Sub acest titlu, inaugurăm o nouă secţiune a site-ului nostru dedicată victimelor comunismului. Vom întâlni povestea vieţii unor oameni care au pătimit pentru credinţa şi caracterul lor. Amnezia din societatea noastră îi condamnă a doua oară aneantizând atât amintirea lor cât şi modelul uman pe care l-au reprezentat.
„Ne-am obişnuit (poate pentru că atâţia ani victimele comunismului au fost uitate, contestate sau chiar hulite) să folosim sobrietatea ştiinţifică şi să evităm abordarea sentimentală a cercetărilor. Acolo unde am găsit documente le-am folosit, acolo unde nu am avut, am preferat să semnalăm lacuna; unde am putut număra victimele am făcut-o; unde nu, am preferat aproximarea ordinului de mărime. Dar, chiar folosind precauţia cea mai drastică pentru a evita riscul exagerării, ne facem vinovaţi faţă de fiecare ins năpăstuit din „marea de amar” (cum ar spune Eminescu), pentru că l-am transformat oricum într-o cifră sau într-o fracţiune de cifră, iar cifrele sunt prin definiţie reci şi distante.
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie (…)
Romulus Rusan
(…) Luând fiecare caz în parte, te cutremuri mai mult decât în faţa statisticii efectuate pe mii sau milioane de cazuri. Fixând un singur chip înţelegi mai mult decât dintr-un convoi de sclavi. Istoricul care a murit la Sighet pentru că a refuzat să-şi abjure scrierile; bătrânul colonel care a străbătut toate fronturile şi a murit de septicemie după ce lipitorile i-au supt venele în orezăria unde fusese dus la muncă forţată; cei trei copii bănăţeni – doi gemeni de un an şi fratele lor mai mare – morţi de frig în decurs de o săptămână în bordeiul deportării lor în Bărăgan; studentul care s-a sinucis la Piteşti ca să scape de torturile „reeducării”; ţăranul cu un iugăr de pământ, mort în închisoarea unde a ajuns pentru că pusese la poştă o scrisoare „cu conţinut denigrator”; fiii şi fiicele respinşi de la şcoală ca „duşmani ai poporului”; mamele obligate să divorţeze de taţii închişi pentru a salva „dosarul de cadre al copiilor”; savantul care şi-a sacrificat viaţa pentru a salva de pneumonie un tânăr; marii ctitori ai României coborâţi de pe culmile Unirii din 1918 în temniţele mucegăite de la Galaţi, Sighet, Aiud şi Râmnicu Sărat…
Toate aceste frânturi de imagini sunt acuzaţii la adresa regimului criminal care ne-a scos pentru o jumătate de veac din Europa şi a încercat să ne facă să uităm cine am fost…
…Nu toate victimele au fost martiri, dar toate ne roagă, din cerul lor, să nu le uităm.”
Romulus Rusan (2006)
Familia Caraiman din Gârdoaia, Mehedinţi
Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan
Constantin Dumitrescu Cunctator
Generaţia Unirii exterminată în Gulag
Generaţia Unirii exterminată în Gualg (II)
Procesul Noica-Pillat. Cultura în boxa acuzaţilor
Silviu Dragomir – 125 de ani de la naştere
14/15 aprilie 1952 – Lotul “familiilor demnitarilor”
Evadarea de la Cavnic – 6 iunie 1953
Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan, 17/18 iunie 1951
25 iunie 1949 – sentinţa 1091 a Tribunalului Militar Timişoara – grupul de rezistenţă Spiru Blănaru
Ioan Suciu, episcopul tinerilor
In memoriam ALEXANDRU IVASIUC (12.07.1933-4.03.1977)
Preot Tertulian Langa (26.10.1922-30.07.2013)
10-17 septembrie 1951 – „Procesul Pacha – procesul ,,spionilor Vaticanului din România”
Centenar Emil Boşca-Mălin (1913-1976)
28 octombrie 1948 – arestarea episcopilor greco-catolici
28 octombrie 1959 – decretul nr. 410 de desfiinţarea a mănăstirilor
30 octombrie 1956 – protestul studenţilor timişoreni
O impresionantă mărturie despre ep. Anton Durcovici
Ianuarie 1945 – Deportarea etnicilor germani din România la munca de reconstrucţie în U.R.S.S.
5 februarie – Iuliu Maniu – Ion Mihalache
Cartea morţilor: Eleonora Bunea şi Maria Iordache
6 martie 1945 – guvernul Petru Groza
27 aprilie 1962 – încheierea procesului de colectivizare
Soţii Mariana şi Gheorghe Gherghina-Besciu
Revolta deţinuţilor politici de la Gherla (iunie 1958)
Doru Mihai Dobrescu (1934-2014)
Episcopul Tit Liviu Chinezu, 65 de ani de la moarte
10 februarie – morţi în deportarea din URSS
15 februarie 1955 – legaţia României de la Berna este atacată de patru emigranţi români
21-23 februarie 1948 – crearea partidului unic
2 martie 1989 – sacrificiul lui Liviu Corneliu Babeş
1 aprilie – zi naţională de cinstire a victimelor masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone
RUSALIILE NEGRE. STIGMATUL DEZMOŞTENIRII
RUBLA, SATUL CU O SINGURA CASĂ
Arestările din noaptea de 5/6 mai 1950
In memoriam Ileana Samoilă (1926-2015)
17 iunie 1951 – Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan
16 iulie 1949 – execuţiile de la Pădurea Verde, Timişoara
18 iulie 1955 – fraţii Ion şi Gheroghe Chiraş ucişi de Securitate
19 iulie 1956 – sentinţa nr. 968 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a Bucureşti