posted in: Dosar documentar 1945
1945 martie 5. Adresa şefului Marelui Stat Major român, general de corp de armată Constantin Sănătescu, către generalul de divizie V.P. Vinogradov, în care îşi exprimă dezacordul faţă de măsura adoptată de Comisia Aliată de Control privind dezarmarea personalului destinat pazei unor comandamente şi instituţii din Bucureşti.
Nr. 686088 din 5 martie 1945
Marele Stat Major
Marele Stat Major către
Domnul general de divizie Vinogradov,
locţiitorul preşedintelui Comisiunii
interaliate de Control în România
(…) 2. Marele Stat Major supune atenţiunii Comisiunii interaliate de Control faptul că această dezarmare a tuturor gărzilor şi unităţilor prevăzute duce la consecinţele cele mai grave asupra moralului întregii populaţii cât şi al armatei române, care nu poate fi supusă unui tratament atât de contradictoriu şi anume: pe front camarad de luptă căruia i se cer eforturi continue, iar pe propriul ei teritoriu obiect de captură, de dezarmare şi vexaţiune.
3. Motivarea acestor măsuri prin faptul că acele unităţi sau gărzi în activitatea lor nu vor cere întrebuinţarea armamentului este surprinzătoare prin faptul că la orice armată din lume o santinelă şi o gardă destinată a asigura paza unui local sau depozit trebuie să aibă neapărat o armă.
Motivarea acestei dezarmări cu ipoteza evitării utilizării acestui armament de către elementele duşmane ţării se găseşte într-o categorică contradicţie cu precedenta, pentru că, dacă există această temere, atunci cu atât mai mult gărzile ar trebui înarmate şi întărite.
4. Marele Stat Major protestează contra acestor dezarmări care constituie o încălcare categorică a prevederilor Convenţiei de armistiţiu şi ţine să supună atenţiunii Comisiei interaliate de Control gravele consecinţe ce decurg prin faptul că se lasă astfel instituţiile noastre militare la discreţia răufăcătorilor şi se înlesneşte fuga dezertorilor şi arestaţilor, precum şi prin demoralizarea armatei române.
Ca urmare, cerem ridicarea neîntârziată a acestor măsuri.
Şeful Marelui Stat Major,
General de corp de armată,
C. Sănătescu
Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 1336, dosar 199, f. 91-92
Documente din volumul „România. Viaţa Politică în Documente 1945”, coordonator Ioan Scurtu, Arhivele Statului din România, 1994