fost introduși comisarii politici pe lângă unitățile militare, cu puteri depline, inclusive înlocuirea acelor comandanți care se opuneau direct sau indirect directivelor Partidului Comunist.
(…) În aprilie 1945, Petru Groza afirmă: „una din sarcinile mari ale poporului român și ale guvernului actual este democratizarea armatei. Nimeni să nu mai sape prăpastie între popor și armată”. În posturile de conducere vor fi numite, continua prim-ministrul, „elementele sănătoase și democratice, care se disting atât prin iubire față de popor, cât și prin cunoașterea artei militare” (sublinierile D.C.G.)
„Democratizare” înseamnă controlul armatei de către Partidul Comunist; elementele „sănătoase” erau cei recrutați din muncitorime sau țărănime, gata să îndeplinească întocmai obiectivele PCdR.
(Dinu C. Giurescu, „România în al doilea război mondial, Editura All, 2000)
