Domnilor şi doamnelor deputaţi europeni, doamnelor şi domnilor, dragi prieteni. Aş dori întâi de toate să îmi manifest marea bucurie de a fi în această seară aici, la această expoziţie. Este un veritabil eveniment istoric atât pentru Memorialul Sighet, pentru România, dar şi pentru întreaga muncă de decomunizare care se face în Europa. Aş dori să semnalez în acest context prezenţa domnului Lindblad, care este un eminent reprezentant al acestei direcţii.
De asemenea, aş vrea să salut o seamă de peroane care fac parte din echipa Memorialului Sighet: doamna Ana Blandiana şi domnul Romulus Rusan, evident, care sunt sufletul Memorialului, dar şi Ioana, Virginia, Andreea, Angela, pe fostul prefect de Maramureş, dl Gh. M. Bârlea, care a ajutat foarte mult la începutul acestui proiect. Salut şi prezenţa domnului Ballester, care în calitatea sa de înalt funcţionar la Consiliul Europei, care a înţeles importanţa acestui proiect, şi cred că fără el acest proiect nu ar fi existat. Aş vrea să-l salut pe prietenul meu, Helmut Muller-Enbergs, un german, care a avut o dublă experienţă, şi munca de denazificare şi cea de decomunizare, el lucrând de mult timp în cadrul comisiei Gauck din Germania, care se ocupă de decomunizare şi care a colaborat cu Memorialul Sighet încă de la început. Şi să nu uităm şi de echipa care a rămas la Sighet.
Acum să revin la fondul problemei, la sensul Memorialului. Fără decomunizare nu se poate vorbi de democratizare. Cele două procese sunt profund legate: procesul de democratizare este însoţit automat de procesul de decomunizare, adică de detotalitarizare, pentru că toate aceste ţări au fost supuse unui regim totalitar timp de o jumătate de secol. Am participat în această după amiază la discuţii cu foştii deţinuţi politici care au vorbit de problemele cu care se confruntă. Le înţeleg foarte bine sentimentele. În acelaşi timp trebuie spus că munca de decomunizare este o muncă de lungă durată. Europarlamentarul Preda amintea de aceste pusee de decomunizare. „Cartea Neagră a Comunismului” a fost un asemenea puseu. Deci munca de decomunizare este de lungă durată, nu se poate face doar în câţiva ani, sunt doar 20 de ani de când a început. Decomunizarea, care acompaniază procesul de democratizare, nu este o muncă uşoară, este o bătălie: politică, mediatică, intelectuală. Dar este mai ales o bătălie asupra istoriei şi memoriei, de unde vine şi importanţa Memorialului Sighet. Principala sarcină a celor care au fost la putere până în 1989, a călăilor, a constat în a împiedica accesul la istorie, în a-i împiedica pe istorici să scrie adevărata istorie a regimurilor comuniste, prin interzicerea accesului în arhive. De aici şi marea bătălie pentru deschiderea arhivelor, care este o problemă fundamentală. Dar au acţionat chiar şi mult mai complex, prin încercarea de a distruge memoria victimelor, împiedicând victimele să aibă propria lor memorie. Este ceea ce unul dintre colegii mei francezi numea memoricid. Din această cauză Memorialul are un rol atât de important. De ce aceşti călăi ai regimurilor totalitare încearcă să şteargă acest memoricid? Este ceea ce Ana Blandiana explica printr-o formulă remarcabilă, memoria ca formă de justiţie. Călăii nu vor să le fie aplicată justiţia. De aceea această muncă trebuie făcută cu mare intensitate şi tenacitate şi trebuie mai ales să vizeze tânăra generaţie. Şi tocmai acest lucru îl face Ana Blandiana la Memorial, prin Şcoala de Vară a cărui rector mi-a făcut onoarea să fiu. Astfel, la Memorial, din 1998, avem sute de adolescenţi care au urmat cursurile acestei Şcoli de Vară, ceea ce este extrem de important şi ar fi fost extraordinar dacă o parte dintre ei ar fi putut fi azi cu noi aici.
Pentru a termina şi pentru a vă arăta că rămân un veşnic optimist în ceea ce priveşte această luptă, v-aş cere doar un exerciţiu de imaginaţie: credeaţi, în urmă cu 22 de ani, că regimul Ceauşescu va cădea? Credeaţi, în urmă cu 5 ani, că va avea loc o asemenea expoziţie despre Memorialul Sighet la Parlamentul European, în inima Europei? Deci vă daţi seama cât de mult s-a progresat în această direcţie? Trebuie doar să continuăm această luptă. Vă mulţumesc.
