Excelenţa voastră,
Doamnelor şi Domnilor,
Dragi prieteni,
Tocmai pentru că sunt puţin obişnuită cu onorurile mai mult decât literare, onoarea pe care Franţa mi-o face primindu-mă în Ordinul Legiunii de Onoare, este pentru mine profund tulburătoare.
Iată de ce prefer să consider că această decoraţie a fost acordată într-o manieră aproape simbolică nu doar mie, ci scriitorilor români care au avut forţa morală de a traversa anii lungi ai dictaturii fără să renunţe la adevărul paginilor lor.
Pe de altă parte, sunt convinsă că acest simbol trece prin mine ca un omagiu adus milioanelor de eroi învinşi şi de fiinţe încarcerate şi torturate, persecutate pentru ideile şi pentru demnitatea lor. Sunt cei cărora le-am dedicat ultimii 16 ani din viaţa mea, realizând – împreună cu soţul meu şi colegii noştri – primul Memorial al Victimelor Comunismului din lume şi transformând astfel suferinţa într-un patrimoniu. Căci suferinţa este un patrimoniu pe care Europa de Est îl aduce, ca pe o zestre, istoriei comune a continentului nostru.
In orice caz, onoarea aparţine victimelor, doar recunoştinţa pentru ea îmi revine mie.
Recunoştinţa ca o formă de admiraţie pentru o ţară, Franţa, care, în ciuda tuturor crizelor prezentului, nu renunţă la cultul libertăţii şi nu oboseşte să îi recompenseze pe cei care au învăţat acest cult de la ea.
Este lecţia Franţei eterne, pentru care sunt mult mai recunoscătoare decât pentru această mare onoare de astăzi.
Ana Blandiana
Bucureşti, 30 septembrie 2009
