O CARTE CARE FACE DREPTATE ŞI SPUNE ADEVĂRUL: Departe, în Rusia, la Stalino
Amintiri şi documente cu privire la deportarea în Uniunea sovietică a etnicilor germani din România (1945-1950). Colaj alcătuit de Hannelore Baier, din însărcinarea Fundaţiei Friedrich Ebert , carte publicată de Fundația Academia Civică, 2004
Preluăm prefața scrisă de Ana Blandiana la volumul susmenționat
O CARTE CARE FACE DREPTATE ŞI SPUNE ADEVĂRUL
Deportarea în Rusia a etnicilor germani din România a reprezentat, în ianuarie 1945, o tragedie în plus, pe fundalul însângerat al celui de-al doilea război mondial. Nenorocirea a pătruns şi mai adânc în casele oamenilor. În trimiterea lor la „munca de reconstrucţie” în Uniune.a Sovietică a intrat acum criteriul matematic. Discriminarea avea acum contururi precise: câţi trebuiau deportaţi din fiecare familie, ce vârstă sau ce sex trebuiau să aibă, până la acoperirea „necesarului…”. „Culpabilizarea colectivă” se aplica acum germanilor din România: indiferent de faptul că o persoană sau familia ei făcuse politică nazistă sau nu, indiferent că participase sau nu la război, era trimisă „departe, la Stalino”, sau în alte locuri, pentru a reconstrui ceea ce fusese distrus de adevăraţii vinovaţi. Grila care se aplica era neiertătoare. in ciuda demersurilor făcute de autorităţile române, care încercau să-i limiteze proporţiile (să nu uităm că guvernul generalului Rădescu era neagreat de sovietici şi urma să fie înlăturat după două luni), operaţia deportării s-a desfăşurat conform ordinelor Comisiei de Control. Oamenii au fost smulşi de lângă familiile lor, urcaţi în trenuri şi duşi în Rusia. O cincime din ei au murit, ceilalţi s-au întors după mai mulţi ani într-o Românie care devenise ea însăşi o mare închisoare. Deportarea etnicilor germani este primul episod din cronologia gulagului care se extindea neiertător şi asupra ţării noastre.
Cartea aceasta, alcătuită prin eforturile Fundaţiei „Friedrich Ebert”, este o mărturie impresionantă, făcută cu competenţă, spirit ştiinţific şi devotament, pentru aflarea adevărului. Istoriografia ca ştiinţă câştigă infinită obiectivitate, când ea foloseşte, la momentul potrivit, memoria oamenilor care au făcut şi au suportat istoria. Investigaţiile de istorie orală, făcute în interiorul generaţiei care reprezintă memoria vie a acelei epoci, completează documentele publicate anterior cu o multitudine de detalii. Prin faţa cititorilor se perindă ca într-un film scenele arestării, transportului, ajungerii la locul de pedeapsă. Apoi – viaţa cotidiană, cu toate suferinţele, necazurile şi pierderile ei, ca şi disciplina şi solidaritatea, care au permis o reducere a dezastrului şi salvarea a ceea ce se mai putea salva. Nu se poate concepe un omagiu mai profund adus victimelor, acum, când au trecut aproape şase decenii de la deportări, decât publicarea acestei mărturii colective, care proiectează lumină asupra unei perioade atât de complicate. „Prelucrarea critică a trecutului”, fără de care nu putem intra cu conştiinţa liniştită într-un viitor pe care îl dorim bazat pe adevăr şi dreptate, are în această lucrare un argument ştiinţific şi, în acelaşi timp, plin de sensibilitate. Suntem onoraţi, noi, cei ce în Memorialul de la Sighet am omagiat sacrificiile celor reprimaţi (inclusiv pe cele ale deportaţilor din Donbas), să salutăm editarea şi în limba română a acestei cărţi, care face dreptate şi spune adevărul.
Ana Blandiana
