Eu cred că spiritul nu moare, ci rămâne tânăr, suplu şi creativ, atunci când întreţine o egală disponibilitate faţă de trecutul trăit şi faţă de viitorul presimţit sau prefigurat prin speranţă.
De aceea nu se poate trăi nici fără amintiri, nici fără speranţe, căci numai prin ele prezentul dobândeşte două dimensiuni importante: cea a orientării şi cea a mântuirii.
Cluj, la 23 februarie 1984
Cluj, la 12 noiembrie 1988
Firul vieții noastre se desfășoară în timp. Durata noastră se alcătuiește, istoric, din succesiunea de replici fizice, biologice, spirituale pe care le întruchipăm în confruntarea noastră cu realitatea din jur. Dar nu e indiferent dacă atitudinile noastre sunt replici doar ale omului de suprafață, condiționate de senzorialitate, instinctualitate irațională, chiar de raționalitate interesat-speculativă sau sunt răspunsuri izvorâte din acea limpezime și acea lumină interioară care sunt indicii ale iubirii de Dumnezeu. Când această iubire constituie „substanța“ reacțiilor noastre, acestea, chiar și în disponibilitățile lor de suprafață, nu vor mai apărea ca o împrăștiere și irosire a ființei noastre, ci ca o continuitate, consecvență și unitate, în ciuda diversității împrejurărilor care le-au generat.
(…)
Cluj, la 27 noiembrie 1988
Îți mulțumesc, Doamne, pentru experiențele spirituale pe care îmi permiți să le fac. Ajută-mă să pot fi mai trează, mai atentă la ce se petrece în spiritul meu. Să-l păstrez cât mai mult deschis spre Tine. Să nu Te uit, să nu-ți uit prezența. Prezența Ta o percep ca iubire de Tine (dar și ca libertate, posibilă doar în spațiul comunicării esențiale), raportând-o, această iubire de Tine, mereu la ceea ce mă înconjoară. Ajută-mă să fiu mai atentă la imediatul din jur: crăciunica, azaleea, mama, Tinu, Tin-Tin, grădina, ciobul de cer printre crengi…, dar și la ceea ce este dincolo de aceste realități…
Ce să fac însă cu milițiamul din poartă? Dar cu securistul care m-a lovit și insultat… care încearcă să-mi întemnițeze spiritul și să-i răpească puterea? Cu ei ce să fac? Cum să-mi păstrez libertatea față de ei, înțelegând prin libertate lipsa oricărei convulsii interioare, lipsa oricărei condiționări de ură? Cum să mă feresc de închidere, de împuținare și uscăciune? Ajută-mă, Doamne, să-mi însușesc învățătura lui Iov: să-i proiectez și pe ei în planurile Tale absolute, care mie îmi scapă, dar pe care, chiar neînțelegându-le, trebuie să doresc să le accept cu supunere (sunt și ei creaturile Tale) și cu dragoste de Tine.
Cluj, la 3 ianuarie 1989
Intelectualul, prin atitudinile sale de viață, ar trebui să propună un model existențial ideal în raport cu provocările, dar și cu exigențele veacului. Astfel, el s-ar manifesta mereu ca un purtător al energiilor înnoitoare ale neamului, poate chiar ale omenirii.
(…)
Cluj, la 1 iulie 1989
Zile de groază. Tin-Tin a fost concediat. Cu siguranță, din cauza activității mele de opoziție la nelegiuirile acestui regim. Nu cred că se va putea reangaja în curând. Toate întreprinderile (și instituțiile) sunt astfel organizate încât depind de tentaculele puterii (securistul întreprinderii, șeful de cadre – securist și el –, secretarul organizației de bază a PCR) care le dirijează, le conduc îndeaproape, înăbușind orice inițiativă proprie.
Doamne, la Tine mi-e toată nădejdea; ajută-l pe Tin-Tin să treacă cu bine peste această cumplită încercare. Întărește-i spiritul. Va fi pentru el o perioadă de însingurare, chiar și în familia lui: socrii, Liana, poate și copiii.
Uneori mă întreb dacă acest imens sacrificiu are vreun sens. Nu credeam totuși că nelegiuirea va merge atât de departe încât să fie lovit Tin-Tin în locul meu. Dar uite, iraționalul și arbitrariul iau locul rațiunii și al legalității. Cu toate acestea, mă mai întreb dacă într-o societate avem oare dreptul să rămânem indiferenți la oprimare, minciună, nedreptate. A nu le denunța ar însemna oarecum a participa la consolidarea, dacă nu chiar la săvârșirea lor, ca autori morali.
Sigur, sacrificiul nostru este imens, raportat strict la familia noastră, iar rezultatul său e imperceptibil după toate aparențele – chiar inexistent. Protestele nu se înmulțesc, nici gesturile de solidaritate. Oamenii mărunți continuă să tacă și să îndure resemnați. Totuși, nu putem ști ce schimbări de atitudine se petrec în taina sufletului lor la atâtea îndemnuri prin Europa Liberă de „a trăi în adevăr“, de „a nu da Cezarului ceea ce îi aparține lui Dumnezeu“. Poate infimele modificări în milioanele de conștiințe individuale – ascultând aceste îndemnuri –, vor determina, într-o zi, reacțiile viitoare, palpabile, ale societății. În acest sens, sacrificiul nostru nu poate fi inutil. Ideile pe care le-am exprimat au mișcat, cu siguranță, ceva în sufletul oamenilor, în mentalitatea lor.
Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete. Urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgea Pop, Fundaţia Academia Civică, 2009
