(2 septembrie 1913, Rătez, Craiova – 20 iulie 1953, penitenciarul Craiova, executat)
Fost membru în Comitetul Județean PDSI–Titel Petrescu la Galați, partid din partea căruia candidase, fără rezultat, pe listele de deputați la scrutinul legislativ din 19 noiembrie 1946. A revenit în Turnu Severin în 1948 ca muncitor la șantierul naval „Dinamica” Turnu Severin, fiind delegat de Ioan Jumolea, conducătorul organizației PSDI–Titel Petrescu din oraș, să conducă activitatea social-democraților în locul lui.
În 1949, Dumitru Năsărâmbă împreună cu învățătorul Dumitru Totirși avocatul Gheorghe Florescu, a înființat organizația Mișcarea Română de Rezistență, organizație anticomunistă care a acționat în perioada 1949 și 1952 în zona actualului județ Mehedinți, pornind de la premisa că liderii occidentali vor interveni în sprijinul statelor din Centrul și Estul Europei.
A fost arestat în iunie 1952.
Dumitru Năsărâmbă, Dumitru Totir și Nicolae Trocan, liderii organizației Mișcarea Română de Rezistență, au fost condamnați la moarte de Tribunalul Militar București (în deplasare la Craiova) și au fost executați la 20 iulie 1953, la Penitenciarul din Craiova.
***
Organizația Mișcarea Română de Rezistență a fost înființată de învățătorul Dumitru Totir, muncitorul Dumitru Năsărâmbă și avocatul Gheorghe Florescu, înlocuit, ulterior, la conducerea organizației de avocatul Mircea Dumitrescu. A acționat în perioada 1949 și 1952 în zona actualului județ Mehedinți, pornind de la premisa că liderii occidentali vor interveni în sprijinul statelor din Centrul și Estul Europei.
Liderii au inițiat un sistem de strângere de cotizații, necesare pentru deplasări în țară, prin care să organizeze nuclee de sprijin în alte zone: București, Galați, Timișoara.
L-au recrutat pe „banditul răzleț” Nicolae Trocan, „rămășiță” a unui grup armat de partizani, cu misiunea de a-i antrena pe o parte din membrii MRR pentru o eventuală intervenție militară a puterilor occidentale. În același scop, au procurat armament, muniție și explozibil.
Și-au propus contactarea ambasadelor occidentale de la Belgrad, cărora să le ceară, pe lângă sprijin financiar, instrucțiuni privind desfășurarea activității anticomuniste. Prin pilotul de cataracte Nicolae Chiriță, liderii MRR au stabilit, în toamna lui 1951, primele contacte în Iugoslavia, unde au trimis două scrisori cu destinația Ambasadei Franceze de la Belgrad și de unde au primit un cifru pentru un aparat de emisie-recepție.
Alte acțiuni au vizat redactarea de manifeste anticomuniste, dar și strângerea de ajutoare materiale și de cotizații pentru familiile foștilor social-democrați arestați, precum Constantin Titel Petrescu și Adrian Dimitriu.
Sfârșitul organizației s-a produs în vara anului 1952, când au început arestări masive în rândul membrilor grupării și al celor care i-au sprijinit.
Din Andreea Cârstea, Studiu introductiv în „Organizații subversive și contrarevoluționare”. Mișcarea Română de Rezistență din Mehedinți (1949-1952), editor și studiu introductiv Andreea Cârstea, Fundația Academia Civică, 2018
